Părintele Nicolae State-Burluşi s-a confruntat de-a lungul misiunii sale preoțești nu numai cu absurdul, cu neștiința, cu răutatea și incultura unoara, ci a luptat efectiv să răspândească lumină și speranță în jur și să atzenţioneze pastoral unele nedreptăţi comunitare şi să activeze în Duh ecclesial la îndreptarea lor. Acest lucru îl dovedesc domeniile vaste de activitate în care a lucrat cu timp și fără timp:
- înfiinţarea de biblioteci de carte religioasă în spitale, şcoli, unităţi militare în diferite localităţi din ţară şi din diaspora (peste 300) ;
- acţiuni de binefacere pentru familiile cu copii mulţi şi greutăţi familiale ;
- contribuirea la salvarea de la avort a cel puţin 350 de copii ;
- participarea la acţiuni culturale şi spirituale organizate în ţară şi în străinătate ;
- misiuni culturale de donaţie de carte şi simpozioane în Ungaria, Italia, Germania, Austria, Republica Moldova, iar în alte ţări de donaţie de carte prin intermediari.
- Director al Editurii Buna-Vestire din anul 1991 ;
- Preşedinte al Asociaţiei Ortodoxe ″Pro-Vita″ Vâlcea din anul 1992;
- Secretar al Fundaţiei Culturale ″Sf. Antim Ivireanul″ din anul 1998;
- Secretar de redacţie al Revistei ″Lumina Lumii″ din anul 2001;
- Director al Tipografiei Episcopale Vâlcea ″Sf. Antim Ivireanul″ între anii 2000-2007 ;
- Fondator al Casei Memoriale poet Ion Ene-Fripcea din Burluşi, Argeş în anul 2004.
Ca publicist a fost un adevărat misionar și împătimit pentru adevăr și pentru răspândirea cuvântului lui Dumnezeu. În acest domeniu a avut numeroase articole în presa scrisă, colaborând de-a lungul anilor cu o serie de ziare şi reviste dar şi cu posturi de radio şi televiziune, participând la numeroase emisiuni şi mese rotunde, la diferite evenimente şi simpozioane.
Toată această activitate i-a adus un nume bun și diverse distincții:
- peste 50 de diplome de onoare şi de excelenţă ;
- premii culturale din parte diferitelor instituţii si asociaţii de cultură şi artă;
- cetăţean de onoare al com. Ciofrângeşti, jud. Argeş;
- a fost numit de către personalităţi ale culturii române ″BADEA CÂRŢAN CONTEMPORAN″[1].
Munca cu timp şi fără timp i-a adus multe bucurii şi împliniri dar şi invidia unora şi multă osteneală şi boală. De curând a fost operat pe cord deschis iar diabetul l-a slăbit si epuizat şi mai mult.
Am aflat că Părintele Nicolae a fost pedepsit disciplinar cu mutarea din parohie. Nu pun în discuţie nici cauzele acestei măsuri şi nici justeţea sau injusteţea lor ci momentul ales.
Pe acest fond al suferinţei fizice şi în perioada de convalescenţă mai marii noştri au găsit de cuviinţă să-l ajute să se vindece cu totul…! Astfel au adăugat prin această mutare disciplinară o durere sufletească mai grea decât operaţia şi diabetul şi poate decât toată osteneala vieţii pusă în slujba lui Hristos, crezând că-l va ajuta prin aceasta să scape de necazuri, boală şi suferinţă şi să meargă acolo unde nu este durere nici întristare nici suspin…!
Numai că părintele Nicolae mai vrea să trăiască şi să se pregătească mai bine pentru o călătorie aşa lungă!
Cum este posibil să se ştergă cu buretele toată activitatea jertfitoare a părintelui Nicolae State Burluşi şi să fie umilit şi călcat în picioare tocmai în momentele când avea nevoie de linişte şi mângâiere după greaua operaţie de inimă?
Oare s-a schimbat cumva Scriptura care spune: „bolnav am fost şi m-aţi cercetat” cu cuvintele: „am aşteptat să fii bolnav ca să te excludem şi umili”?
Se impune o întrebare firească în acest context: cum trebuie să acţionăm noi ca preoţi atunci când trecem prin astfel de momente delicate şi sensibile? Care ar trebui să fie atitudinea noastră când unii din cei rânduiţi să ne conducă prin Hristos cu răbdare şi dragoste devin fără înţelegere sau iubire? Oare se întâmplă asemenea atitudini inumane şi în lumea civilă? Sau cum trebuie sa acţionăm noi ca preoţi atunci când pe alocuri în Biserica noastră „una este condiţia de a le câştiga prietenia (celor ce ne conduc): să li se vorbească măgulitor. O nepotrivire de păreri este de ajuns (a constitui) motiv pentru duşmănii… [2]” În ce măsură sunt actuale în vremurile noastre cele descrie atât de sugestiv de Sf. Vasile cel Mare la vremea sa? Sau în ce proporţie sunt răspândite astfel de comportamente, fenomene şi atitudini în Biserica noastră? Este părintele Nicolae un caz singular sau se petrec astfel de lucruri în toate eparhiile şi doar că a avut curajul să denunţe astfel de măsuri s-a făcut cunoscut existenta acestor atitudini necreştineşti?
Iată intrebări deloc retorice, care dau măsura dilemei etice a societăţii sau a comunităţii ecclesiale în care trăim.
Personal cred că într-o lume care se descompune din cauza urii şi a dezbinării este necesar să mărturisim adevărul cu demnitate şi curaj hristic şi să urmăm îndemnul Sfântului Apostol Pavel, care ne spune: „ocărâţi fiind, să binecuvântăm. Prigoniţi fiind, să răbdăm. Huliţi fiind, să ne rugăm. Ajunşi ca gunoiul lumii, ca lepădătura tuturor”[3], să ne smerim de dragul lui Hristos şi de dragul unităţii Bisericii Lui, atât ca preoţii cât şi ca ierarhii. În clipa în care se cere numai ca alţii sa aibă răbdare, smerenie, dragoste, ascultare, etc. iar noi ca preoţi sau ierarhi suntem departe de astfel de virtuţi, atunci apare conflictul şi dezbinarea este la ea acasă…
Durerea este şi mai mare când dezbinarea vine din interior, din partea celor care trebuie să dea dovadă de înţelegere şi dragoste în Duhul lui Hristos faţă de un om trecut prin suferinţă, boală şi operaţie dificilă cum este cazul părintelui Nicolae.
Personal nu mă miră astfel de atitudini din partea unor responsabili eclesiali întrucât vedem că martirii neamului românesc şi mărturisitorii curajoşi ai credinţei ortodoxe exterminaţi în puşcăriile comuniste sunt lăsaţi în uitare şi umilinţă, în timp ce catolicii îşi beatifică martirii sacrificaţi în acelaşi loc de prigoană în care au fost şi ortodocşii şi-i pun în calendare iar ai noştri îi amână sine die fără justificare…
Cu ce este mai sfânt primul martir al temniţelor comuniste, ucis la Aiud: Szilárd Bogdánffy, de origine maghiara, sanctificat de curând de Vatican[4], decât mărturisitorii Valeriu Gafencu sau Ilie Lăcătuşu? Oare trebuie să fii de altă etnie şi religie ca să ţi se recunoască meritele unei vieţi jertfelnice?
Iată întrebări la care nu ştiu dacă va primi vreodată un răspuns părintele Nicolae, decât la dreapta judecată a lui Iisus Hristos.
Părinte Nicolae aşteaptă până atunci cu răbdare şi necârtire adevărata răsplată şi sentinţă hristică!
Cu toată empatia mea colegială şi frăţească,
Pr. dr. Mihai Valică
[1] Vezi pe larg Părintele Nicolae State-Burluşi „Badea Cârţan contemporan” – la 60 de ani - , ed. Antim Ivireanul, Râmnicu-Vâlcea, 2009.
[2] Sf. Vasile cel Mare, Scrieri, partea a III-a, “Despre Sfântul Duh”, Ed. Institutului Biblic si de Misiune al BOR, 1988.
[3] 1 Corinteni 4, 12-13.
[4] Vezi http://roncea.ro/2010/05/12/bomba-biserica-catolica-beatifica-primul-martir-al-temnitelor-comuniste-ucis-la-aiud-szilard-bogdanffy-sfantul-valeriu-gafencu-care-si-a-dat-viata-pentru-colegii-de-celula-printre-care-si-pentru/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu