26.5.11

Controlul populaţiei prin controlul resurselor de hrană: Monsanto şi distrugerea micilor producători

Sămânţa de pe întregul pământ este darul lui Dumnezeu pentru om, pentru toţi oamenii care trăiesc pe faţa pământului. Astăzi însă, deşi ni se spune că trăim în lumea tuturor libertăţilor, drepturilor şi a democraţiei, ne este confiscată până şi sămânţa pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Dar nu numai sămânţa, ci şi apa de ploaie şi ciupercile din pădure sau florile câmpului, toate ne sunt confiscate în numele unor stranii raţionamente sau înşelătorii. Cu alte cuvinte, dacă se continuă în acelaşi ritm, în următorii 20 de ani o să ajungem să trăim ca pe pământul altuia, căruia va trebui să-i plătim pentru absolut tot, în primul rând pentru că existăm. Se profilează aşadar cea mai mare tiranie din istoria lumii? Dacă Dumnezeu nu le strică socotelile, se poate crede că într-acolo ne îndreptăm…


America era considerată odată tărâmul libertăţii: fondatorii ei au conceput-o astfel şi, până târziu în secolul al XX-lea, mulţi au visat la ea ca la pământul dezrobirii. Şi, totuşi, ceea ce în câteva sute de ani părea a se fi statornicit, a fost şters cu buretele în numai câţiva ani: aşa-zisul război împotriva terorismului a însemnat nu numai un front deschis în Orientul Apropiat, dar mai ales unul deschis împotriva drepturilor şi libertăţilor propriilor cetăţeni.

Astfel, ceea ce a început în 2001 cu Patriot Act, legea prin care administraţia Bush dădea o puternică lovitură drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti din S.U.A., astăzi ar putea face un uriaş pas înainte prin Legea S510 – Legea Modernizării Siguranţei Alimentaţiei, a FDA. În principiu, această lege – care a trecut anul trecut de Camera Reprezentanţilor şi care îşi aşteaptă ratificarea anul acesta în Senatul american – caută să reglementeze şi să pună sub stricta supraveghere a guvernului federal al S.U.A. producerea şi comercializarea alimentelor. Ceea ce ar însemna că nici cel mai inofensiv cultivator de legume în ograda proprie nu-şi va mai putea folosi grădina aşa cum crede de cuviinţă, fără aprobarea guvernului federal.

Folosindu-se de argumentul siguranţei alimentelor comercializate pe piaţă, legea va institui de fapt o uriaşă „poliţie alimentară” – culmea, nu pentru producătorii de hrană procesată la nivel industrial, ci mai ales pentru micii producători. Prin organizarea unor cooperative producătoare de hrană organică, aceştia au început să pună în ultimul timp tot mai serios sub semnul întrebării sistemul industrializat de producere a hranei din epoca modernă. De fapt, marii producători de seminţe modificate genetic, precum Monsanto sau DuPont, chiar ar beneficia de lege!

Statul, marile corporaţii şi trecerea în ilegalitate a micilor producători

Michael Taylor, unul dintre foştii angajaţi ai companiei Monsanto şi susţinător al intereselor acesteia, a devenit recent angajat al Agenţiei pentru Protecţia Mediului din Statele Unite şi principalul candidat pentru funcţia de responsabil cu alimentaţia în cadrul Administraţiei pentru Medicamente şi Alimente (Food and Drug Administration – FDA), instituţie însărcinată cu siguranţa alimentelor. Fostul angajat al Monsanto este de fapt şi autorul Legii S510, deşi reprezentanţii Monsanto afirmă că nu ar fi influenţat cu nimic alcătuirea ei.
Aceasta este de fapt o trăsătură constant remarcată a celei mai înalte autorităţi în materie de alimentaţie: FDA a lucrat permanent în ultimii 20 de ani pentru interesele marilor corporaţii alimentare. Statele Unite sunt printre puţinele ţări din lume în care aproximativ 70% dintre alimentele comercializate au la bază componente modificate genetic. Nu numai atât, dar producătorii nici măcar nu sunt obligaţi să menţioneze pe etichetă că produsul ar avea în componenţă astfel de elemente.

