18.6.11

SCANDALOS! ONU a adoptat o rezoluţie istorică în favoarea homosexualilor

Organizaţia Naţiunilor Unite a adoptat, în premieră, o rezoluţie care recunoaşte drepturile homosexualilor, lesbienelor, transsexualilor şi bisexualilor. Rezoluţia a fost votată în Consiliul pentru Drepturile Omului din cadrul ONU, primind 23 de voturi favorabile şi 19 împotrivă.

Partizanii rezoluţiei au fost SUA, ţările membre UE din Consiliu, Brazilia şi celalalte ţări latino-americane. Cei mai vehemenţi opozanţi au fost Rusia, Arabia Saudită, Nigeria şi Pakistan, în timp ce China s-a abţinut de la vot.

Decizia a fost salutată de secretarul de stat al SUA, Hillary Clinton, care a declarat că „rezoluţia reprezintă un moment istoric pentru eliminarea abuzurilor la adresa comunităţii homosexualilor”.

Relaţiile homosexuale, recunoscute începând de vineri, măcar formal, sunt interzise în 76 de ţări, conform Amnesty International, în timp ce discriminarea şi hărţuirea la adresa comunităţilor de homosexuali se manifestă în multe alte state.

Un comentariu:

  1. Anonim6/19/2011

    Dracul sa-i pieptene pe Hilary Clinton si pe ceilalti perversi îndraciti!
    Astia merita biciuiti si pusi pe pâine si apa pâna la sfârsitul vietii lor, sperând, astfel, ca-si vor veni în fire si vor lua hotarâri sanatoase.....

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails