Atitudinea studenţilor şi a cadrelor didactice de la Istorie faţă de proiectul legii educaţiei naţionale.

Postez scrisoarea studenţilor şi profesorilor de la Istorie pentru atitudinea curajoasă (chiar dacă e curioasă detaşarea lor de naţionalism: adică om fi noi de diverse orientări politice, dar naţionalişti nu suntem, asta e ceva rău, că aşa ne-au învăţat Zoe Petre şi Lucian Boia) în ce priveşte scoaterea din programă a istoriei patriei din majoritatea liceelor româneşti şi dispariţia acesteia din examenele care încheie ciclurile de învăţământ, aşa cum prevede proiectul Legii Educaţiei Naţionale (sic, educaţie naţională fără istorie naţională?). O tentativă similară a avut loc acum câţiva ani în Franţa, însă protestele viguroase ale liceenilor şi studenţilor i-au determinat pe experimentatori să-şi retragă proiectele nefaste, care vizează desfiinţarea identităţilor naţionale. Acum a venit rândul României să fie testată la poligonul de încercări. Ce facem? Rezistăm sau ne lăsăm călcaţi în picioare? "Fi-vom noi generaţia debilă şi laşă?" (Florin Palas)

Pledoarie pentru viitor

Domnule Preşedinte,
Doamnelor şi domnilor membri ai Parlamentului României,

Vă adresăm această scrisoare în calitatea pe care o aveţi, de depozitari ai încrederii oferite de societatea românească prin votul care v-a fost acordat. În spaţiul public s-a extins progresiv, în ultimii douăzeci de ani, un discurs care tinde să diminueze şi să marginalizeze în conştiinţa publică importanţa trecutului societăţii româneşti.

Departe de a contesta dreptul la liberă gândire şi expresie, noi înşine fiind membri ai unui corp profesional ce îşi fondează existenţa pe gândirea critică, atragem aici atenţia asupra riscurilor pe care le prezintă devalorizarea studierii sistematice şi a cunoaşterii istoriei naţionale, precum şi a istoriei în general. Punctul de vedere pe care îl susținem nu este unul politic şi partizan, diversitatea afilierilor noastre în acest sens fiind evidentă, nu este nici unul naţionalist, ci izvorăşte din perspectiva pe care ne-o oferă profesiunea şi din datoria pe care o avem ca intelectuali și cetățeni.

România contemporană traversează o criză de identitate care o împiedică să-şi definească obiectivele şi să atingă un minim consens necesar oricărui progres. Lipsa de echilibru a ideologiei oficiale comuniste în tratarea istoriei a fost urmată, după 1990, în discursul public, de un exces simetric în sensul erodării oricărui simţ al încrederii în sine, în valorile şi modelele pe care le-ar putea avea poporul nostru.

Suntem alarmaţi de faptul că această viziune riscă să fie favorizată prin diminuarea constantă a rolului istoriei în educaţia generaţiei tinere, sugerată de unele poziţii mai mult sau mai puţin oficiale venite din partea unor reprezentanți ai Ministerului Învăţământului.

Nu este vorba numai despre posibila reducere a numărului de ore dedicat disciplinei, dar şi de dispariţia acesteia din examenele care încheie ciclurile de învăţământ. Vă invităm să reflectaţi alături de noi la importanţa pe care o au studiile istorice: departe de a fi nepractice, acestea sunt o sursă de coeziune socială, oferă repere morale şi identitare în absenţa cărora nici o societate nu poate avansa. Pentru viitorul României, inclusiv în contextul european în care, pe bună dreptate, considerăm că se află destinul nostru, apărarea acestor repere este una dintre îndatorile pe care trebuie să le asumăm noi ca intelectuali şi profesionişi şi dumneavoastră ca lideri şi responsabili politici.

Toate momentele importante ale fondării statului modern, toate deciziile hotărâtoare care au făcut România să progreseze în ultimii două sute de ani s-au bazat, la fel ca în cazul oricărei alte naţiuni, pe conştiinţa istorică, pe credinţa în dreptul nostru de a avea un destin. Oricare ar fi proiectele pe care le propuneţi societăţii româneşti astăzi, ele nu pot porni de la ignorarea acestui trecut, cu toate momentele sale, constructive sau controversate. Proiectarea viitorului cere solidaritate socială, or tocmai aceasta nu se poate obţine prin erodarea valorilor pe care le avem în comun.

Abandonarea educaţiei istorice, diminuarea rolului său în şcoală, va conduce la adâncirea crizei valorilor, cu efecte auto-distructive. Nici una dintre naţiunile membre ale Uniunii Europene nu a ales o asemenea cale şi nu a abdicat de la valorile sale definitorii, ci a căutat modalităţi de a le asocia identităţii europene aflată astăzi în plină construcţie. Documentele europene 94/C229/01 şi 2006/962/EU consideră studierea istoriei naţionale, europene şi universale în şcoală ca element fundamental pentru constituirea solidarităţii europene, cu un rol esenţial în formarea competenţelor civice ale cetăţenilor uniunii (una dintre cele 8 competenţe–cheie caracteristice educaţiei durabile). Două recomandări ale Consiliului Europei, 1283/1996 şi 15/2001 sunt dedicate numai predării istoriei în şcoală în secolul XXI.

Noi, semnatarii acestei scrisori, precum şi dumneavoastră, destinatarii săi, aparţinem unor generaţii variate. Unii dintre noi am fost martorii unor schimbări radicale de regim politic, ai unor evoluţii dramatice ale lumii, care ne semnalează valoarea formatoare pe care o are studiul istoriei într-o societate cuprinsă de globalizare. Înţelegerea mecanismelor schimbării şi a diversităţii culturale reprezintă un instrument util şi o resursă indispensabilă pentru cei care, putem anticipa, vor trăi în deceniile viitoare transformări accelerate şi frecvente ale realităţii.

Pledoaria noastră nu este una în favoarea trecutului, ci în favoarea utilizării înţelepte a trecutului pentru câştigarea dreptului la viitor. Acesta a fost dintotdeauna rolul principal al studierii istoriei, iar o simplă privire asupra sistemelor de educaţie în ţări pe care le admirăm, din Europa sau din afara sa, ne arată că rolul ei nu s-a epuizat, ci este permanent revalorizat. Vă adresăm această scrisoare având încredere în dorinţa dumneavoastră de a face alegerile cele mai bune pentru societatea românească. Nu există viitor fără solidaritate şi identitate, iar identitatea unei naţiuni nu poate fi construită fără cele trei repere fundamentale din care se compune: istoria, limba şi cultura. Diminuarea statutului lor în şcoală nu va conduce la un învăţământ care să ne reconstruiască societatea, ci la unul care să-i adâncească alienarea şi confuzia.

Sursa: Romania Vorbeste