Dragoş Pâslaru trăieşte de ani de zile restras, în post şi rugăciune, într-un schit de pe Muntele Căpăţânii (varianta românească a Muntelui Golgota) de pe lângă Mânăstirea Frăsinei, care ţine de Arhiepiscopia Râmnicului. Mânăstirea Frăsinei, Athosul din România, este cunoscută drept cea mai strictă. Viaţa monahală se desfăşoară după regulile stricte de la Muntele Athos. În mânăstire nu au voie să intre femei şi nu se găteşte niciodată mâncare cu carne. Sfântul Calinic de la Cernica, întemeietorul mânăstirii, a aşezat la aproximativ 2 kilometri de mânăstire o piatră de legământ pe care sunt gravate cu litere chirilice atât binecuvântări, pentru femeile care vor păstra acest legământ, cât şi blesteme, pentru cele ce vor încălca hotărârea sfântului. „Acest sfânt lăcaş s-a clădit din temelie spre a fi chinovie de părinţi monahi şi fiindcă din partea femeiască putea să aducă vreun scandal monahilor vieţuitori de acolo, de aceea sub grea legătură s-a oprit de la acest loc să mai treacă înainte, sub nici un chip, parte femeiască. Iar cele ce vor îndrăzni a trece să fie sub blestem şi toate nenorocirile să vie asupra lor, precum sărăcia, gârbăvia şi tot felul de pedepse, şi iarăşi, cele ce vor păzi această hotărâre să aibă blagoslovenia lui Dumnezeu şi a smereniei noastre şi să vină asupra lor fericitul bine. Calinic, episcopul Râmnicului Noului Severin, 17 ian. 1867".
Legământul Sfântului Calinic se respectă până în zilele noastre cu maximă stricteţe. În zonă circulă tot soiul de legende legate de nenorocirile care s-au abătut asupra celor care au încălcat porunca sfântului. Cea mai cunoscută este povestea unei tinerei păstoriţe care, pe când îşi păştea oile, din greşeală, a trecut hotarul mânăstirii şi s-a îmbolnăvit de epilepsie. Povestea are totuşi un final fericit, pentru că Sfântul Calinic i-a ascultat rugăciunile şi a tămăduit-o.
Unul dintre cei mai virulenţi intelectuali anticomunişti
În acest loc şi-a găsit „vocaţia" Dragoş Pâslaru. Povestea transformării sale spirituale este pe cât de spectaculoasă, pe atât de dramatică. Actorul era în 1990 unul dintre cei mai virulenţi intelectuali anticomunişti. A fost una dintre vocile cele mai sonore ale Pieţei Universităţii, participând la mitingul-maraton de acolo şi la toate conferinţele şi adunările Alianţei Civice. Singura televiziune care exista la vremea aceea, TVR, numită retoric „televiziunea română liberă", era, de fapt, vocea puterii. Dragoş Pâslaru, ca, de altfel, toate personalităţile care participau pe atunci la mitingurile din Piaţa Universităţii, era în mod sistematic demonizat la televizor. Profitând de lipsa de informare a telespectatorilor, s-a spus că actorul Dragoş Pâslaru este legionar, arătându-se chiar fotografii cu el în uniforma Gărzii de Fier. Numai că imaginile cu pricina erau din filmul „Drumeţ în calea lupilor", în care actorul îl interpretase pe Horia Sima. Printr-o diversiune de tip stalinist, omul Dragoş Pâslaru a fost „lipit" de personajul pe care îl jucase.
Băgat în comă de mineri
Veniţi pe 13 iunie 1990 la Bucureşti pentru a „planta panseluţe" în Piaţa Universităţii, minerii l-au recunoscut pe Dragoş Pâslaru şi l-au bătut cu bestialitate. Actorul a fost dus în comă la spital, aflându-se vreme de câteva zile între viaţă şi moarte. La puţină vreme după se s-a refăcut, el a decis să părăsească lumea şi să îmbrace haina monahală. La Mânăstirea Frăsinei a devenit ucenicul unuia dintre cei mai „dăruiţi" duhovnici pe care i-a avut Biserica noastră, părintele Ghelasie. Printre „ascultările" pe care le-a avut (sarcina pe care o primeşte un călugăr se numeşte în limbaj mânăstiresc „ascultare", aceasta fiind, alături de sărăcie şi castitate, unul dintre voturile monahale) s-au numărat cele de îngrijitor de vite, de ajutor la bu-că-tărie şi apoi una mai intelectuală, de şef al cancelariei mânăstirii. Chemat să depună mărturie în dosarul mineriadelor, monahul a refuzat să îi incrimineze pe cei care l-au maltratat, spunând că a iertat tot.
Roluri premonitorii: Alioşa Karamazov şi Culi Ursache
Având o figură de o stranietate neobişnuită, el putea acoperi partituri de mare profunzime, reuşindu-i foarte bine şi personajele negative şi cele pozitive. Pe scena Teatrului Nottara, el a jucat într-o serie de spectacole, colaborând foarte bine, printre alţii, cu regizorul Dan Micu. În direcţia de scenă a acestuia el a interpretat Orlando în „Cum vă place" şi mai ales Alioşa Karamazov în „Karamazovii", rol ce-i prevestea parcă viitoarea cale monahală. Un alt personaj al său care îşi găseşte pacea sufletească ca pustnic, în creierii munţilor, a fost Culi Ursache din filmul „Ochi de urs", în regia lui Stere Gulea. Alte roluri importante în film au fost cel al tânărului singuratic din „Secvenţe" de Alexandru Tatos şi Horia Sima în „Drumeţ în calea lupilor", regia Constantin Vaeni.
Referindu-se la rolul Alioşa Karamazov, actorul Dragoş Pâslaru scria în 1982 în numărul 3 al revistei Teatru: "Tăcerea, veşnica tăcere a lui Alioşa semnifică uimitoarea lui capacitate de a înţelege şi, în aceeaşi clipă, de a ierta orice fărădelege. Neputinţa lui Alioşa de a interveni în desfăşurarea evenimentelor nu vine din nepricepere ci, dimpotrivă, dintr-o prea adâncă cunoaştere a oamenilor, de unde reacţia care conduce la replica lui fundamentală: «Părinte, mi-e frică!» Când am descoperit acest lucru, rolul era pe jumătate rezolvat."
România Liberă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu