9.11.09

STATUL CONTRA STATULUI. Des-figurarea istoriei si culturii nationale - pasi spre sfarsitul Romaniei


Ceea ce s-a întâmplat în Piaţa Universităţii - instalarea unor masti oribile pe statuile marilor nostri inaintasi, intr-o asa-zisa campania ecologica a revistei Catavencu sustinuta de ministrul Culturii Paleologu - face parte din chipul pe care-l capătă anarho-nihilismul agresiv de scară planetară în România. Nu pare să existe vreun alt caz în care nihilismul să capete utilizare oficială ca la noi. A profana statuile este un procedeu folosit în toate epocile de către cei ce vor să desfigureze spiritual un popor, prin desfigurarea memoriei simbolice a generaţiile tinere. În antichitatea grecească lupta pentru supremaţie între cetăţi s-a derulat ca un război al statuilor. În Roma antică la fel. Noutatea acestui război contra statuilor ţine de utilizarea oficialilor, adică a statului care este întors astfel împotriva lui însuşi. Faptul că soldaţii sovietici sosiţi în Basarabia şi-au făcut ţintă din crucifixul postat la poarta unei biserici de cimitir arată că deja apăruse un curent nou în războiul contra spiritului, înscriind o fază nouă în lungul război anticristic. Bizanţul isaurienilor ne-a dezvăluit în toată cruzimea bestiei războiul contra sfinţilor din icoane. Iată că democraţia românească a magnaţilor de tâlhărie, care şi-au făcut averile prin acţiuni de pradă contra propriei economii, adaugă o filă nouă, aceea a energumenilor trimişi pe scenă de către magnaţii jafului să desfigureze simbolic memoria oraşelor, într-un război contra statuilor care se adaugă războiului contra unicului poem apofatic popular al sud-estului european, Mioriţa , şi deopotrivă războiului contra lui Eminescu etc.

Toate acestea fac parte dintr-un masiv proces de falsificare a spiritului popoarelor, anticipat de către marii filosofi ai culturi care, precum Spengler, i-au găsit şi termenul: pseudomorfoză, adică operaţiunea falsificarea prin mascare, care desfigurează chipul unei culturi, al unui popor blocându-i totodată şi linia de afirmare sufletească proprie, adică de manifestare identitară. Finalul acestei pseudomorfoze: nu mai şti, nu mai poţi afla cine eşti. Toate pseudomorfozele au ca principal efect şi ţintă dezagregarea memoriei colective a popoarelor, un fel de spălare pe creier cu scopul de a pregăti mulţimile să accepte noua „religie”, adică idolatria unei ideologii în locul religiei adevăratului Dumnezeu. La adăpostul unei scene pe care se derulează actele scabrosului joc de mascare a chipului unui popor, magnaţii jafului îşi pot linge ciolanul în deplină linişte. Acesta este motivul pentru care aceşti scabroşi agresori ai memoriei româneşti şi ai marilor figuri ale acestui popor au găsit sprijinul magnaţilor unor televiziuni. Pentru ca operaţia de falsificare să reuşească trebuie ştearsă memoria substratului istoric, miturile istorice, ideile originii popoarelor, şi tot astfel trebuie ruptă legătura popoarelor cu cerul, cu Dumnezeul adevărat. În România acest program a fost aplicat integral. Lupta contra lui Iisus Hristos a fost combinată cu cea mai teribilă agresiune contra memoriei etnospirituale a neamului românesc, iar un moment ca cel din Piaţa Universităţii face parte din acest program.

Nu este întâmplător că pseudomorfozele inamice, ostile românilor până la anihilare, au luptat spre a distruge memoria colectivă a substratului nostru dacic şi tot astfel au aruncat în puşcării şi după gratiile uitării întreaga elită organică a ţării. Între pseudomorfozele agresoare, în mileniul al II-lea, deosebit de agresivă a fost, pe lângă pseudomorfozele tătaro-mongole şi otomană, pseudomorfozele central-europene şi efectele ei pot fi cercetate mai cu seamă în Transilvania în partea de nord-vest. Ţinta ei permanentă a fost dezromânizarea teritoriilor şi a populaţiilor.

A doua pseudomorfoză (mult mai agresivă în cadrul ocupaţiei ruso-bolşevice) a fost cea slavo-bolşevică şi efectele ei au căpătat proporţii devastatoare în special în Basarabia, unde s-a încercat schimbarea caracterului latin al limbii române de aici. În toate provinciile româneşti, pseudomorfoza ruso-sovietică s-a combinat cu internaţionalismul falsificator şi anticristic al internaţionalei comuniste, Kominternul, iar după 1989 întregul patrimoniu de tehnici agresive ale Kominternului a trecut în „proprietatea” deminternului, adică al noii internaţionale, care, în numele democraţiei celei noi, agresează fără alegere deopotrivă Biserica, ideea de neam, valori axiale ale culturii române, exact ca în vremea cea mai neagră a dezmăţului criminal al Kominternului.

Image Am numit această a doua serie a agresiunii anticreştine şi antinaţionale, neo-cominternism. Este ediţia nouă a pseudomorfozei, adică a tentativei de falsificare a vieţii spirituale a unui popor prin impunerea de forme străine specificului său sufletesc. Faza primă a luptei contra memoriei culturale şi istorice a unui popor începe prin operaţiile de desfigurare simbolică, de profanare, adică prin provocarea unei dezangajări simbolice a membrilor comunităţii naţionale faţă de propriile lor simboluri, valori, de figurile simbolice, cum sunt şi cele aşezate pe soclul de ziditorii de ieri ai statului român. Curios este că ieri miniştrii ai culturii, precum a fost profesorul Petrovici, au ridicat statui, şi cel mai faimos exemplu este rotonda din Cişmigiu, operă a ministeriatului Petrovici, iar astăzi ministrul culturii se pozează cu agresorii statuilor, inaugurând o fază nouă în lupta contra culturii române: faza alianţei oficialilor statului la războiul contra fundamentelor simbolice ale statului. S-ar părea că o atare chestiune este a oficialilor statului, a politicienilor, care nu par totuşi să aibă vreun frison. Miza lor pare să fie diferită şi ea nu se numeşte statul român.

Societatea academică pentru adevăr istoric

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts with Thumbnails