Camera inferioara a parlamentului francez a aprobat un proiect de lege care va permite statului un control fara precedent asupra Internetului. Desi guvernul se apara afirmand ca va imbunatati in acest fel securitatea cetatenilor de rand, militantii pentru drepturile civile,avertizeaza asupra unui 'nou jalon' al cenzurii si supravegherii, scrie Der Spiegel.
Membrii administratiei franceze spun ca proiectul este o piedica pentru criminalitatea din spatiul digital, in timp ce opozitia si organizatiile non-guvernamentale il vad ca pe un plan de cenzura care provoaca teama si dezgust, invocand chiar spectrul unui Big Brother si al statului gardian, potrivit Agerpres.
Parlamentul Frantei a aprobat marti in prima lectura proiectul de lege denumit 'Loppsi 2'. Daca si Senatul il va aproba, noua lege ar putea intra in vigoare chiar din vara aceasta si ar putea avea consecinte ample: Loppsi 2 contine reglementari care ar transforma Franta in tara europeana cu cele mai mari cenzuri, controale si supravegheri in mediul online.
Legea prevede ca furnizorii de servicii Internet (ISP) sa blocheze accesul la site-uri cu continut penal, in cazul cand primesc instructiuni oficiale. Conform proiectului de lege, 'furnizorul de servicii Internet trebuie sa se asigure ca utilizatorii sa nu aiba acces la continuturi necorespunzatoare'. Lista cu site-uri interzise urmeaza sa fie furnizata de Ministerul de Interne.
In conditiile acestei noi legislatii Internet din Franta, politia si fortele de securitate vor putea utiliza softuri instalate clandestin, pentru a spiona computerele personale, accesul de la distanta urmand sa devina posibil sub supravegherea unui judecator.
Anul trecut, administratia Sarkozy a impus o alta lege, care imputerniceste furnizorii sa blocheze sau sa restrictioneze accesul la Internet pentru utilizatorii burselor ilegale de schimb de fisiere.
Linia dura adoptata de guvernul francez nu este o surpriza. Peste cateva saptamani vor avea loc alegeri locale in Franta, iar sondajele electorale indica deceptie fata de modul de conducere al lui Sarkozy si cote scazute de aprobare din partea populatiei. Acesta spera ca teama de delincventa sa aduca votantii la urne. In acest sens, nimic nu este mai potrivit decat problema pornografiei infantile pe Internet si a vanatorii de pedofili.
Prin urmare, este necesara impunerea unui control asupra mediilor digitale si introducerea supravegherii de stat, asa incat un Big Brother proactiv sa poata combate deviantii sexuali cibernetici, care stau la panda pe Facebook sau Twitter, scrie Der Spiegel.
Controlul Internetului reprezinta, in realitate, doar o parte a pachetului legislativ inclus in Loppsi 2, diferitele articole ale legii incluzand un set de masuri de securitate dezvoltate de ministrul de interne, Brice Hortefeux, un aliat apropiat al lui Sarkozy, care a impus prima versiune a legilor referitoare la securitate din 2002.
Noul pachet legislativ se afla in lucru inca din octombrie 2007 si reglementeaza chestiuni precum proceduri judiciare, legi referitoare la trafic, aparare, sport, integrare si chiar chestiuni legate de ordonante de inmormantare in teritoriul francez al Noii Caledonii.
Mai exista in acest pachet si o prevedere care solicita triplarea numarului camerelor de luat vederi in Franta, de la 20.000 la 60.000 in 2011, masura descrisa ca 'protectie video'. Alte legi prezente sunt pedepsele mai dure pentru spargeri, atacuri si conducere sub influenta alcoolului, dar si interdictii de iesire din casa dupa anumite ore pentru minori.
Jean-Pierre Dubois, presedintele Ligii Franceze a Drepturilor Omului, vede in aceste legi o serie de erori si limitari ale drepturilor, iar Sandrine Bellier, deputat european din partea Verzilor, considera pachetul legislativ 'o amenintare serioasa' la neutralitatea Internetului.
Loppsi 2 mai contine si alte prevederi pentru organele franceze de securitate, precum integrarea mai buna dintre datele detinute de politie si datele personale detinute, de exemplu, de banci. Hortefeux este de parere ca acest lucru va permite 'ameliorarea securitatii cotidiene a cetatenilor si va ajuta la mentinerea nivelului si calitatii serviciilor oferite de fortele de securitate".
Rl online, Joi, 18 Februarie 2010
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu