Reporter virtual: O aniversare cu cantec. Numai ce aud cuvantul “verde” si baietii astia vigilenti s-au si facut la fata instantaneu mai roscovani decat i-a fabricat pe ei genetic Yahve.

Măi fraţilor, cumnaţilor, cititorilor şi postacilor, am băgat-o pe mânecă! Am făcut o belea cât China şi acum stau cu inima cât un purice: dacă mă prinde? Aştept din clipă în clipă să sune telefonul şi o voce autoritară să mă convoace la Consiliul pentru Combaterea Discriminării. Ce să mai vorbim, sunt un om pierdut. Dar n-am nici o scuză: mi-am făcut-o cu mâna mea. Sau, mă rog, cu vocea mea. Păi să vedeţi fază. Mai zilele trecute m-am văzut cu foştii colegi de grădi, să sărbătorim aniversarea a treizeci de ani de la absolvirea acestei sublime instituţii a pantalonilor scurţi şi juliturilor în genunchi. Ne-am reunit, cu căţel, cu purcel, la un restaurant cochet şi dă-i cu bere, dă-i cu vin, dă-i cu viski, dă-i cu gin, limbile s-au dezgheţat ceva de speriat. Am povestit câte-n lună şi-n stele, ne-am amintit cu pioşenie de educatoarele plecate pe veşnicele plaiuri ale vânătorii şi cu nostalgie de mozaicurile din boabe de orez colorate şi de portocalele primite de la un Moş Gerilă generos şi rezistent la cozi. Şi nu ştiu cum se face că la un moment dat îi vine unuia ideea să înceapă cântecul ăla cu şoimii patriei. Ne-a pus naiba de-am cântat cu toţii de ne durea la coarda vocală de-atâta zbierat. Am văzut eu că un chelner, cam roşcovan şi pistruiat, aşa, ne privea cu suspiciune, dar pe moment am zis că s-o teme omul că nu-i dăm bacşiş. Acum însă, cu minţile limpezite şi văzând ce-au păţit Părintele Justin şi măicuţele alea care i-au făcut party surpriză, mă gândesc că poate altul era motivul suspiciunii: dacă ne-o fi turnat chelnerul roşcovan şi pistruiat la Comunitate şi vin ăştia să ne caute la doctrină?
Păi n-aţi văzut ce păţi taica părintele? A fost suficient să-i cânte nişte calugăriţe o melodie care-i amintea de tinereţile lui revoluţionare şi s-a stârnit vuiet mare taman până în capitala Israelului, Washington. Acum ce să zic, mai au şi indignaţii ăştia dreptate, ce, nu mai aveau măicuţele condace şi tropare, rugăciuni şi cântece religioase de intonat, trebuia s-o dea pe “Sfântă tinereţe legionară” şi să facă apologia hitlerismului ortodox de ziua a opta? Domnii de la Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului au mare dreptate să fie vigilenţi. Cu ochii lor de copoi şi-au dat seama imediat că măicuţele astea sunt nişte potenţiale teroriste, extrem de periculoase pentru omenire. N-aţi văzut? Sunt şi îmbrăcate ca văduvele negre din Caucaz, alea de dansează prin metrouri şi autobuze la Moscova îndrăgitul hit  “Toată lumea, toată lumea sare-acum cu mine”. Iar părintele o avea el aproape suta de ani, dar reprezintă o primejdie mortală pentru securitatea planetei. Cât de siguri v-aţi simţi în preajma unui recidivist, a unui om despre care ştiţi că a făcut mai mulţi ani de puşcărie decât zănaticul ăla de-a omorât-o pe Mihaela Runceanu? Aud? Nu v-ar trece toţi fiorii spaimei?
De-aia zic, acum mi-e tare teamă să nu fim şi noi, foştii şoimi ai patriei, băgaţi în aceeaşi oală cu măicuţele astea fasciste şi cu călugărul legionar fanatic. Cum de ce? Mai întrebaţi de ce? Eee, vedeţi dacă n-aveţi viziune, ca domnii de la Washington? Ia amintiţi-vă voi cum începea cântecul cu şoimii patriei şi o să vă pice imediat fisa. Începea aşa: “Mlădiţe-nmugurite din timpul strămoşesc…” Şi ce culoare au mlădiţele înmugurite? Clar ca vaca: verde, tati! Deci verde avem, cultul strămoşilor avem, intenţia e clară! Iar şoimii, pe lângă că-s amintiţi şi în imnul legionar, sunt nişte păsări de pradă înrudite cu acvilele, simbolul legionarilor romani, strămoşii noştri  – mă rog, ai unora dintre noi. Şi ce au mai făcut romanii în afară că i-au cucerit pe daci şi le-au luat femeile, să pună de-un popor nou? Hopa, ruşinică fiin’că nu ştiţi istorie: i-au măcelărit pe evrei, fraţilor, şi nu doar o dată, ci în două rânduri. Acum vedeţi cum se leagă? Vedeţi cum te leagă? Dar vă promit, vă jur că dacă scap acum netras de urechi şi de perciuni, în viaţa mea nu mai cânt la aniversări. Şi de Crăciun, când lumea o să se adune în jurul pomului de iarnă şi-o să cânte “O, brad frumos cu cetina tot verde”, să moară peştii mei, Nemo şi Grivei, dacă mai scot vreun sunet! Că doar v-am zis, numai ce aud cuvântul “verde” şi băieţii ăştia vigilenţi s-au şi făcut la faţă instantaneu mai roşcovani decât i-a fabricat pe ei genetic Yahve.

Sursa: Reporter Virtual