Sf. Dionisie Areopagitul – Ierarhia Cereasca (Nota Parintele Staniloae)

Ce este ierarhia si care este folosul ei

§1

Ierarhia este, dupâ mine, o sfinţita randuialâ si ştiinţă şi lucrare asemănătoare, pe cât e cu putinţă, modelului dumnezeiesc şi înălţată spre imitarea lui Dum­nezeu prin luminările date ei de la Dumnezeu pe măsura ei. Iar frumuseţea dumnezeiască, simplă, bună, este originea desăvârşirii, cu totul neamestecată cu orice neasemănate cu ea şi împărtăşind fiecăruia dupâ vrednicie din lumina ei. Ierarhia desăvârşeşte prin slu­jirea cea mai dumnezeiască, potrivit ei, in mod armonios, chipul celor ce participă la cele săvârşite.

§2

Deci scopul ierarhiei este asemănarea (cf. Mat. 5,48) şi unirea cu Dumnezeu, pe cât e cu putinţă, avându-1 pe El drept călău­zitor în sfânta ştiinţă şi lucrare, Căci, pri­vind neclintit spre frumuseţea lui atotdumnezeiascâ, ea se face întipărită de El în părtaşii ei ca în unii ce sunt dum­nezeieşti, ca în nişte oglinzi atotstrâvezii şi nepătate (cf, înţel. 7,26; II Cor, 3,18), primi­toare ale strălucirii luminii începătoare şi dumnezeieşti; chipuri umplute de strălucirea dăruită, pe care o împărtăşesc iarăşi celor următori, potrivit rânduielilor dumnezeieşti, Căci nu e îngăduit celor care desăvârşesc sau chiar celor ce au fost desăvârşiţi să facă ceva contrar sfintelor rânduieli ale desăvârşirii; nici să fie altfel, dacă doresc strălucirea îndumnezeitoare şi tind în mod sfânt spre ea şi se întipăresc după măsura fiecăreia din sfinţitele minţi.

Deci cel ce spune ierarhie, numeşte în general o anumită rânduială sfântă, un chip al frumuseţii dumnezeieşti, săvârşind în sfintele trepte ierarhice taina iluminării proprii ei şi asemenea făcându-se căpe­teniei ei, pe cât îi este îngăduit. Căci desăvârşirea fiecăruia din cei chemaţi în ierarhie constă în a fi fost înălţat la imitarea lui Dumnezeu, pe măsura lui. Iar ceea ce e mai dumnezeiesc ca toate, cum spune Scriptura, este a fi împreună lucrător al lui Dumnezeu (I Cor. 3,9; III Ioan 8) şi a primi lucrarea dumnezeiască, arătând-o, după pu­tinţă, în sine. Astfel, fiindcă rânduiala ierar­hiei constă în a se curaţi unii şi a curaţi pe alţii şi a se lumina unii şi a lumina pe alţii, în a se desăvârşi unii şi a desăvârşi pe alţii, fiecăruia i se cuvine să imite pe Dumnezeu în modul lui propriu. Fericirea dumnezeiască, ca să vorbim potrivit oamenilor, nefiind amestecată cu nici o neasemănare, ci fiind plină de lumina eternă, desăvârşită, n-are nevoie de nici o desăvârşire; ea e curăţitoare, luminătoare şi desăvârşitoare. Mai bine zis, este însăşi curăţirea sfântă, luminarea şi desăvârşirea, mai presus de curăţie, mai pre­sus de lumină, fiind izvorul autodesăvârşirii dinainte de lucrarea desăvârşirii altora şi cauza întregii ierarhii şi dincolo de toată sfinţenia, prin depăşirea ei.

§3

Deci cei ce se curăţesc trebuie să se facă cu totul neamestecaţi cu cele nepotrivite şi să se elibereze de împreunarea cu ceea ce e neasemenea cu ei (cf. Luc. 14,33; Ef. 4,22; Col. 3,9). Iar cei ce se luminează trebuie să se umple de lumina dumnezeiască, înălţându-se la deprinderea şi puterea contemplaţiei cu ochii preacuraţi ai minţii. Iar cei ce se desă­vârşesc să se mute de la ceea ce e nedesăvârşit şi să se facă părtaşi de cunoaşterea desă­vârşitoare a tainelor sfinte.

Apoi cei ce se curăţesc trebuie să trans­mită altora, prin abundenţa curăţiei lor, din neîntinarea proprie. Iar cei ce se luminează, ca minţi mai pătimitoare, ce şi-au însuşit par­ticiparea la lumina şi la comunicarea ei şi s-au învrednicit în mod prea fericit de strălucirea sfântă, trebuie să reverse spre alţii lumina lor, care întrece totul. In sfârşit, cei ce se desăvârşesc, ca cei ce cunosc comunicarea desăvârşitoare, trebuie să desăvârşească pe cei ce se împărtăşesc de iniţierea atotsfântă în ştiinţa celor sfinte văzute. Deci fiecare treaptă ierarhică e ridicată la dumnezeiasca împre-ună-lucrare pe măsura ei, săvârşind, prin harul şi puterea dată de Dumnezeu, cele ce se află în dumnezeire în mod natural şi mai presus de fire şi sunt lucrate de ea în chip mai presus de fiinţă, descoperindu-i-se în chip ierarhic, pe cât se poate, spre imitarea minţilor iubitoare de Dumnezeu.

Nota ( Parintele Staniloae )

Se descrie urcuşul spre Dumnezeu al treptelor ierarhice ale fiinţelor îngereşti în trei etape continue, repetate la nivel tot mai înalt: curatirea, luminarea şi desăvârşirea, Pentru toate iau putere de la Dumnezeu. In El e izvorul curăţiei, al luminării şi al desăvârşirii,

Acestea se înfăptuiesc în părtaşii la ierarhie din Dumnezeu, izvorul lor, mai mult ca în nişte oglinzi tot mai clare, tot mai străvezii, Deci Dumnezeu nu e cunoscut numai teoretic, ci şi prin întipârirea lui în îngeri şi în oameni ca şi curăţie, ca lumină în care e cunoscut, ca desăvârşire în toate cele bune.

Curătia constă în tot mai deplina eliberare de preocupărea de altele deosebite de Dumnezeu. Ea e condiţia pentru cunoaşterea tot mai adevărată şi mai adâncă a lui Dumnezeu, fiind eliberarea de îngusta şi nepotrivita lui cunoaştere. Iar aceasta e ceea ce îl face pe înger tot mai asemenea cu Dumnezeu sau mai desăvârşit în bunătatea şi iubirea care este proprie Lui. Toate aceste nivele atinse se comunică celor care urmează după ele. Prin firea ei, curăţia, lumina, asemănarea cu Dumnezeu în bunătate se comunică de la cei ce sunt mai ridicaţi şi se ridică mereu la cei ce sunt mai jos, dar în imediată legătură cu ei, iar aceştia sunt atraşi de curăţia, lumina şi desăvârşirea acelora.

Inălţarea în curăţie, în cunoaşterea lui Dumnezeu, în desăvârşirea ca asemănare cu El, sunt însufleţite de iubirea Lui. Iar iubirea faţă de El a unora nu poate să nu devină şi iubire a lor faţă de cei de după ei.

Totuşi, curăţirea, luminarea şi desăvârşirea unora prin atracţia lor de către Dumnezeu şi comunicarea acestor stări celor următori nu se face în mod necesar conform unei legi. Iubirea din ele nu poate avea loc fără libertate. E în firea tuturor o pornire spre iubire. Dar iubirea a putut fi atrasă chiar de unii îngeri şi spre sinea lor înţeleasă în chip egoist, ceea ce a dus la căderea unora, iar în oameni şi spre plăcerile de cele materiale, dat fiind că ei sunt îmbrăcaţi în trupuri.

Fiinţele îngereşti formează o ierarhie de trei trepte ce se suprapun de trei ori. Ele urcă veşnic în participarea tot mai sporită la energiile dumnezeieşti şi la asemănarea cu Dumnezeu. Lucrarea lor e unită cu lucrarea dum­nezeiască. Acest urcuş se realizează prin trei etape ce se repetă: prin curăţire, luminare şi desăvârşire. Toate acestea îşi au izvorul în Dumnezeu. Dumnezeu e curăţia absolută. El e lumina absolută, neprimind lumina de la altul. El e desăvârşirea absolută. Curăţirea constă în elibe­rarea fiecărei trepte de orice amestecare cu altceva, în concentrarea exclusivă spre Dumnezeu. Dar absoluta neamesteeare cu orice altceva o are Dumnezeu, O treaptă, terminând curăţirea de amestecarea cu altceva, trece la o iluminare superioară, prin lumina ce-i vine de la Dumnezeu. Dar ca una ce s-a curăţit, transmite treptei de sub ea puterea acestei curăţiri. Şi după ce treapta de deasupra ei s-a iluminat, a trecut la desăvârşire. Dar, ajunsă la capătul iluminării, poate ajuta şi pe cea de sub ea să se ilumineze.

Dar curăţirea treptei inferioare nu se face numai prin puterea ce-i vine de la treapta superioară, care a ajuns la capătul curăţirii sale, ci şi din puterea lui Dumnezeu, odată ce curăţirea înseamnă eliberarea de amestecul cu altceva şi dobândirea preocupării exclusive de Dumnezeu.