Reuniţi joi seară, la Bruxelles, într-un summit extraordinar, liderii europeni au rămas divizaţi şi secretoşi până în ultima clipă, atât în privinţa ocupanţilor celor două funcţii, cât şi a procesului de selecţionare a acestora. Fredrik Reinfeldt, premierul Suediei, care asigură preşedinţia prin rotaţie a UE, spunea miercuri, la capătul a două runde de negocieri cu ceilalţi 26 de lideri naţionali, că a abandonat orice speranţă de consens în privinţa nominalizărilor. O decizie în acest sens, a apreciat el, „ar putea fi luată în doar câteva ore, dar ar putea să dureze şi toată noaptea”.
Potrivit prevederilor tratatului, noua poziţie de preşedinte al Consiliului European va avea un mandat de doi ani şi jumătate. Consiliul de Miniştri va continua să se rotească la fel ca înainte. Günter Gloser, un înalt oficial al Ministerului de Externe german, a spus că oricine ar fi numit în respectiva funcţie, ar trebui să fie o persoană „capabilă să adune consensul”. Preşedintele UE, a adăugat el, ar mai trebui să fie cineva „care este acceptat în sânul Uniunii şi care va fi şi un bun reprezentant al acesteia, dându-i o faţă”.
Cealaltă poziţie importantă introdusă de tratat se numeşte oficial Înaltul Reprezentant pentru Politica Comună de Securitate şi Externă. În prezent, politica externă a UE este asigurată atât de responsabilul pentru politică externă al Comisiei Europene, cât şi de comisarul pentru Relaţii Externe. Tratatul de la Lisabona reuneşte cele două posturi, creând poziţia de „Înalt Reprezentant” - practic un Ministru de Externe al Uniunii. Acesta serveşte şi drept vicepreşedinte al Comisiei Europene, este membru al Consiliului şi al Comisiei, şi conduce Consiliul Miniştrilor de Externe. Intervievată de Deutsche Welle, Jacki Davis, de la Centrul de Politică Europeană, a apreciat însă că vor apărea inevitabile lupte pentru putere între cele două posturi noi şi unul mai vechi: preşedintele Comisiei, preşedintele Consiliului şi ministrul de Externe. „Într-o bună măsură, toţi trei vor dori să reprezinte UE pe scena internaţională”, a spus Davis, adăugând că nu este nici acum clar cine va face totuşi acest lucru.
Dacă pentru funcţia de ministru de Externe este imposibil de prognozat persoana care va fi numită în urma summitului, pentru postul de preşedinte al UE lucrurile sunt ceva mai limpezi. Anterior, Germania a spus clar că se va opune numirii premierului britanic Tony Blair, cel mai vehiculat nume până luna trecută. De asemenea, Berlinul anunţase că până la summit va reuşi să găsească un candidat pe care să-l sprijine şi Franţa, ceea ce s-a şi întâmplat. Apărută de ceva vreme doar cu titlu de zvon, identitatea acestui „candidat comun” a fost confirmată public joi: premierul belgian Herman Van Rompuy. În vârstă de 62 de ani, Van Rompuy, un politician creştin-democrat (de dreapta), este premier de numai 11 luni. El este un mare iubitor de poezie, dar altfel are unele vederi care i-au atras simpatia extremiştilor de dreapta, cea mai edificatoare în acest sens fiind opoziţia vehementă faţă de aderarea Turciei la UE. De asemenea, Van Rompuy este favorabil creării unui imn „naţional” al Uniunii Europene, precum şi înlăturării unor simboluri naţionale, precum stemele de pe euro, cele de pe plăcuţele de înmatriculare, dar şi pe cele din cărţile de identitate sau paşapoarte.
Într-un manifest „federalist”, politicianul flamand mai cerea „creşterea masivă a prezenţei UE” pe teritoriile statelor membre, cum ar fi arborarea drapelelor Uniunii în toate şcolile, liceele, facultăţile şi stadioanele din spaţiul european.
Cotidianul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu