Claritatea gândirii teologice la români vine de la Sfântul Niceta de Remesiana din Dacia

“Ortodoxia românească a primit prin strămoşii ei daco-romani şi prin generaţiile lor următoare până azi credinţa şi doctrina teologică fără schimbare de la Sfântul Niceta... Claritatea gândirii teologice la români vine, în mare măsură, de la Sfântul Niceta. Dulceaţa slujbelor şi a cazaniilor Ortodoxiei româneşti, care a dat naştere, se pare, cuvântului «privighetoare», se prelinge, probabil tot de la el: «Limba noastră-i limbă sfântă, limba vechilor cazanii». Împletirea teologiei cu filocalia, în Ortodoxia noastră, e o tradiţie spirituală care urcă până la Sfântul Niceta, Sfântul Ioan Casian, Teotim I şi călugării sciţi, care, toţi, se străduiesc pentru desăvârşire“ (Preot Profesor Ioan G. Coman)

Poporul roman si limba romana s-au format pe o intinsa arie geografica, cuprinzand nu numai teritoriile din nordul Dunarii, adica Dacia de altadata, ci si teritorii din sudul marelui fluviu, de pe atunci de Imperiul roman, invatatura crestina a fost cunoscuta inca din “veacul apostolic”, continuand apoi cu veacurile urmatoare. Pe la inceputul secolului al IV-lea, in provinciile romane din sudul Dunarii existau vreo 40 de scaune episcopale, cu ierarhi de seama, dintre care unii au luat parte si la lucrarile primelor Sinoade ecumenice, ori au scris lucrari de teologie, prin care aparau dreapta credinta in fata unor invataturi gresite.

In provincia Dacia Mediterranea, de pilda, era un scaun episcopal in orasul Remesiana, pe locul caruia se afla azi satul sarbesc Bela Pelanka, la vreo 30 de km de orasul Nis (fostul Naisus roman), catre granita Bulgaria. Aceasta eparhie a fost pastorita cu vrednicie de un mare teolog si ierarh cu viata sfanta, cu numele Niceta. Se cunosc anumite fapte din viata si lucrarea sa duhovniceasca din doua poeme pe care i le-a inchinat un prieten de al sau, Sfantul Paulin din Nola, oras in Italia, in apropiere de Napoli. Sfantul Niceta i-a facut doua vizite, in anii 398 si 402, cand a avut prilejul sa-i infatiseze felurite lucruri din eparhia pe care o carmuia. Impresionat de cunostintele teologice si de viata duhovniceasca a lui Niceta, la plecare, Sfantul Paulin i-a dedicat, de fiecare data, cate un poem de o mare frumusete literara.

Din primul poem, aflam ca Sfantul Niceta isi desfasura activitatea in indepartata Dacie, unde “barbarii invata prin tine sa cante pe Hristos cu inima romana si sa traiasca puri in pace senina”. Sfantul Paulin mentiona si popoarele care puteau sa-l numeasca pe Niceta “parinte”, scriind: “Pe tine te numeste parinte intreaga regiune a Borei, la predicile tale scitul se imblanzeste si cel invrajbit cu sine paraseste pornirile salbatice, fiindu-i tu invatator. Alearga la tine getii si amandoua felurile de daci: cei ce cultiva pamantul in interior si cei ce poarta caciuli de oaie si cresc turme bogate de vite pe malurile manoase”. Asadar sunt pomeniti scitii, getii si dacii, iar in alte versuri, bessii, toti locuind in aceleasi parti ale Remesianei. Pe toti acestia, Niceta ii aducea la Hristos, scotandu-i din starea de inapoiere culturala si spirituala in care se gaseau. Din aceeasi vreme, se desprinde ca Remesiana era pamantul natal al lui Niceta, deci el era un daco-roman din provincia Dacia Mediterranea.

Pe langa predica vorbita, Sfantul Niceta a lasat si cateva lucrari scrise, toate in limba latina. Cea mai de seama este Catehismul (Carticele de invatatura), scris pentru cei care se pregateau sa vina la Taina Sfantului Botez. A mai scris si alte cateva lucrari dogmatice: Despre diferitele numiri ale Domnului nostru Iisus Hristos, Despre Simbolul credintei, pe care-l explica pe intelesul tuturor, Despre puterea Duhului Sfant, Despre jertfa mielului pascal si altele. Sirul acestora se intregeste cu doua lucrari cu caracter liturgic: Despre privegherea robilor lui Dumnezeu si Despre folosul cantarii de psalmi. In prima, Sfantul Niceta arata rostul privegherii de vineri si sambata seara, introdusa nu de mult ca slujba bisericeasca, cu imne de lauda si citiri biblice. Aratand folosul duhovnicesc al privegherii, el scria: “Cine privegheaza cu ochii sa privegheze si cu inima. Cine se roaga cu duhul sa se roage si cu mintea, ce se spune cu gura sa fie tinut si cu inima”. De la aceste privegheri se pastreaza pana azi, la poporul roman, “Privegherile” pe care le fac credinciosii nostri, mai ales la manastiri, in noaptea premergatoare unei sarbatori mari, ca si ““privegherea””pentru cei raposati. In cea de-a doua lucrare, Niceta raspundea celor care respingeau cantarea psalmilor, aratand ca, de fapt, pin ei erau cantate “tainele lui Hristos”, fapt pentru care el staruia ca ei sa fie cantati si pe mai departe la sfintele slujbe. El dadea si anumite indrumari cu privire la tinuta crestinului, scriind: “Cand se canta, toti sa cante; la rugaciune, toti sa se roage; cand se citeste, sa se faca liniste, ca toti sa auda la fel ceea ce citeste lectorul, iar nu unii rugandu-se cu voce tare, sa faca zgomot. Daca sosesti mai tarziu, in timp ce se citeste, adora numai pe Domnul, inchina-te si asculta cu atentie”. Este de presupus ca Sfantul Niceta a folosit cantarea psalmilor in lucrarea sa misionara.

A mai scris si imnul Pe Tine, Dumnezeule, Te laudam, imn de preamarire, scris cu scopul de-a intari pe crestinii de atunci in credinta cea adevarata. Presupunem ca a fost cunoscut si invatat cu usurinta si de stramosii nostri.

Asadar, prin toata propovaduirea orala si scrisa a Sfantului Niceta, el a luptat pentru pastrarea dreptei credinte, potrivit hotararilor luate de primele doua Sinoade ecumenice, aparand-o de invataturile gresite si de superstitiile care circulau pe atunci. Cele doua calatorii in Italia, prietenia sa cu Sfantul Paulin de Nola, activitatea sa misionara, precum si sfintenia vietii lui il arata ca pe un ierarh de seama apartinator crestinismului daco-roman. a trecut la cele vesnice dupa anul 414, cand era pomenit pentru ultima oara intr-o scrisoare a lui Inocentiu I, episcopul Romei. Nu se stie cand a fost trecut in randul sfintilor. Martirologiile romane il sarbatoresc pe daco-romanul Niceta la 7 ianuarie, in aceeasi zi cu prietenul sau Paulin de Nola.

“Propovaduitor si aparator al dreptei credinte la multe neamuri te-ai aratat, Sfinte Ierarhe Niceta si cu smerenie ai castigat pe cele inalte, bine chivernisind darul. Pentru acesta, Parintele nostru, roaga pe Hristos Dumnezeu sa ne ocroteasca de tot raul si sa ne mantuiasca”.

sursa: Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu, “Sfinti daco-romani si romani”, Editura Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, Iasi, 1994, pag. 58-60.