Lui Dumnezeu celui nevăzut, şi fără de trup, şi nescris împrejur şi nealcătuit, cine poate să facă asemănare? Aşadar a-L închipui pe Dumnezeu este desăvîrşita nebunie şi păgînătate. Drept aceea, în Legea Veche nu era obişnuită închinarea icoanelor. Dar, de vreme ce Dumnezeu, pentru milostivirea milei Sale, S-a făcut om cu adevărat pentru mîntuirea noastră, nu precum i S-a arătat lui Avraam, în chip de om, nici precum proorocilor, ci după fiinţă S-a făcut om cu adevărat şi a umblat pe pămînt şi cu oamenii împreună a petrecut; a făcut minuni, a pătimit, S-a răstignit, a înviat, S-a înălţat şi toate acestea întru adevăr s-au făcut şi s-au văzut de oameni, s-au scris spre pomenirea noastră şi învăţătura celor ce n-am fost atunci de faţă; ca, cei ce nu am văzut, dar am auzit şi am crezut să dobîndim fericirea Domnului. Însă, de vreme ce nu toţi ştu carte, nici se îndeletnicesc la citire, Părinţii au socotit ca oarecari isprăvi să se scrie în icoane, spre scurtă aducere aminte. Cu adevărat – de multe ori, neavînd noi în minte patimile Domnului, dar văzînd icoana răstignirii lui Hristos şi venind întru pomenirea mîntuitoarei patimi – căzînd ne închinăm nu materiei, ci Celui ce este închipuit în icoană, precum nu ne închinăm nici materiei Evangheliei, nici materiei Crucii, ci chipului. Pentru că ce deosebire are crucea ceea ce nu are într-însa chipul Domnului de ceea ce îl are?[1] Aceasta se înţelege şi pentru Maica lui Dumnezeu, căci cinstea ce i se face se aduce la Cel ce S-a întrupat dintr-însa. La fel şi isprăvile sfinţilor bărbaţi ne îndeamnă pe noi spre bărbăţie şi rîvnă şi spre urmarea faptei celei bune a lor şi spre slava lui Dumnezeu. Căci[D1] , precum am zis, cinstea care se aduce către cele bune împreună-slugi are arătare a dragostei celei către Stăpînul cel de obşte şi cinstea chipului trece la acela al căruia este chipul. Însă[D2] această predanie este nescrisă, precum şi a ne închina spre Răsărit şi a ne închina Crucii şi alte multe asemenea acestora. Se aduce încă şi oarecare istorie, anume că Avgar, care împărăţea peste cetatea Edesenilor, a trimis zugrav ca să zugrăvească chipul Domnului asemenea. Şi, neputînd zugravul pentru strălucirea feţei care lumina, Însuşi Domnul mahrama pe faţa Sa cea dumnezeiască şi făcătoare de viaţă punînd, a întipărit pe mahramă chipul feţei Sale şi aşa l-a trimis lui Avgar care îl poftea.[D3] [1] Nici una adică. (n. Tr.)
[D1] Vasilie, cuvîntul la cei 40 de mucenici; acelaşi, la cuvîntul pentru Sfîntul Duh, cap. 18
[D2] Închinarea icoanelor este din predanie; v. Sf. Vasilie, cuvîntul pentru Sfîntul Duh, cap. 27 şi Evagrie Sholasticul, Istoria Bisericească, cap. 27
[D3] Textul scrisorii Mîntuitorului către Avgar al Edessei este cel mai vechi text al literaturii Syriace Creştine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu