Discutam astazi despre secularism. Dintre evenimentele si aparitiile editoriale recente pe aceasta tema ne-a atras atentia cartea publicata anul trecut de Hunter Baker, profesor la Houston Baptist University din Texas, cu titlul The End of Secularism (“Sfarsitul Secularismului”). Un titlu indraznet, fara indoiala, care insa te face sceptic inca de la inceput. Dar o data ce incepi sa urmezi firul cartii incepi sa intelegi mesajul ei principal si ca pretentia autorului este justificata: secularismul ca ideologie a luat sfirsit. Asistam la trecerea in abis a secularismului, cu toate ca, din punct de vedere ideologic, el continua si va continua sa serveasca pentru o vreme ca ideologie oficiala a diferitelor miscari politice, in special in tarile dezvoltate. Formula lui Marx ca “religia e opium pentru popor,” s-a metamorfozat astazi in sloganul “secularismul e opium pentru clasa politica.”
Am fost obisnuiti, in ultima jumatate a acestei decade, cu aparitii editoriale care au pronuntat sfirsitul apropiat al credintei si simtamintelor religioase si al religiei ca fenomen public. La inceput a fost englezul Richard Dawkins cu The God Delusion (2006); apoi francezul Michel Onfray cu Manifestul Ateist; iar in final americanii Daniel Dennett cu Breaking the Spell: Religion as a Natural Phenomenon (2006); Sam Harris cu The End of Faith (2004) si Letter to a Christian Nation (2006); si Christopher Hitchens cu God Is Not Great: How Religion Poisons Everything (2007).
Cartile acestea s-au vindut in cantitati mari, au stat pe listele de best-sellers luni intregi si toate au vinturat aceasi tema: treptat secularismul va inlocui religia ca element primordial de organizare a societatii, si va deveni nucleul in jurul caruia se va ralia intreaga societate, asa dupa cum pina acuma valorile centrale ale societatii si pe care societatea si institutiile ei sunt fundamentate isi au originea in valorile traditionale si religioase. Secularismul, ne-au avertizat acesti autori, nu va rezulta in degenerarea societatii umane spre paginism sau imoralitate asa cum au prognosticat ginditorii traditionalisti. O afirmatie la fel de momorablia, insa evident gresita, a lor a fost si ca in prezent “natiunile europene au devenit majoritar ateiste si totusi nu au decazut in imoralitate si disperare.” Observatia corecta este tocmai cea opusa, si anume ca pina in prezent societatile europene nu s-au transformat in societati majoritar ateiste, iar cele care in ultimele decade au promovat secularismul si ateismul in detrimentul religiei si al valorilor traditionale, au degenerat de fapt in imoralitate si disperare.
Acestor pretentii arogante si gresite le raspunde Baker in Sfarsitul Secularismului. Baker defineste secularismul ca fiind diferit de ateism. Ateismul e un subset al secularismului, la fel cum e si umanismul. Secularismul este un conglomerat de ideologii ostile religiei care au obiective politice comune, cel mai important fiind “eliminare religiei si a lui Dumnezeu din viata publica,” si retrogradarea religiei la viata privata a individului. Pentru secularisti manifestarile religioase publice, prezenta simbolurile religioase in public, promovarea in viata publica a unui comportament religios sau crestin, ori al valorilor religioase in general, sunt sau trebuie sa fie prohibitii fundamentale intr-un stat secular. In consecinta, din ideologia secularista pot face parte, si chiar si fac parte, toate persoanele care gindesc la fel, inclusiv persoanele care impartasesc convingeri religioase. In acest fel, secularismul s-a transformat intr-o ideologie politica si un punct de reper pentru platforma politica a partidelor politice de stinga, in special in Europa occidentala. Crestinii care subscriu acestei ideologii, afirma Baker, o fac nu neaparat pentru ca sunt ostili fata de religie, ci pentru ca in secularism gasesc formula de rezolvare a conflictelor dintre religii. Pentru ei, secularismul este o forta de omogeneizare a societarii, pe cind religia este una de divizare. In consecinta, gindesc ei, religia trebuie sa fie redusa la viata privata a individului.
Baker insa intreaba provocator: sa fie oare asa? Oare secularismul a rezultat in omogeneizarea societatii si in armonie sociala? Sfirsitul Secularismului pledeaza cu vigoare si temeritate un raspuns negativ acestei intrebari - asistam la sfarsitul secularismului tocmai pentru ca el nu a putut realiza ceea ce a promis sa dea societatii - pacea si armonia sociala. In plus insa falimentul secularismului consta si in alte aspecte, la fel de cruciale. Secularismul a promis a fie o ideologie neutra, dar nu este. In ultimele decade a devenit o miscara aroganta si fundamentalista, intoleranta, si la fel de intransigenta si lipsita de compasiune cu cei care gindesc diferit cum a fost Inchizitia Spaniola in Evul Mediu, singura diferenta fiind ca persoanelor care refuza sa subscrie ideologiei seculariste nu li se ia viata.
In legatura cu acest aspect Baker acuza secularismul ca a falimentat si in privinta pretentiei lui ca e bazat si inradacinat in ratiune si maturitatea gindirii umane. Dimpotriva, afirma Baker, secularismul nu e mai rational sau armonios in structura decit alternativa religioasa. Cu toate ca secularismul afirma ca e bazat pe stiinta, nu este. Ca argument de sprijin, Baker explica falimentul marxismului si al totalitarianismului de stinga bazat pe “socialismul stiintific” practicat in Uniunea Sovietica si Estul Europei in secolul trecut. In plus, secularismul e incapabil de a genera valori. Materialismul nu se poate constitui ca baza a valorilor. Baker acuza secularimsul si de aroganta: “Secularism, like realism, is more of a boast or a way to score rhetorical points than it is a concept that performs any actual work.” (“Secularismul, la fel ca realimsul, e mai mult o pretentie sau un mod de a marca puncte decit o conceptie care poate realiza ceva viabil.”) (Pagina 193)
Un aspect, pozitiv spunem noi, si imediat evident al cartii lui Baker este documentatia excelenta si diversa a autorului. Documentatia deschide ochii cititorilor neinitiati in secularism asupra criticii aspre pe care chiar secularistii ei insisi au facut-o secularismului in doar ultimele decade. Iar acest aspect e incurajator si da cartii un iz nepolemic si obiectiv. Secularismul contemporan a intrat in faza totalitara, afirma Baker. In ce sens? In sensul ca pretinde ca toti cetatenii sa gindeasca in mod secular. Aceasta cerinta, spune Baker, e nejustificata, mai ales intr-o democratie bazata pe pluralism si respect reciproc. Daca religia a facut aceasta gafa in trecut, spune Baker, secularismul o face si el astazi “ asking that individuals with religious reasons pretend to think and act on some other basis.” (adica cerind “indivizilor religiosi sa gindeasca si sa actioneze intr-o maniera deferita” decit cea religioasa). Iar in final, afirma Baker, “eliminarea lui Dumnezeu din deliberatiile publice nu ne ajuta sa ne focalizam asupra lucrurilor care le avem in comun. Adevarul este ca majoritatea dintre noi il avem pe Dumnezeu in comun. Dumnezeu e important. El e important in modul in care gindim despre drepturile omului si drepturile civile. El e important in cum gindim despre bioetica si cit de departe ne este permis sa mergem in acesata directie. El e important in modul in care tratam criminalii. … In final, El e important daca ne vom pastra libertatea.”
Secularismul nu e sinonim cu separarea bisericii de stat, afirma Baker. E ceva in plus. E eliminarea completa a influentei religiei din viata publica. In sensul acesta separarea institutionala dintre stat si biserica e o metodologie, un instrument folosit de secularisti pentru atingerea acestui scop. Diversitatea vederilor religioase e suprimata si e inlocuita cu o singura si noua teorie de organizare a societatii, cea a secularismului.
Baker traseaza radacinile secularismului in Epoca Luminilor europene care a facut promisiuni si a dat o viziune noua de organizare a societatii. Intr-o Europa care pina atunci a fost victimizata de razboaie religioase aceasta noua formula de organizare sociala a captivat si cucerit inimile multora. Iar secolul XX, spune Baker, a fost secolul in care viziunea Europei Luminilor s-a materializat in Europa. Dar nu a dainuit mult.
De ce deci secularismul e mort? Pentru ca dupa mai bine de 200 de ani nu s-a putut substitui religiei ca garantor al armoniei sociale pe care valorile comune izvorite din convingeri religioase o poate da. Secularismul nu poate genera valori proprii. Iar in final, Baker e optimist. Perspectiva religioasa va suprevietui si i-si va redobindi pozitia decizionala in societate. De ce? Pentru ca, in cuvintele lui, “individuals bring their religious beliefs to the public square because they have integrity.” (“indivizii isi aduc in spatiul public convingerile religioase pentru ca acestea au integritate.”)
Sursa: Alianţa Familiilor din România
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu