Ştiinţa modernă i-a distrus omului liniştea sufletească, fărâmându-i credinţa, cu scopul de a-i oferi adevărul integral al vieţii. Încă din şcoală – în care i se infuzează această ştiinţă „pozitivistă”, - omul iese cu o grămadă de superstiţii stupide, care îl chinuie: a microbilor care îl pândesc pretutindeni, a miilor de boli ce-l minează mereu, a uzurii sistemului nervos, care îl ameninţă cu nebunia, a luptei de clasă, a nebuniei războiului. Iar în schimb, nu ştie să deosebească o ciupercă otrăvitoare de una bună, sau o plantă medicinală de simplele buruieni, cu toată botanica învăţată. Nu ştie stelele de pe cer cu numele lr poetic, cu toată astronomia învăţată, şi niciunul din semnele care anunţă schimbarea vremii, cu toată meteorologia dăscălită. Învaţă chimie şi nu ştie să facă un foc; învaţă geografie, şi nu poate să se orienteze într-o biată pădure. Satul, cu sociologia lui folclorică, e o imensă familie. Oraşul, cu sociologia lui pozitivistă, e un infern de duşmănii sau ignorări reciproce. În sat, cu economia lui patriarhală, nimeni nu moare de foame, fiindcă nu-l lasă solidaritatea organică a satului. În oraşul modern, cu economia lui savantă, exemplare umane din cele mai alese pier rătăcind pe străzi fără să le arunce nimeni o privire de milă, fără să caute nimeni de ce suferă, ca atâţia poeţi blestemaţi ce sfârşesc uitaţi prin spitale.
- fragment din lucrarea marelui etnolog Ovidiu Papadima - "O viziune românească a lumii" (reeditată de către Editura Saeculum, Colecţia Mythos, 2009)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu