6.8.11

Expediţie românească pentru arborarea unui drapel românesc pe Vârful Moldoveanu, cel mai înalt vârf muntos din România. FOTO

 



În perioada 20-31 iulie, un grup de tineri au efectuat o expediţie în Munţii Făgăraş, având ca scop arborarea unui drapel românesc pe vârful Moldoveanu (altitudine: 2544 m). Tricolorul a fost amplasat pe un catarg (ancorat în stâncă) cu înălţimea de şase metri. Iniţiativa a aparţinut tânărului Andrei Dâmboiu, nepot al părintelui Dâmboiu (unul dintre sprijinitorii fervenţi ai luptătorilor anticomunişti din Munţii Făgăraşului). Andrei a reuşit să mobilizeze prieteni şi colegi, împătimiţi ai muntelui şi fideli ai valorilor româneşti. Drapelul a fost sfinţit în data de 19 iulie a.c., la Mănăstirea Sâmbăta. Traseul de escaladare a celui mai înalt vârf muntos din România a pornit de la capătul drumului forestier de pe Pârăul Viştea Mare, a urcat până în vârful Viştea Mare, de unde, urmând traseul de culme alpină, s-a ajuns pe vărful Moldoveanu. Tinerii au rămas fără cuvinte văzând cum se ridică în vânt steagul românesc. Cine sunt aceştia? O mână de oameni adunaţi in acelaşi spirit, prin frig, prin ploaie, dar cu inimile calde, cum a spus un tânăr participant la expediţie.

Cheltuielile privind transportul şi achiziţionarea materialelor necesare a fost suportată din surse proprii, participanţii dorind ca acţiunea lor să fie un imbold pentru alţi tineri de a purta cu mândrie tricolorul românesc şi de a-l arbora în locurile importante ale românităţii. (C.G.)

 

 

 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts with Thumbnails