Poezia detentiei. Maestrul Constantin Aurel Dragodan: Plecarea Părintelui Gherasim (Iscu). Rugăciunile lui Valeriu Gafencu şi ale lui Ioan Ianolide.

PLECAREA PĂRINTELUI GHERASIM[1]

Cu faţa de ceară,

Cu trupul firav ca de sfânt bizantin,

Părintele Gherasim a fost adus într-o seară,

Învăluindu-ne cald în surâsu-i blajin.

Zile de boală din carne i-au rupt,

Şi-acum doar o piele-i înfăşură osul,

Dar tainic el spune rugăciunea inimii, neîntrerupt

„Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine păcătosul!”

În noaptea aceasta, din temniţă gândul ne zboară

Prin neaua Crăciunului dalb să colinde-amintirea.

Pe mucede paie părintele Gherasim trage să moară.

E grea răsuflarea, sleită privirea.

Ardeau ca făcliile ochii fiecărui bolnav

Ion şi Valeriu şi-au împreunat mâinile în rugăciune.

Viaţa mai pâlpâia, ca o candelă ce se stinge în trupul schilav

Apoi, printre gratii, s-a văzut căzând o stea de tăciune.

Domnea-n încăpere o linişte grea.

Doar aripi de îngeri în jur fâlfâiau, mătăsos.

Departe, copiii cântau un cântec de stea,

Părintele Gherasim a plecat să se-nchine la ieslea lui Hristos.

Târgu-Ocna, 1952

Constantin Aurel Dragodan s-a născut la 5 octombrie 1919 în Alexandria, judeţul Teleorman. Studiile liceale le-a făcut în Ale­xandria şi Turnu-Măgurele, iar în momentul arestării, era student al Facultăţii de Drept din Bucureşti.

A fost deţinut politic, condamnat în 1942 la 25 de ani muncă sil­nică pentru activitate interzisă în cadrul organizaţiei de tineret „Fră­ţia de Cruce”. Din lotul de trei persoane, împreună cu care a fost judecat, au mai făcut parte Cătuneanu Mircea şi Marinescu Nicolae, ambii din Constanţa, condamnaţi tot la 25 de ani muncă silnică. Că­tuneanu Mircea a murit în 1949 la penitenciarul Aiud, izolat într-o celulă, fără asistenţă medicală, din cauza rănilor deschise care s-au infectat, răni provocate de lovituri de ciomag, aplicate cu săl­băticie de gardieni, pentru motivul că protestase verbal când a fost pălmuit un alt deţinut în timpul plimbării în cerc; iar Marinescu Ni­colae a murit prin 1957, ca urmare a unei hemoragii, ce s-a declan­şat dimineaţa, iar el a fost internat la infirmerie, numai noaptea târziu, cu toate insistenţele colegilor de celulă, care au bătut tot tim­pul în uşă, ca să sesizeze cazul.

În timpul lungii sale detenţii de 22 de ani, Constantin Aurel Dra­godan a trecut prin numeroase închisori: Jilava, Văcăreşti, Aiud, Alba-Iulia, Piteşti, Târgu-Ocna (unde a contribuit prin atitudinea lui demnă şi prin proteste vehemente, la eşuarea „reeducării” iniţiate de comunişti chiar în acest penitenciar-sanatoriu), Caransebeş etc. Din cauza atitudinii lui anticomuniste şi a poeziilor pe care le-a „gândit” (deoarece deţinuţii nu aveau voie să scrie şi să citească) şi care au circulat prin închisori, „bătute la perete” prin alfabetul Morse, a fost condamnat în 1959, în timp ce-şi executa prima pe­deapsă, la alţi 25 de ani muncă silnică (de fapt până atunci fusese ţi­nut ilegal, ca toţi ceilalţi deţinuţi legionari, deoarece la 23 August 1944 toate pedepsele politice fuseseră amnistiate).

După eliberare (1964) şi-a luat licenţa în filologie şi a funcţionat, ca profesor de limbile franceză şi engleză, în oraşul Videle, judeţul Teleorman.

În anul 2000 a trecut la cele veşnice.

---

[1] Părintele Gherasim Iscu, stareţul Mănăstirii Tismana