300 DE ANI DE LA NAŞTEREA ÎN CER A SFÂNTULUI DIMITRIE AL ROSTOVULUI, CEL ÎNDREPTAT CU BLÂNDEŢE DE ÎNŞELAREA CATOLICĂ DE SF VARVARA

La Lavra Peşterilor din Kiev au fost aduse moaştele Sfântului Dimitrie de Rostov

În fiecare an, pe 28 octombrie, Biserica noastră cinsteşte pe Sfântul Dimitrie, Mitropolitul Rostovului. Pe acest fericit, Sfântul Nicolae Velimirovici îl numeşte în Proloagele sale „mare ierarh al Bisericii lui Hristos, mare predicator, scriitor bisericesc şi ascet", „un mare luminător al Bisericii Ruse şi al întregii Ortodoxii".

Sfântul Dimitrie al Rostovului a fost continuatorul viu al străvechii tradiţii de sfinţenie a Părinţilor Bisericii celor din vechime. Nu numai că a scris minunate cărţi pline de învăţătura mântuirii, ci el a mai fost şi prin însăşi viaţa lui pildă vie de urmat turmei pe care a păstorit-o, cum şi întregii Biserici. El a fost un mare nevoitor şi un mare om de rugăciune. El a fost atât de smerit cu viaţa, încât chiar pe seminariştii cărora le era dascăl, în seminarul de el întemeiat, îi ruga să se roage pentru el. Ori de câte ori orologiul bătea ora, el se ridica în picioare şi rostea cu evlavie rugăciunea: „Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te!...". Ori de câte ori zăcea bolnav, ceea ce se întâmpla adesea, el cerea fiecărui seminarist al lui să rostească pentru el de câte cinci ori rugăciunea „Tatăl nostru", în timp ce meditează asupra celor cinci Răni ale Mântuitorului nostru Hristos.

Anul acesta, de la fericita sa naştere în Împărăţia lui Dumnezeu, s-au împlinit trei secole. De aceea şi în Rusia Mică a fost şi este încă cinstit în mod deosebit.

Sfântul Dimitrie s-a născut în 1651 în Makarovo, la 40 km de Kiev, iar la Sfântul Botez a primit numele de Daniil. Pentru că tatăl său era soldat şi lipsea adeseori de acasă vreme îndelungată, de educaţia copilului s-a ocupat în mod deosebit mama sa, care i-a sădit seminţele virtuţilor evanghelice. La vârsta de 11 ani, Daniil a intrat la seminarul din Kiev, al cărei conducător era un strălucit predicator şi cald apărător al Ortodoxiei. Mulţumită acestuia, viitorul ierarh a putut să-şi dezvolte minunata harismă de a explica Scripturile şi a devenit sensibil la nevoia catehizării credincioşilor Bisericii. Câţiva ani mai târziu, când era de 17 ani, a intrat în Mănăstirea Sfântului Chiril şi a primit tunderea în monahism cu numele de Dimitrie. Pe lângă slujirile mănăstireşti, pe care le săvârşea cu o ascultare exemplară, tânărul a reuşit să-şi întregească studiile şi să-şi înceapă opera sa literar-misionară. A fost hirotonit preot pe 23 mai 1675 şi imediat a fost numit predicator pe lângă Arhiepiscopul Lazar Baranovici de Cernigov. În continuare, a primit sarcina conducerii mai multor mănăstiri, întotdeauna împotriva voinţei sale, deoarece singura sa dorinţă era să trăiască în asceză şi în linişte. De două ori a încercat să demisioneze, dar încercarea i-a eşuat. Prietenii săi - printre care şi viitorul Sfânt Teodosie de Cernigov, prăznuit pe 5 februarie - au reuşit în cele din urmă să-l facă să rămână stareţ.

Din pricina incursiunilor tătarilor şi ale romano-catolicilor lituanieni şi poloni, multe din scrierile sale bisericeşti, precum Vieţile sfinţilor, au fost distruse. Căutând un om destoinic să-şi ia asupra sa această uriaşă lucrare de scriitor, Arhimandritul Varlaam din Lavra Peşterilor din Kiev s-a îndreptat spre Dimitrie, renumit deja ca scriitor de opere ziditoare de suflet. Pe ascetul smerit cugetător l-a cuprins groaza înaintea greutăţii acestei întreprinderi şi a încercat să refuze propunerea. Temându-se însă ca nu cumva să cadă în păcatul neascultării şi cunoscând şi nevoile mari ale Bisericii, s-a supus în cele din urmă cererii stăruitoare a superiorilor săi şi s-a stabilit în Lavra Kievului. Timp de 25 de ani, Sfântul Dimitrie şi-a dedicat toate puterile acestei lucrări. În afara timpului pe care-l petrecea rugându-se în biserică sau singur, tot celălalt timp îl dedica alcătuirii vieţilor de sfinţi. Trăia cu sfinţii, vieţuia vieţuirea lor, suferea împreună cu ei chinurile şi studia cele mai mici detalii în toate documentele referitoare la ei. Ca răsplată pentru această dragoste faţă de sfinţi, Dumnezeu i-a dăruit deseori vedenii. Astfel, pe 10 august 1685, a văzut în vis pe Sfânta Mare Muceniţă Varvara pe care în mod deosebit o cinstea şi la care avea o deosebită evlavie. I-a cerut să mijlocească pentru el înaintea Domnului, iar Sfânta l-a refuzat, dojenindu-l că se roagă „în felul romano-catolicilor", meditând aupra celor cinci răni ale Domnului. Într-adevăr, influenţa teologiei şi spiritualităţii romano-catolice se făcea deja simţită în Biserica Rusă în ceea ce priveşte cultul. Văzându-i însă tulburarea, Sfânta Varvara a zâmbit şi l-a liniştit. Pe 10 noiembrie, în acelaşi an, i s-a arătat Sfântul Orest, a cărui viaţă o alcătuise Dimitrie chiar în aceeaşi zi şi i-a spus: „Am suferit mai multe chinuri pentru Hristos decât cele pe care le-ai amintit". I-a arătat atunci o rană adâncă în coasta stângă, spunându-i: „Iată, aceasta s-a făcut printr-un fier înroşit în foc". Apoi, şi-a întins braţul drept şi i-a arătat venele care îi fuseseră tăiate până la înălţimea cotului şi a adăugat: „Iată, acestea au fost tăiate". I-a arătat apoi răni asemănătoare la braţul stâng, repetându-i aceleaşi cuvinte şi după aceea i-a arătat rănile pe care le avea la genunchi, spunându-i: „Acestea au fost tăiate". A stat drept apoi şi sfârşind, i-a zis: „Vezi, deci, că am suferit mai multe chinuri decât cele pe care le-ai amintit". Sfântul Dimitrie l-a întrebat dacă era Sfântul Orest din cei cinci Sfinţi Mucenici a căror pomenire se face pe 13 decembrie, iar mucenicul i-a răspuns: „Nu sunt Orest din cei cinci Sfinţi Mucenici, ci cel care se cinsteşte astăzi şi a cărui viaţă tocmai ai alcătuit-o".

În anul 1701, Sfântul Dimitrie a fost ridicat în tronul episcopal şi a luat Mitropolia de Siberia şi de Tobolsk. Sănătatea sa şubredă şi nevoia de a avea acces la texte indispensabile pentru continuarea scrierii vieţilor de sfinţi, l-au făcut să ceară să fie mutat în altă parte. A fost numit în Episcopia de Rostov în 1702 şi i s-a descoperit atunci în vedenie că acolo, în Mănăstirea Sfântului Iacov, va trebui să-şi găsească veşnica odihnă. În 1705, şi-a încheiat alcătuirea operei sale monumentale, Vieţile Sfinţilor, iar în continuare s-a dedicat grijii pentru turma sa duhovnicească. S-a străduit foarte mult pentru a îndrepta viaţa religioasă şi moravurile con

temporanilor săi. În pofida deselor sale boli, continua un canon sever în viaţa sa şi niciodată nu şi-a părăsit rugăciunea neîncetată. A alcă

tuit multe opere folositoare de suflet şi a întemeiat aproape de locuinţa sa un seminar în care el însuşi şi-a asumat o mare parte a predării. A scris de asemenea multe lucrări pentru a-i readuce pe schismaticii „vechi-credincioşi" (lipoveni) în sânul Bisericii, arătându-le că duhul şi înţelesul mai adânc al Predaniei este mult mai important decât detaliile tipiconale exterioare. În mod deosebit însă, prin vieţuirea sa pilduitoare insufla turme

i sale dragostea faţă de post şi faţă de rugăciune, precum şi împreună-pătimirea şi îndurarea faţă de toţi, buni şi răi.

Sfântul Dimitrie şi-a prevăzut moartea sa cu trei zile înainte. După ce printr-o metanie până la pământ şi-a cerut iertare de la clericii şi cântăreţii ce slujeau, s-a închis în chilia sa cu o înflăcărată rugăciune pe buze. În ziua următoare, dimineaţă, pe 28 octombrie 1709 l-au aflat mort îngenuncheat la rugăciune. Moaştele sfântului s-au aflat nestricate în 1752 şi au săvârşit o mulţime de vindecări. Biserica a purces la recunoaşterea sa oficială în 1757.

În acest an Biserica Ortodoxă marchează 300 de ani de la trecerea la Domnul a Sfântului Ierarh Dimitrie, Mitropolitul Rostovului (1651-1709).

Cu acest prilej, în ziua de 10 noiembrie, cinstitele moaşte ale Sfântului Ierarh Dimitrie din Rostov au fost aduse la Lavra Peşterilor din Kiev. Racla ce conţine mâna dreaptă a Sfântului Dimitrie a fost adusă în Lavra Kievului de către protoiereul Vladimir Hvost, parohul Bisericii Sfântului Arhanghel Mihail din satul Polovki, regiunea Cernigov, unde moaştele se află tot timpul în cursul anului bisericesc.