Modelele morale ale candidaţilor la preşedinţie şi analfabetismul teologic al deontologilor

La confruntarea finală a candidaţilor la cea mai înaltă funcţie în stat, moderatorul Turcescu i-a întrebat pe aceştia despre modelul lor moral. Acesta se pare că a fost şi momentul de vârf al dezbaterii. Răspunsurile date, care au încercat să atingă sensibilitatea creştină a românilor, necesită o replică. Una ortodoxă, bineînţeles, deoarece trăim într-o ţară de morală ortodoxă.

Surprins de întrebare, Traian Băsescu a dat-o ca model pe soţia sa. Crin Antonescu, care se declară creştin, nu a făcut deosebire între model şi idol, indicându-l ca model pe Tudor Chirilă, un cântăreţ simpatic, autor al unei scrisori interesante către liceeni, dar şi apărător al homosexualilor. Cum poţi să-l iei ca model pe Chirilă, care, pentru nefericiţii aceştia, ne acuză că suntem un popor homofob? Pentru creştini, e ştiut că, aşa cum ne spune Sfântul Ioan Iacob Românul, nu ne închinăm idolului care se numeşte om.

Candidatul Mircea Geoană, un candidat social-democrat care ne-a citat din Sfântul Ioan Gură de Aur (e drept că citind după notiţe, după cum a observat Crin Antonescu), a surprins afirmând că modelul său moral este PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Nu este prima oară când aflăm despre admiraţia lui Geoană pentru Patriarh. La împlinirea a doi ani de când a devenit întâistătătorul Bisericii (după moartea suspectă a Părintelui Patriarh Teoctist, despre care mai mulţi preoţi, monahi şi jurnalişti creştini au apreciat că actualul Patriarh nu ar fi străin), Mircea Geoană îl elogia pe PF Daniel pentru “promovarea deschiderii ecumenice, pentru o implicare reală, dinamică şi puternică a Bisericii în social, pentru restructurarea învăţământului teologic, pentru îndreptarea şi aducerea la zi a limbii liturgice, pentru promovarea activă a unui nou tip de misiune şi de limbaj eclezial”, considerând că începe o epocă nouă (New Age) pentru Biserica Ortodoxă Română. Aceste cuvinte sunt întru totul străine tradiţiei ortodoxe şi învăţăturii scripturistice şi îşi au originea în mentalitatea francmasonică (despre care scrie lămuritor Mircea Eliade într-unul din articolele sale).

Referirile politicienilor noştri de vârf la învăţăturile credinţei creştine au urmărit, în mod evident, câştigarea voturilor românilor ortodocşi. Săracii! Pentru ei, a fi creştin înseamnă a fi prost!

Urmărind dezbaterile televizate de după întâlnirea candidaţilor, am ajuns însă la o concluzie destul de tristă: aşa-zişii deontologi ai presei româneşti de la Realitatea TV sau Antena 3 (vezi Ciutacu, Firea, Nistorescu, CTP, Cristian Pârvulescu, cărora li s-a alăturat politrucul Orban) sunt mai necredincioşi chiar decât politicienii. După părerea unora dintre aceştia nu ai voie să-ţi mărturiseşti public credinţa, nu ai voie să-l mărturiseşti pe Hristos sau pe Maica Domnului (Doamne fereşte, a spus unul dintre invitaţi; pân’ te nimereşte, am zice noi, gândindu-ne la clasici). Iar când vorbesc despre religia creştină o fac numai în băşcălie, în zeflemea, sau, culmea tupeului, ei, analfabeţii teologic, ne dau lecţii de creştinism, spunându-ne unde trebuie să ne ţinem ascunsă credinţa, pentru a nu-i deranja pe rafinaţii analişti de pe malurile Dâmboviţei, de fapt, nişte mărunţi activişti neobolşevici care înfierează în mod proletar credinţa (opiumul popoarelor, spunea Marx), în numele statului laic şi european. (F.P.)