5.6.11

Institutul Cultural Roman falsifica istoria nationala, dupa modelul lui Roesler. "Romania medievala" - un scandal in devenire

,,ROMÂNIA MEDIEVALĂ,,- UN SCANDAL ÎN DEVENIRE


Vestea bună

Institutul Cultural Român derulează un proiect preţios (estimat la 7 milioane euro) considerat proiect de prioritate naţională şi chiar necesar de vreme ce vizează imaginea României în străinătate prin valorile istoriei sale.
,,România Medievală,, se doreşte a fi o expoziţie itinerantă de circa 1300 de piese din secolele V-XV, un chip istoric, o carte de vizită destinată Europei.
Directorul proiectului este un elveţian, prieten al României, Laurent Chrzanovski.

Vestea proastă

Anul trecut s-a publicat, într-o ediţie de lux, prezentarea proiectului, în două volume. Primul cuprinde, tradus în trei limbi de circulaţie, un text de 30 de pagini prezentând partea teoretică a proiectului, ideile, teoriile, conceptele care stau la baza lui. Al doilea volum prezintă planuri, fotografii, piese arheologice, adică partea grafică, realizată cu sprijinul mai multor instituţii din ţară care au trimis materiale grafice şi cărora li se aduce mulţumiri, etc.
Această carte a apărut astfel cu trei ani înaintea deschiderii expoziţiei care va avea loc în 2013. Deci, până una-alta, proiectul are un text de 30 de pagini şi nişte imagini adunate din toată ţara.

Textuleţul e prefaţat de Theodor Baconsky, ministru de externe şi Horia Roman Patapievici, director ICR.

Ei bine, dragii mei, trebuie să vă spun că textul de prezentare a proiectului realizează o performanţă incredibilă, aceea de a scoate din coşul de gunoi al istoriei teoria lui Roesler publicată în Tratatul de istorie din 1960, de a o ambala în istoria migraţiilor şi de a o prezenta drept istorie a românilor, din care, aţi ghicit, românii lipsesc. Şi făcătura asta a fost publicată în trei limbi de circulaţie, în ediţie de lux, sub înaltul patronaj al preşedintelui României.

Unde e scandalul?

In prezentarea evului mediu-timpuriu, mai precis, secolele V-XI.

In tot, dar mai ales în partea teoretică, un amestec Molotov de doar patru pagini (p. 9-13) care aruncă în aer prin impostură şi amatorism un mileniu de istorie. Şi ca să ne intre bine în cap, textul se repetă într-o formă detaliată şi la pag. 17-23. Pe scurt, acuz:

1) Perspectivă unilaterală şi tendenţioasă.
Istoria medievală a României desfăşurată pe parcursul a mai mult de o mie de ani, poate fi privită plenar (adică social, economic, cultural, politic) sau unilateral. Istoricii români o tratează plenar, racordându-şi întotdeauna studiile la context şi la întreg.
Autorii proiectului ,,România medievală, au ales o perspectivă unilaterală, doar politică, şi nici aceea în totalitate ci doar migraţiile, colonizările şi ocupaţiile temporare. Aşa că, au înşirat 17 populaţii ca participante la istoria medievală a României: sarmaţi, alani, avari, huni, goţi, vizigoţi, ostrogoţi, gepizi, lombarzi, maghiari, bulgari, pecenegi, cumani, mongoli, saxoni, secui, otomani. Pentru fiecare se face o scurtă descriere. Aşa că pentru elementul românesc nu mai este loc. Despre dacii liberi se spune foarte puţin şi doar despre migraţia unora în Europa. Despre geţi nu se scoate o vorbă, deşi teritoriile locuite de ei au rămas în mare parte libere, neincluse în provincia romană.

2) Nu se face precizarea că aceste migraţii au afectat doar anumite segmente de timp şi doar anumite regiuni, unele aflate în afara României de azi şi că au avut doar un efect colateral.

3) Deşi o bună parte din piesele viitoarei expoziţii provin din cercetări arheologice, nu se face nici o referire la cele câteva sute de aşezări şi necropole medieval-timpurii cartate în România, dintre care 200 cercetate parţial sau integral. Sunt promovate însă opinii şi teorii din anii 1960, lipsite azi de orice fundament ştiinţific cum ar fi:
a) Extinderea Primului Ţarat Bulgar până la Carpaţi, de o parte şi alta a Dunării.
b)Sinteza româno-slavă din secolele IX-XI.
c) Creştinarea regiunilor nord-dunărene de către bulgari.

Aceste baliverne lansate prin 1960 sunt azi de râsul specialiştilor. Din nefericire, ei nu au fost consultaţi şi europenii le vor lua de bune. ,,Sângele apă nu se face ,, aşa că Chrzanovsky l-a promovat pe Roesler.

4)Textul abundă în confuzii istorice din care unele grave. De pildă:

a) Se confundă termenul de,, naţiune,, sinonim cu cel de etnie sau popor cu acela de ,,stat naţional,,. Şi un copil de gimnaziu ştie că statele naţionale europene au fost constituite la începutul secolului XX, deci sunt tinere, însă naţiunile lor au o vechime milenară. Chiar de aceea se numesc naţionale, că sunt constituite pe baza principiului naţional. Nu statul a creat naţiunea, ci naţiunea creează statul.

Doar că autorul proiectului scrie negru pe alb:
,,La toate acestea se adaugă o enigmă filologică şi istorică de anvergură, care constă în faptul că această ţară, care nu s-a constituit decât foarte recent ca naţiune… a reuşit să îşi făurească o limbă şi o identitate proprie.,,(p.9). Aţi citit bine! Şi nerozia e scrisă sub patronajul preşedintelui României.

Se confundă Dunărea de Jos cu Nordul Mării Negre.
b) Se mai scrie la p. 19 că maghiarii au migrat către Pannonia din apropierea Dunării de Jos. In accepţiunea europeană Dunărea de Jos sau Inferioară ţine de la Baziaş la Sulina. Adică, ungurii au migrat din Ţara Românească? A auzit vreodată autorul de Atelkuz, aflat la Nordul Mării Negre?

c) Găsim datări greşite şi teritorii atribuite aiurea.

Scrie că la sf. secolului al VII-lea teritoriul actualei Românii era împărţit între pecenegi, bulgari şi maghiari. Este o minciună sfruntată. La acea vreme cele trei popoare erau antrenate în Imperiul Khazar de care autorul nu scoate o vorbuliţă. Un trib bulgar de 20000 oameni ajunge d-abia la 684 în Onglos, trece în Imperiul Bizantin şi se aşează în Tracia. Atâta tot!

Spune că avarii au primit de la bizantini sarcina de a supune ,,întregul spaţiu balcano-danubian şi Balcanii,,. O mare bălărie! A auzit vreodată impostorul de războaiele bizantino-avare? Şi că una dintre bătălii a fost pierdută tocmai datorită strigătului ,,Torna, torna, fratre,, interpretat ca o retragere, în sensul ,,Intoarcete, intoarcete, frate!,, primele cuvinte româneşti menţionate de istorie. Cine erau cei din armata bizantină care vorbeau şi înţelegeau româneşte şi luptau împotriva avarilor, domnule Chrzanovsky? Care din cei 17 migratori cu care umpli tu istoria medievală a României?


d) Nu se cunosc termeni consacraţi în literatura de specialitate. Astfel Scaunul patriarhal al Constantinopolului, unul din pilonii importanţi ai Ordodoxiei devine Marea Biserică din Constantinopol. (p.23).

Transilvania e prezentată drept provincie politică a regatului Ungariei. Aţi auzit vreodată termenul de ,,provincie politică,,? Eu îl aud prima dată acum.Provincia este fie o regiune determinată istoric,fie una delimitată administrativ. Ce înseamnă provincie politică?

Mă opresc aici cu criticile. In defintiv, greşelile, erorile, confuziile sunt mult mai multe, inclusiv dezacorduri gramaticale.

Textul cuprins în acest volum nu se ridică nici măcar la nivelul unui referat de seminar din timpul studenţiei mele. Nu are nici o bază ştiinţifică. E o viziune personală a cuiva, din nenorocire, prezentată lumii întregi.
Un răspuns adecvat la o aşa nerozie ar însemna zeci de pagini. Nu am timp de aşa ceva.

Le pun autorilor o singură întrebare. Migratorii pe care îi vântură ei ca fiind ,,România medievală,, aveau o cultură de stepă. România are doar 30% stepă. Restul de 70% sunt munţi şi dealuri. Unde este populaţia care a locuit 70 % din teritoriul României? Elveţianul Chrzanovsky ale cărei legături cu Moscova sunt cunoscute ar fi trebuit să ştie că acolo există un departament de studiere a culturii stepelor. Dacă literatura de specialitate românească îi pică greu, îi recomand să parcurgă bogata şi documentata bibliografie rusă care, îl asigur eu, a depăşit de mult viziunile înguste ale anilor 60.Aşa cum cercetările arheologice din ultimii 50 de ani au dovedit de mult falsitatea teoriilor istorice aduse de tancurile de ocupaţie sovietică.

Concluzie

1) ICR continuă să arunce sume fabuloase în proiecte păduchioase. Cred că doar demiterea grabnică a lui Patapievici ne mai poate scăpa de proiectele scandaloase alese parcă să ne compromită definitiv ca naţiune, cultură, stat. In definitiv, cine este acest individ?
2) Aştept opiniile voastre după ce veţi citi, mai jos, prima parte a textului de prezentare de care am făcut vorbire. In definitiv, e publicat de banii noştri. Citiţi şi vă îngroziţi!

Emilia Corbu

Text preluat de la:

Vezi si: CITIŢI ŞI VĂ ÎNGROZIŢI!

5 comentarii:

  1. Anonim6/05/2011

    Are dreptate Doamna EMILIA CORBU.

    RăspundețiȘtergere
  2. Anonim6/05/2011

    Acest impostor Horia Patapievici trebuie sa plece de la conducerea Institutului Cultural Român, împreuna cu toti cei care îsi bat joc de Istoria Poporului Român si implicit de români.

    Sa plece la fratii sai Roesler, Chrzanovsky and co. si sa ne scuteasca, acesti paduchi, de prezenta si minciunile lor!

    RăspundețiȘtergere
  3. Anonim6/05/2011

    1. Acest proiect (Romania Medievala) trebuie oprit ! Dar cum ?

    2. Ce face Academia Romana ? Doarme ?

    RăspundețiȘtergere
  4. Anonim6/07/2011

    Papapievici e ala care arata obscenitati si zvastici la New York in numele Romaniei si culturii romane.

    RăspundețiȘtergere
  5. Anonim6/19/2011

    ce conteaza academia cand nu conteaza constitutia
    cand seful statului dicrediteaza si distruge sistematic sanatea,cultura, invatamantul,armata, politia zic ce mai conteaza un ingineras care conduce institutul cultural roman ca vrea sa rescrie istoria medievala ce conteaza un popor pentru el care vrea sa fie ca si comunisti alfa si omega

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails