Istoricul Gheorghe Nistoroiu despre Sfantul Ilie Lacatusu. Minunile Parintelui, povestite de Parintele Ioan de la Rarau.

Parintele Ilie Lăcătuşu a văzut lumina zilei în comuna Crăpăturile, judeţul Vâlcea la 6 Decembrie 1909, în familia cântăreţului bisericesc Marin şi Maria, care au avut 7 copii. Atmosfera părintească şi binecuvântarea bisericii i-au îndrumat paşii spre Seminarul Teologic “Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, ce l-a absolvit cu Premiul I de virtute, “pentru aptitudini sufleteşti care îl disting între colegii lui”. Între anii 1930-1934, studiază cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, unde se remarcă în deosebi pentru limbile franceză, germană, latină, greacă şi ebraică. Tânărul Ilie s-a detaşat de restul colegilor săi prin spiritul de comunitate desăvârşit, prin politeţe, corectitudine, eleganţă în ţinută, atitudine morală, spiritualitate profundă.

În anul 1931, s-a căsătorit cu învăţătoarea Ecaterina Popescu, iar după terminarea facultăţii în 1934 a fost hirotonit pe seama parohiei Osica de Jos, Olt, dovedindu-se vas ales al Duhului Sfânt.

Ochiul “omniprezent” al Armatei Roşii “eliberatoare” l-a dibuit pe duhovnicul părinte şi în noaptea de 16 Iulie 1952, l-a smuls din cuibul familiei şi al enoriaşilor, fiind trimis la Canal în colonia de muncă M.A.I. Galeşu. A fost eliberat la 26 Aprilie 1954, revenind în sânul bisericii ca stâlp al slujirii întru adevăr şi dreptate.

La 1 Iulie 1959, este din nou arestat şi trimis în Deltă, în lotul preoţilor olteni, până la data de 06. 05. 1964 când a fost eliberat. Din Decembrie acel an slujeşte cu osârdie în judeţele Teleorman şi Giurgiu. Toată viaţa sa a fost un dar oferit permanent Mântuitorului cu devotament, cu smerenie, din tot cugetul, din tot sufletul, cu toată inima.

Blând, cutezător, drept, a ales cu drag calea Crucii, înţelepţind cu cuvântul său dulce şi cu inima sa milosârdă, faptele bune între semenii săi.

S-a “urcat” la Domnul la 22 Iulie 1983, lăsând rugămintea ca prezbitera Ecaterina, dacă se va săvârşi la 15 ani după el să fie înmormântată în acelaşi cavou al familiei.

În ziua de 29 Septembrie 1998, având loc prohodirea şi înmormântarea preotesei Lăcătuşu şi procedându-se la scoaterea părintelui din cripta în care fusese depus cu 15 ani în urmă l-au găsit “întreg, neatins de nici o stricăciune, frumos mirositor, uşor, având un zâmbet întipărit pe chip, aidoma celui care i-a luminat- ca o bucurie cerească- toată viaţa”, împlinindu-se astfel profeţia părintelui. Vasile Manea Preoţi ortodocşi în închisorile comuniste. Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, 152).

Bunul Dumnezeu l-a răsplătit pentru darul vieţii şi slujirii sale, alegându-l în ceata sfinţilor Săi, cu sufletul, iar trupul pecetluid minunile cu Moaştele sale sfinte, pe pământul ţării dragi.

Iată ce ne mărturiseşte părintele Ioan de la Mănăstire Rarău, despre Sfântul Ilie Lăcătuşu:

-“Aflând de la cineva de la Bucureşti de părintele Ilie Lăcătuşu, care zicea că părintele vorbeşte şi face minuni, de curiozitate am mers şi eu…Şi intrând înăuntru, am văzut un mort adevărat, cu ochii închişi, complet nemişcat. M-am mirat când l-am văzut fără capac deasupra, fără mirosuri…M-am pus în genunchi şi capul l-am aplecat pe sicriu şi am făcut o rugăciune. Şi binenţeles, în rugăciune am pomenit pe Mântuitorul, pe Maica Domnului şi după aceea pe el, personal, ca să se roage pentru iertarea păcatelor mele. Şi când am ridicat capul şi m-am uitat la el, era cu ochii deschişi mari…Am plecat din nou capul şi am făcut o rugăciune şi când am ridicat din nou capul, ochii i-a mişcat în direcţia mea, se uita cum se uită oamenii fără să învârtă capul-dar ochii i-a învârtit exact spre mine. Şi fata Părintelui Lăcătuşu zice: “Părinte, tata vrea să-ţi vorbească, întreabă ceva”…

Am mai mers altă dată, ca la doi ani, şi am intrat iar la părintele Ilie Lăcătuşu. Am pus iarăşi capul pe sicriu şi m-am rugat; înainte însă iarăşi am pus mâinile mele pe mâinile lui-ţepene complet, reci ca gheaţa, cum sunt morţii, şi după ce m-am rugat puţin, am pus mâinile mele pe mâinile lui şi am văzut că mâinile lui se mişcau în sus şi în jos, se mişcau cu mâinile mele, şi erau calde. Am văzut un mort, da` nu-i mort, un mort viu.

-Vă rugaţi lui ca unui sfânt? Faceţi rugăciuni către părintele Ilie?

-Nu ştiu cât de mult mă rog eu, dar ştiu că este un sfânt, un mare sfânt, aşa cum este şi Sfântul Calinic de la Cernica, Sfânta Cuvioasă Parascheva, Sfântul Dimitrie Basarabov, Sfânta Filofteia, sfinţi mari, mari de tot.” (Revista Atitudini, nr. 3/2008, p. 28-32).