2 iulie – Pomenirea Sfântului Ștefan cel Mare

"Minunat este Dumnezeu întru sfinţii lui, Dumnezeul lui Israel; Însuşi va da putere şi întărire poporului Său" (Psalmul LXVII, 36).

Sfantului STEFAN CEL MARE AL MOLDOVEI, voievodul de neam musatin, pentru taria credintei sale in Hristos, pentru multimea faptelor sale crestinesti, pentru maretia actelor sale de vitejie, de aparator al Bisericii stramosesti si al hotarelor patriei, poporul roman de pretutindeni i-a inaltat in adancul constiintei sale un altar de preamarire cuvenita, un monument mai trainic decat orice granit ¹. Prin acest monument nepieritor, inchegata din virtutile stralucitului voievod, acesta este ridicat in cinstire si preaslavire, este privit asemenea sfintilor si asezat in randurile binecredinciosilor aparatori ai Bisericii si ocrotitori ai dreptei credinte. Peste ani si veacuri el a fost si este in constiinta poporului asemeni Sfantului Imparat Constantin cel Mare, asemeni lui Justinian cel Mare.

Prin actul solemn al canonizarii sale oficiale, Sfantul si indreptatorul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane pronunta recunoasterea si marturisirea soborniceasca a faptului de constiinta istorica si crestina ca poporul nostru a pastrat neintrerupt vreme de cinci secole candela aprinsa la Putna, locul odihnei vesnice intru slava a marelui Stefan, i-a pastrat chipul - icoana, intr-o lumina limpede si in toata stralucirea ei: "Un om minunat, un sfant cum nu mai poate rasari altul, izvorul a toata vitejia, fantana tuturor dreptatilor, marea bunatatilor" ². Sfantul Stefan cel Mare este si ramane in istoria noastra simbolul voievodului crestin, neinfricatul aparator al credintei ortodoxe si al patriei sale, straja darza in fata dusmanilor care amenintau sau cotropeau tara pustiind dintr-o zare sau alta, "sfant si imparat al romanimii", al tuturor celor care "cumineca" in aceasta limba ³, limba in care poporul nostru vreme de doua milenii s-a bucurat, a plans si s-a rugat.

In chipul marelui voievod Slefan al Moldovei, neamul nostru din toate hotarele sale stravechi si-a recunoscut cea mai inalta intrupare a propriilor insusiri si nazuinte, proiectandu-le pe fundalul crestin si inca de atunci intr-un orizont ecumenic. S-ar cuveni astfel ca insasi constiinta europeana sa recunoasca meritul sau deosebit in apararea crestinatatii la portile Orientului. A purtat un lung sir de razboaie sub stindardul unei singure lupte, lupta pentru "Lege", in inteles spiritual, aparandu-si neamul impotriva veleitatilor eterodoxe din jur ⁴, impotriva semilunei care primejduia intregul continent. Pentru acest lucru se cuvine, acum si mereu, sa luam aminte la indemnurile acelor strabuni care in scrierile lor subliniau adanca povata a cugetului, de a vedea in virtutile de lupta rabdare si sfintenie, prin care a stralucit Voievodul Stefan cel Mare, "pilda de indreptare si sfintenie, de indreptare celor vii", noua tuturor celor de astazi si celor ce ne vor urma.

Minunat este Dumnezeu intru sfintii Lui!

 

Preaslavitul Stefan Voda al Moldovei s-a nascut din binecredinciosii crestini Bogdan Voda, fiul lui Alexandru cel Bun, din neamul Musatinilor, si din Doamna Oltea ⁵ Maria ⁶, din neamul Basarabilor ⁷, care dupa uciderea miseleasca a sotului sau la Reuseni a imbracat haine cernite, rugandu-se neincetat lui Dumnezeu pentru fericita odihna in imparatia cerurilor a dreptcredinciosului voievod si pentru ca Atotputernicul sa-si reverse harul si ocrotirea Sa asupra fiului Stefan.

Ca vrednic vlastar domnesc, Stefan a primit o temeinica educatie in spiritul cuvenit, cel al credintei strabune, al respectului datinilor si randuielilor neamului si a fost instruit in manuirea armelor epocii. Facea parte din spita acelor "fericite odrasle" musatine si basarabe, a avut asadar "radacini sfinte", dar a avut parte si de educatori buni, invatand "Legea" de la acestia; nu doar a primit-o, ci s-a intemeiat in ea, "cu incredere si incredintat fiind de al ei folos, au tinut-o ⁸".

Traditia spune ca viitorul voievod al Moldovei mergea inca de tanar la cuviosul David Daniil Sihastru. Unele izvoare spun ca erau rude mai indepartate, fapt ce ar explica si increderea pe care o avea Stefan in Sfantul Cuvios Daniil, de la care primise deopotriva invatatura aleasa si cea mai inteleapta sfatuire duhovniceasca. Mai presus de toate, insa, i-a fost aratata drept pilda virtutea virtutilor, frica de Dumnezeu, cea care l-a calauzit de-a lungul intregii vieti, pana in cea din urma clipa. Dupa noaptea de groaza de la Reuseni, ramas orfan de domnescul sau parinte, inspaimantat si neajutorat a mers la pustnicul Daniil, singurul in stare sa-i dea imbarbatare si povata inteleapta ⁹, credinta tare in Dumnezeu si nadejde in zile mai bune. Dupa un rastimp de pribegie peste hotarele Moldovei, la timpul cuvenit, cu ajutorul lui Dumnezeu a revenit in mosia stramoseasca, iar dupa doua confruntari de arme ocupa tronul domnesc de la Suceava in anul 1457. In drum spre cetatea de scaun, trecerea pe la Borzestii copilariei sale i-a putut insufla puteri sufletesti, nadejdi noi si hotarare nestramutata in slujirea tarii si a credintei strabune. Inteleptul mitropolit de atunci al Moldovei, Teoctist, l-a miruit in numele Celui Atotputernic, in fata norodului, "la Direptate, pe Siret". Toti cei ce se aflau de fata, inalti sfetnici, clerici, targoveti si oameni de rand, au strigat intr-un glas: "Intru multi ani de la Dumnezeu sa domnesti, Maria Ta!". Cu adevarat, indelungati si binecuvantati ani, aproape jumatate de veac a carmuit cu intelepciune, dar si cu jertfe.

Minunat este Dumnezeu intru sfintii Lui!

 

In indelungata si rodnica sa domnie, Stefan cel Mare dovedeste o iscusinta pe masura destinului sau de "ales al Domnului". Pe de o parte respecta cu sfintenie trecutul, cu izbanzile, cu durerile si invatamintele lui, pe de alta parte are deschidere spre lumea si gandirea timpului sau, adopta principii noi de domnie, stiind ca nu era de-ajuns sfatul boierilor, ca sprijinul sau temeinic era multimea oamenilor de rand, cei care se dovedeau bravi osteni in ceasurile de grea cumpana pentru tara. Chezasie in toate nu putea fi insa decat credinta fara clintire in Dumnezeu si datoria sa de slujire a neamului ¹⁰.

Evlaviosul domn Stefan era un chibzuit pastrator de datini si un zelos ctitor de tara. S-a jertfit deopotriva pentru Biserica strabuna si pentru apararea gliei intre hotarele mostenite. Pentru toate, inca in viata fiind, obstea crestineasca din Moldova, cronicarii timpului, i-au asezat cu smerenie si recunostinta pe frunte nimbul sfinteniei desavarsindu-i gloria in apusul vietii.

Nu numai pentru tara Moldovei, dar pentru intreg Sud-Estul european, cea de-a doua jumatate a secolului al XV-lea, cand a carmuit cu neostenita destoinicie acest ales al lui Dumnezeu, era o perioada de istorie zbuciumata, cu involburari amenintatoare. Cu patru ani inainte de urcarea lui Stefan cel Mare pe tronul Moldovei, in 1453, cucerirea Constantinopolului de catre musulmani constituia un moment istoric crucial, o lovitura fatala in inima Crestinatatii si o primejdie ce nu putea lasa ragaz de gandire sau odihna celui randuit de Dumnezeu sa vegheze cu sfanta cruce intr-o mana si cu sabia in cealalta, aici, la "poarta Crestinatatii".
La inceputul domniei binecredinciosului Stefan Voievod, Tarile Romane, Moldova cu deosebire, reprezentau un punct de reazim si de intarire a Ortodoxiei. Domnitorul moldovean oferea ajutoare substantiale si multiple Athosului si intregului Rasarit crestin. Istoria mentioneaza in amanunt relatiile sale binefacatoare cu Ohrida, cu Sarbii si cu Kievul, cu Moscova si cu dreptmaritorii crestini din Pocutia ¹¹.

Sprijinit de mitropolitii Moldovei Teoctist si Gheorghe "cel batran", de episcopii locului, de clerici si de intregul popor ¹², Stefan cel Mare a depus mari stradanii pentru a pastra si a duce mai departe mostenirea primita, sub raport religios, spiritual, cultural, artistic, dar si in domeniul politic. Este mostenirea autohtona, dar si mostenirea de inalta spiritualitate a Bizantului, putand spune aslfel ca prin virtutile si harul Sfantului Voievod Stefan cel Mare al Moldovei se prefigurau cu vigoare neindoielnica trasaturile fundamentele ce au determinat acel grandios "Bizant dupa Bizant ¹³".

Continuarea la Stefan Cel Mare