Ceea ce şochează însă în toată această chestiune este faptul că legea pune orice fermă şi întreaga producţie de alimente din Statele Unite sub controlul strict al „Securităţii Patriei” (Homeland Security) şi al Ministerului Apărării. „Securitatea Patriei” desemnează de fapt o realitate instituţională complexă, ce adună în componenţă multiple sectoare ale unor agenţii guvernamentale precum Garda Naţională, Garda de Coastă, Biroul Federal de Investigaţii, Agenţia Centrală de Informaţii şi altele. A fost formată în 2003, principalul ei scop fiind lupta împotriva terorismului.

Dar dacă siguranţa alimentaţiei poporului american a ajuns de competenţa acestei instituţii, ar însemna că micii producători din această ţară au devenit pentru guvernul federal potenţiali terorişti! Că această concluzie nu este una fantasmagorică o demonstrează acţiunile în forţă ale guvernului S.U.A., fără niciun fel de mandat, împotriva producătorilor şi comercianţilor de hrană organică. Nu mai departe de luna august a acestui an, o patrulă de poliţie a intrat într-un depozit de alimente „bio” din Los Angeles, gata să deschidă focul, precum într-un raid împotriva traficanţilor de droguri. La 1 decembrie 2008, cooperativa unui fermier american din statul Ohio a fost asaltată de trupele speciale ale guvernului S.U.A. sub pretextul că nu ar fi avut autorizaţie să facă comerţ cu produse „bio” prin sistem cooperativ – cu toate că legea americană nu interzice un astfel de negoţ dacă el are la bază un sistem privat, comerţul desfăşurându-se numai între membrii cooperativei. Cooperaţia dezvoltându-se, interesele guvernamentale şi ale marilor corporaţii au început să fie puse în primejdie, astfel încât, fără niciun fel de mandat, fermierii americani au fost trataţi drept inamici ai statului.
Reiese de aici că statul american a început o luptă făţişă împotriva propriilor cetăţeni. Legea S510 în sine, sub pretextul siguranţei cetăţenilor în materie de alimentaţie, nu urmăreşte decât un transfer tot mai mare de putere către guvernul federal şi în folosul marilor corporaţii.



Alimentaţia şi politica externă americană

Cineva s-ar putea însă întreba: de ce ne-ar interesa pe noi astfel de evoluţii – e adevărat, îngrijorătoare – dar dintr-o ţară străină? Răspunsul: pentru că marii producători de organisme modificate genetic, precum Monsanto, sunt şi cei mai mari jucători pe piaţa mondială. Iar cele mai mari corporaţii alimentare din lume – dintre care cele americane sunt şi cele mai importante – au început să conducă destinele alimentare ale lumii. Monsanto încearcă, spre exemplu, repetarea la nivel mondial a unui scenariu pe care l-a aplicat de-a lungul timpului în Statele Unite. Patentarea seminţelor „sinucigaşe” produse de Monsanto – seminţe ce nu se pot reproduce precum cele naturale şi trebuie cumpărate pentru fiecare nouă însămânţare – a condus la falimentul unei bune părţi a marilor ferme din Statele Unite şi Canada. Aceste seminţe vin la pachet cu ierbicide comercializate numai de Monsanto, astfel că compania instituie un monopol fără precedent asupra principalelor componente alimentare. Pe lângă faptul că distrug un întreg circuit natural, seminţele sinucigaşe, manipulate genetic, se dezvoltă în produse arătoase, dar lipsite de gust şi substanţă, distrug pământul şi, în cele din urmă, fauna unui ecosistem.

Dar peste tot unde acţionează, unde pământurile sunt roditoare, fie că e vorba de S.U.A., Canada, India, Africa de Sud şi alte ţări, companiile de tip Monsanto utilizează aceeaşi strategie: coruperea elitelor politice locale, reglementarea cultivării şi comercializării produselor, iar în sfârşit – monopolizarea resurselor de seminţe. Această amplă manevră are, în fond, rolul de a face dependentă şi a distruge una dintre cele mai importante componente ale populaţiei de pe faţa pământului: ţărănimea. Asistăm acum la un control al populaţiei prin controlul resurselor alimentare şi al calităţii acestora.

Acest lucru nu e străin de strategia politicii externe americane începând (cel puţin) cu anul 1974, când, într-un document de uz intern eliberat de Consiliul Securităţii Naţionale al Statelor Unite – condus pe atunci de Henry Kissinger – se luau în considerare implicaţiile creşterii populaţiei mondiale pentru siguranţa statului american. Documentul intitulat Memorandumul 200 Studiu pentru siguranţa naţională: implicaţiile creşterii populaţiei mondiale în siguranţa şi interesele externe ale Statelor Unite vedea în creşterea vertiginoasă a populaţiei lumii a treia unul dintre principalele pericole la adresa intereselor statului american. Soluţia oferită în document era controlarea populaţiei din lumea a treia prin controlul naşterilor şi prin ceea ce acum se numeşte „planificare familială”, dar şi prin controlul alimentelor şi al resurselor de hrană. În clarificarea strategiei americane faţă de această problemă, documentul ridica câteva întrebări: „Sunt Statele Unite pregătite să accepte raţionalizarea hranei pentru a ajuta (sic!) popoarele care nu pot sau nu vor să controleze creşterea propriilor lor populaţii? [...] Sunt măsurile obligatorii de control al populaţiei potrivite pentru Statele Unite şi/sau pentru alte ţări?”

Istoria ulterioară a politicii externe americane în privinţa ţărilor lumii a treia a arătat că statul american şi-a asumat un răspuns pozitiv la acele întrebări: de atunci, Agenţia Americană pentru Dezvoltare Internaţională (AID) a condiţionat permanent ajutorul acordat prin hrană de controlul populaţiei, prin diferite măsuri de planificare familială, ajungându-se chiar şi la sterilizări forţate (cazul Indoneziei). F.M.I. şi Banca Mondială, cele mai importante organisme financiare internaţionale, conduse de facto tot de Statele Unite, condiţionează la rândul lor împrumuturile acordate diferitelor ţări de reducerea populaţiei.

De la Monsanto la Codex Alimentarius

Implicarea marilor corporaţii alimentare americane, precum Monsanto, în destinele alimentare ale ţărilor lumii a treia reprezintă urmarea aceleiaşi strategii de politică externă americană. Prin reglementările orchestrate de astfel de companii la nivel mondial în materie de calitate şi siguranţă a hranei, prin impunerea unor aşa-zişi parametri ştiinţifici după care producătorii trebuie să se ghideze nu se urmăreşte altceva decât distrugerea micilor producători. Iar aceasta, în favoarea marilor producători de hrană multă şi proastă! Vestitul Codex Alimentarius reprezintă chintesenţa acestui sistem, la implementarea căruia au lucrat zeci de ani reprezentanţii celor mai mari interese politice şi financiare.

La nivel mondial, Codex Alimentarius este pentru micii producători ceea ce legea americană S510 este pentru cei americani. Iar ceea ce sunt reglementările Codexului la nivel mondial şi cele ale legii americane S510 la nivelul S.U.A., sunt pentru noi reglementările U.E. Aceleaşi metode şi aceeaşi ţintă le uneşte – ba chiar, uneori, aceiaşi oameni de legătură. Nu sunt întâmplătoare ieşirile în stradă din ultimii ani, abia băgate în seamă, ale ţăranilor şi producătorilor din sectorul alimentar în ţara noastră: regulile impuse acestora de reglementările U.E. îi duc la faliment, favorizându-se interesele marilor corporaţii industriale şi ale lanţurilor de magazine supermarket. Aceasta, în timp ce tot mai des vedem cum ţăranii stau la colţ de stradă să-şi vândă produsele naturale!

O soluţie ar fi refacerea ţesuturilor comunitare şi a unui comerţ local, printr-un sistem de cooperative de tipul celui american. Astfel de cooperative au apărut şi pe teritoriul ţării noastre, în Cluj şi în câteva sate din preajma Sibiului. Ele sunt primele şi slabele semne ale unei revigorări; dacă nu o vom susţine, acest pământ binecuvântat de Dumnezeu cu atâtea bogăţii va cădea cu totul în paragină sau în mâinile unor corporaţii care nu-l iubesc şi nu doresc decât să-l stoarcă cât pot, pentru a-şi maximiza profiturile şi a trece apoi mai departe…

Petru Molodeţ
Articol apărut în nr. 20 din “Familia Ortodoxă”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts with Thumbnails