Operaţiunea de spălat creiere şi, mai ales, suflete, derulată în perioada ocupaţiei sovietice contra anticomuniştilor legionari, ţărănişti, liberali, a elitelor României, la penitenciarul Piteşti, cunoscută şi sub numele de „reeducare“, este transbordată, azi, cu fineţe perversă, la nivel naţional.
Esenţa experimentului diabolic, laborios executat şi studiat, era ruperea dumnezeiescului din om prin mijloace ale torturii psihologice şi fizice care includeau, după schingiuiri îndelungate, dezicerea de credinţă, naţiune şi Mântuitor sau mâncatul de fecale. La „alegere“. „Reeducarea“ era realizată chiar de către „deţinuţi de bine“, foşti camarazi, azi tovarăşi, dintre care, conform mărturiilor şi specialiştilor, mulţi erau de fapt agenţi NKVD infiltraţi în rândurile anticomuniştilor încă de dinainte de arestare. Călăii, aleşi dintre victime, „converteau“ la comunism, prin ritualuri satanice, în care erau blasfemiate slujbele ortodoxe, iar credincioşilor care rezistau li se administra urină pe post de agheazmă şi excremente în loc de prescură. Au căzut cu duiumul. Puţini, au rezistat. Până în 1964, când au fost eliberaţi toţi deţinuţii politici - numai după ce statul s-a debarasat, treptat, de agenţii sovietici din sistem -, experimentul a fost aplicat, sub diverse forme, mai subtile sau mai dure, la toate închisorile comuniste, comandate de oamenii KGB-ului. Datele sinistrului experiment au plecat, din ţară, spre Moscova şi alte zări. Şi s-au şi întors.
Sub bagheta „mogulului“ Sorin Ovidiu Vîntu suntem intoxicaţi zilnic, pe toate canalele „multimedia“, de această amestecătură de „formatori“ şi gurişti, de călăi şi presupuse victime, de torţionari ordinari şi derbedei cu ştaif, de intelectuali finuţi şi şuţi de gang. Sub pretenţia „onorabilităţii“, personaje care se pretind „elitele“ „quality media“, ca multiplul Hurezeanu, spălătorul de cadavre Tapalagă, „piţigoiul psihopat“ Patapievici şi „profesorul“ Tismăneanu, stau la aceeaşi coadă, la casieria mogulului Vîntu, alături de „maestrul“ de şantaj Bogdan Chirieac, „naşul“ de Snagov Sorin Roşca Stănescu, „deontologul“ cu vilă de la RAAPPS Doru Buşcu şi „poetul-portofel“ Mircea Dinescu, asigurând „credibilitatea“ infractorului de Delta şi răspândirea otravei mediatice chiar şi după „sinuciderea“ fără precedent a presei, devenită „obiect de unică folosinţă“ în perioada electorală. Masacrată şi aruncată la coş acum, ca un prezervativ ieftin şi uzat.
Ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, şantajiştii presei române fac din nou vocalize, cu „profesionalism“, la Realitatea TV, „intelectualii“ cu Volvo de la stăpân la scară ne dau lecţii de morală, de „raţiune, credinţă şi civilitate“, în puţinele lor „Idei în dialog“, şi paraşutele din cotidianul lui Vîntu sunt plasate pe centura Internetului, ca tiriste de platformă, inspirat numită „Vox Pulica“.
Noii „reeducatori“ ai naţiei n-au niciun scrupul. În timp ce susură elevat despre „societatea civilă“, „onoarea dreptei“ şi „lupta anticorupţie“, înşfacă fără jenă fişicurile murdare păstrate la saltea de devalizatorul FNI, „onorabilul“ gropar al averilor câtorva sute de mii de români. În termeni normali, de etică şi profesionalism, actul în sine, când se face în perfectă cunoştinţă de cauză, se numeşte complicitate şi chiar, prin opera de spălare de imagine şi bani, favorizarea infractorului. Miza tovarăşilor bine vopsiţi cu toate culorile curcubeului este aceeaşi ca şi a torţionarilor bolşevici: Experimentul Piteşti trebuie aplicat. Insidios, călăii se transformă în victime, „democratizatori“ mediatici, ba chiar „eliberatori“ ai Basarabiei, călare acum pe carele de reportaj ale Minciunii TV.
La prag de aniversare a lui Eminescu, le recomand românilor avertismentele şi soluţiile jurnalistului conservator şi militantului pentru România mare: „Ş-aşa-s de mulţi/ Ce mint cu gândul, vorba, fapta, ba/ Se mint pe sine însuşi chiar, încât/ În mine s-a stârnit mândria cruntă/ De-a spune adevărul - dacă chiar/ Prin el lumea s-aprinde“; „Ei mint - eu adevărul îl spun, căci nu mă tem / De-a lui urmări“; „Cel mai mare păcat al oamenilor e frica, spaima de a privi în faţă, a recunoaşte adevărul. El e crud acest adevăr - dar numai el foloseşte“. După cum ne învaţă Eminescu, arma adevărului va învinge întotdeauna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu