24.8.11

Noua armă de distrugere a "profeţilor" Noii Ordini Mondiale (Roubini, Greenspan, Soros): declarația șoc

Un rând scris de Roubini pe twitter este receptat de aproape 80.000 de oameni, care la rândul lor pot trimite mesajul la alte sute de mii de followers. O afirmație seacă a lui George Soros apare în toată presa economică și de știri din lume.
Cu toate că știu că sunt voci autorizate și care se pot face auzite pe tot globul, nu se feresc să afirme lucruri grele și care, mai ales, pot fi interpretate. Opiniile lor influențează investitorii tocmai pentru că sunt lideri de opinie de talie mondială. Deși ar putea să-și îndulcească mesajele, nu o fac, iar apoi tot ei spun că ei sunt cei care au avut dreptate.

"Capitalismul se află într-un punct critic", "Marx a avut dreptate", "Grecia va da faliment", "Moneda euro ar putea dispărea", sunt doar câteva din afirmațiile făcute de Nouriel Roubini, profetul crizei. Însă el nu este singurul care face afirmații abrupte.

Greenspan: Moneda euro cade

Ultima lovitură este cea a fostului șef al Fed Alan Greenspan, care a declarat într-un interviu pentru Bloomberg că moneda euro se prăbușește, ceea ce va aduce cu sine dificultăți pentru sistemul bancar.

"O lipsă a încrederii va aduce daune colaterale băncilor", spune Greenspan, însă lipsa de încredere se adâncește și mai mult atunci când afirmațiile negative se înmulțesc și se perpetuează tot mai mult.

Roubini: "Revolta mondială se va extinde. Dacă sunteți paranoici, cumpărați arme și duceți-vă în munți"

Capitalismul se află într-un punct de criză, spune Nouriel Roubini, profetul crizei care a început să facă aprecieri dincolo de estimările macroeconomice cu care ne-a obișnuit.

Demonstrațiile populare recente, de la Orientul Mijlociu și Israel până la Marea Britanie și furia populară crescândă din China si, în curând în alte economii avansate și țări emergente, toate sunt conduse de aceleași motive și tensiuni: inegalitatea care crește, șomajul și lipsa de speranță, spune Roubini, citat de toată presa.

"Nu este timpul pentru active riscante", adaugă Roubini, care arată că dacă ești paranoic, poți să începi să investeși în mâncare sau arme, muniție, lingouri de aur și să te duci în creierii munților.

Soros lovește: Grecia ar trebui să iasă din Uniunea Europeană

După ce i-a atacat pe nemți spunând că ei sunt de vină pentru agravarea zonei euro, miliardarul american de origine maghiară George Soros a declarat că Grecia și Portugalia ar trebui să părăsească zona euro.

"Problema Greciei nu a fost tratată cum trebuie, motiv pentru care ar trebui să iasă din zona euro și din Uniunea Europeană", a declarat Soros într-un interviu pentru Der Spiegel, adăugând că moneda euro va supraviețui crizei datoriilor.

Soros, despre care se spune că a câştigat peste un miliard de euro pariind împotriva lirei sterline în 1992, a subliniat în acelaşi interviu că nu are de gând să speculeze acum împotriva euro. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts with Thumbnails