Am aflat că săptămâna viitoare va avea loc la Bucureşti la Hotel Hilton, primul simpozion de martirologie organizat de o fundaţie creştină (Sf. Irina) şi o companie de teatru ( Compania ,,Dan Puric,,). Vor participa 200 de specialişti din care probabil unii teologi şi alţii specialişti în diverse domenii. Iniţiativa este necesară în sensul în care publicul larg cunoaşte puţin din faptul că fenomenul martiriului este fundamental în Biserica Ortodoxă. Ar fi lăudabilă în măsura în care problema martirilor din temniţele comuniste ar fi plasată într-un context teologic şi istoric mai larg.
Eu nu am fost invitată şi oricum zilele acestea sunt la Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice ,,Pontica,,. Fiind o iniţiativă privată e dreptul lor să invite pe cine vor. Dar m-aş bucura dacă printre participanţi s-ar afla arheologii din care unii mai sunt în viaţă, care au descoperit basilice creştine şi sfinţi martiri. Aproape toate osemintele martirilor din Dobrogea au fost descoperite de arheologi. Ei au fost primii care în urma cercetărilor au sesizat Biserica, chiar şi în timpul comunismului, şi au afirmat public că au descoperit oseminte de martiri.
Ar fi obligatoriu dacă la acest simpozion ar participa şi mărturisitori ai temniţelor comuniste. Probabil că unii vor fi invitaţi.
Şi tot probabil că la acest simpozion se va hotărâ organizarea unui Centru de Martirologie, o mai veche dorinţă a celor doi organizatori exprimată încă de anul trecut. Acest centru va fi panortodox şi dacă mă uit mai bine în lista participanţilor şi ceva ecumenic.N-aş vrea să am viziune de sibilă dar parcă văd că asta va ieşi, în final. Adică o listă de zeci de semnături celebre pentru înfiinţarea unui Centru de Martirologie. În toată istoria Bisericii Ortodoxe nu a existat un astfel de centru. De ce ne-ar trebui acum!?
Eu sunt mai modestă. Nu cred că un centru ar determina Sf. Sinod să ridice ruşinea de pe umerii poporului român. Vorbesc de ruşinea nerecunoştintei, adică nerecunoaşterea jertfei pentru Hristos a celor care au suferit în temniţele comuniste.
Cred însă cu tărie că rugăciunea mirenilor continuă şi organizată, ar fi o soluţie. Rugăciunea nu e vorbă. Rugăciunea este faptă. Atunci când spui unui om că i-a mai rămas doar rugăciunea, îi spui de fapt că i-a rămas puterea de a-l chema pe Dumnezeu. Şi care ne răspunde întotdeauna.
Sursa: Viata fantastica
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu