Subiectul “Lenin si Religia” a fost tratat in moduri diferite dar in fiecare caz analiza a fost prea limitata. O explicatie partiala ar fi ca activitatile lui Lenin chemau la lupta cu religia, considerate drept ideologia claselor conducatoare care inrobeau si exploatau masele; el crezand ca era necesar sa se schimbe conditiile sociale, sa se publice literature antireligioasa si sa se initieze propaganda antireligioasa.
Dar adevarata atitudine privind religia nu a fost complect dezvaluita in critica sa a ideologiei religiei.
Fanatismul ateu al lui Lenin, lupta sa salbateca impotriva religiei, nu pot fi limitate la impotrivirea contra relelor sociale (asa cum erau considerate de marxism) provocate de o ideiologie eronata, conditionata istoric - religia.
In mod clar, Lenin nu s-a luptat contra religiei ci impotriva lui Dumnezeu, a carui existenta o nega cu salbaticie.
Ca sa intelegem secretul atitudinii lui Lenin asupra religiei este necesar sa ne amintim de scriitorul genial Dostoievski, care a reusit sa dezvaluie intentia teomahica a culturii europene. Fiind un artist, Dostoievski nu si-a formulat ideile in concepte complecte ci a folosit intr-o forma extreme de realista “filosofia imaginilor”. Dostoievski s-a luptat cu materialismul oponentilor sai, insa nu l-a considerat un adevarat materialism. In constiinta ateilor, personajele romanelor sale, exita un dualism – ei au nevoie de Dumnezeu ca sa-L poata renega.
Acest lucru este exact ce se poate observa in comportarea lui Lenin. Nu putea sa mentioneze religia fara sa o condamne pentru ca era posedat de nevoia de a batjocori in mod patologic Divinul: religia pentru el nu e nimic altceva decat “clericalism” , “cochetare cu Dumnezeu”, “cel mai nenorocit lucru”, “necrofilie”, “orice ideie religioasa despre o divinitate oarecare, orice apropiere de divinitate este o blestematie de nedescris … cea mai periculoasa blestematie, cea mai nenorocita boala”. Discutand despre fenomene istorice diferite, Lenin se dadea in spectacol gasind relativitatea in absolut orice si ataca orice ideie precum ca ar exista ceva absolut. Aceasta a fost esenta luptei sale cu spiritualitatea. Cand era vorba de religie, Lenin uita de metodologia marxista “impartiala” si cadea in frenezie si nebunie. Este evident ca motivatia ascunsa era perceptia sa ca religia este dusmanul absolut. In aceste situatii Lenin nu avea nici macar rabdarea sa prezinte religia ca un fenomen conditionat de istorie si temporar.
In lucrarea sa “Boala copilariei a stangismului in communism”, Lenin invata ca se pot face compromisuri in orice domeniu dar nu in scopurile comunismului. Isi batea totdeauna joc de cei care nu erau in stare de acest lucru. Insa Lenin niciodata n-a facut un compromis cu religia. Niciodata nu s-a gandit sa-L evite pe Dumnezeu, Biserica sau religia. Stalin, ca un adevarat leninist in toate celelalte actiuni ale sale, totusi a acceptat ca sa fie folosita religia pentru a mentine puterea comunista. Marx, care niciodata nu se sfia sa atace religia, a incercat totusi sa foloseasca o interpretare istorica.
Lenin a coborat pana si sub nivelul marxismului incat era absolute entuziasmat de cel mai vulgar pampflet antireligios cum ar fi cele scrise de Helvetius.
Lui Lenin ii era teama nu numai de realitatea religioasa ci si de simbolurile sacre. Nu putea sa suporte nici macar numele lui Dumnezeu. De exemplu nu putea folosi nicio expresie care continea numele lui Dumnezeu desi aceste expresii din limba rusa nu aveau un continut religios si ar fi putut sa obtina beneficii revolutionare folosindu-le in propaganda ateista. Faptul ca Lenin nu putea sa ia religia in gluma ci trata orice legat de ea cu cea mai mare seriozitate, marturiseste ca in opinia lui Lenin distrugerea religiei era scopul supreme al regimului comunist.
Lenin a inceput cea mai masiva si sangeroasa persecutie religioasa din istoria lumii.
Inca de la 1 mai, 1919, intr-un document adresat lui Dzerjinsky, Lenin poruncea: “Este necesar sa terminam cu sutanele si cu religia cat mai curand posibil. Sutanele trebuie arestate ca si contrarevolutionari si sabotori si impuscati fara mila in toate localitatile. Cat mai multi posibil. Bisericile trebuie inchise. Cladirile trebuie sigilate si transformate in magazii. La 25 decembrie, 1922, cand se sarbatorea Sf. Nicolae, Facatorul de Minuni si cand ortodocsii nu lucrau, Lenin a dat urmatorul ordin: “E o prostie sa acceptam acest “Nicolae”. Trebuie sa-I trezim pe cei din Cheka sa-I impuste pe cei care nu au venit la munca pentru “Nicolae””. In scrisoarea sa catre Molotov pentru membrii Biroului Politic (Politburo) din 19 martie, 1922, Lenin insista asupra necesitatii de a folosi foametea in masa din tara si a indemnat pe conducatorii comunisti sa loveasca necrutator Biserica folosind campania de “confiscare a valorilor” pentru a da o lovitura de moarte care sa distruga in generatiile viitoare de credinciosi dorinta de a rezista: “Chiar acum, imediat, cand la tara oamenii sunt mancati si cand sute sau chiar mii de cadaver sunt pe marginea drumurilor, putem (si trebuie neaparat sa o facem) sa cofiscam lucrurile de valoare ale bisericilor cu o energie extraordinara si fara mila, distrugand orice fel de rezistenta… Trebuie cu orice pret sa confiscam lucrurile de valoare din Biserica, in cel mai brutal si rapid mod. , ceea ce ne va aduce fonduri de cateva milioane de ruble de aur.” Lenin accepta ca, “daca este necesar ca sa folosim cruzimea in mod deosebit pentru a obtine anumite castiguri politice, trebuie sa fie facuta cat mai drastic si in acelasi timp rapid, pentru ca masele nu suporta cruzimea pe o durata lunga”. Lenin cerea “lupta cea mai hotarata si nemiloasa contra preotilor din Sutele Negre si distrugerea cu cruzime a rezistentei lor, ca sa nu uite aceasta multe zeci de ani”. Lenin si-a convins asociatii ca “aceasta campanie de “confiscare a posesiunilor Bisericii” sa fie facuta “cu o hotarare fara mila, fara limita si cat mai rapid posibil. Cu cat mai multi reprezentanti ai burgheziei si clerului vor fi impuscati sub acest pretext, cu atat mai bine. Trebuie sa dam populatiei o astfel de lectie incat nu o vor uita pentru multi decenii”.
Motivul acestui patos canibalistic este ca Lenin ura Biserica chiar mai mult decat ideologia religioasa, pentru ca Biserica este viata in Dumnezeu. Se observa o rautate satanica in atitudinea lui Lenin, o ura infernala pe care nu reusea sa si-o ascunda. Indata ce a avut ocazia sa distruga Biserica, Lenin a uitat de toate teoriile sale despre legile stricte ale istoriei, afirmand ca el ca marxist este inamicul miscarii narodnice. In atitudinea sa practica asupra religiei, Lenin cade in voluntarism. Nu este rezultatul ipocriziei ci mai degraba o gandire dedublata care reflecta natura dualista a marxism-leninismului.
Lenin s-a declarat mereu un total materialist si ateu dar oare a fost el astfel in realitate?
Fara indoiala ca ideologia leninista este materialista: primordialitatea materiei, conceptul lumii ca un mechanism si natura umana ca o masinarie social-biologica – o parte din masinaria cu dezvoltare autonoma a lumii. Dar in baza obiectivelor sale si a orientarii, leninismul nu poate fi materialist. Logica materialismului total nu ofera niciun set de comportare, nu are notiunile de corect sau incorect, deoarece omul fiind un mechanism social-biologic, nu ar putea avea nicio obligatie fata de masinaria lumii. Un astfel de materialism ar trebui sa considere ideia de Dumnezeu drept o gresala inofensiva insa nu poate creea patosul negarii maniace sau pasiunea nestapanita de a o blestema.
Numai datorita teomahiei Lenin s-a comportat catre lume ca si cum baza ei ar fi nemateriala. Negand existenta lui Dumenzeu, Lenin s-a luptat contra lui Dumnezeu si Divinului ca si cum acestea ar avea esenta cea mai reala. Acest ateism fanatic pe care il prezinta Lenin este posibil numai atunci cand se neaga faptul ca religia este o superstitie daunatoare si lupta contra lui Dumnezeu ca si cand ar fi o realitate ostila absoluta.
In acelasi timp este absolut logic ca materialismul este ideologia leninismului. Leninismul nu este materialist daca se considera motivele si scopurile sale insa numai materialismul poate fi ideologia leninismului. Desi materialismul nu poate cu logica sa sa explice agresivitatea ateismului si nici chiar patosul teomachiei, este necesar ca instrument si scop ultim al teomachiei.
Aceasta pozitie nu poate fi consecventa fiind bazata pe auto-inselare, amagire, ceea ce permite evitarea directa a principiilor si este inevitabila logic in cadrul ideologiei materialiste. Leninismul este incapabil de introspectie critica datorita gandirii sale duble filosofica si psihologica, descrise de George Orwell. La baza oricarei gandiri duble este gandirea dubla despre Dumnezeu.
Este total gresit de a considera materialismul ateu ca fiind cea mai puternica antiteza a religiei. Este imposibil sa consideri demonul – personificarea ne-existentei – drept un materialist. Numai acest ateism poate fi cea mai extrema aniteza a religiei, care se manifesta ca o “religiozitate” anti-crestina, avand propriile sale scripturi, cult si proprii idoli.
Leninismul este o doctrina anti-crestina care se autoexclude din existenta. Un leninist-ateist tipic nu este un savant neutru de birou ci un fanatic obsedat, cu o ura demonica impotriva temeliilor Divine ale lumii. Cu a sa vointa de a reorganiza universul, leninismul recunoaste ca lumea nu se bazeaza pe principiul deterministic; atat religia cat si ateismul au sanse de a invinge. Lumea nu este materiala dar in cazul in care va invinge comunismul, va deveni materialista.Pentru Lenin Dumnezeu nu este ceva care exista sau nu ci este ceva care ar putea sa existe dar trebuie impiedicat, ceva care trebuie eleiminat. Victoria impotriva lui Dumnezeu trebuie sa fie obtinuta de catre om. Astfel orientarea marxism-leninismului se descopera prin conceptual referitor la ce este omul si in ce trebuie sa se transforme.
In timp ce in Crestinism omul participa la indumnezeirea lumii si la apropierea de existenta Divina, scopul ascuns al ateismului lui Lenin este sa transforme omul intr-un agent opus Intruparii Domnului (dezintrupare), intr-o sursa de ne-enxistenta. Iar aceasta nu este numai vointa “de nu a fi” ci si dorinta de a cadea intr-o stare care sa se opuna existentei create de Dumnezeu si sa traga dupa el intreaga lume. Pentru ca omul sa fie impreuna-creator cu Dumnezeu, trebuie sa aiba libertatea si putinta de a crea, pentru ca numai prin creatia in Dumnezeu este posibil sa indumnezeiesti lumea. A fi un purtator al ne-existentei necesita ca omul sa refuse libertatea si capacitatea de a crea si a se auto-determina fata de circumstantele exterioare. Impotriva dorintei crestinului de a trai in Dumnezeu, considerat originea libertatii (unde este Duhul Domnului, este libertate), un marxist-leninist incearca sa traiasca in lumea necesitatilor impersonale cauzate de raspunderea caderii in apostazie.
Conceptul ideologiei marxist-leniniste se dezvaluie in atitudinea fata de istorie si de rolul omului in acesta. Lenin privea omul ca un rezultat al mijloacelor de productie. Inseamna ca toti oamenii care au trait intr-o anumita perioada istorica au avut o esenta comuna, indiferent de diferentele individuale, ca omul este determinat in mod rigid de catre mediu. Dar fiindca partidul este deasupra acestui mediu, il are sub control (“nimic nu este imposibil pentru Partid”), inseaman ca il va controla si pe om.
Obsesia ultima a teomachiei se elibereaza de “legile” materialiste si atee si aduce libertatea satanica in ne-existenta. Astfel ateismul materialist pretinde ca societatea este determinate de legile materialismului istoric , ceea ce in realitate permite conducatorilor partidului sa foloseasca aceste “legi” in slujba teomachismului ateu. Aceasta logica a fost demascata de Dostoievski, care analizand fenomenul miscarii lui Neceaev, a anticipat in personajul Shigalev fata viitoare a comunismului. Shigalev a propus ca solutie ultima a acestei probleme impartirea omenirii in doua tabere inegale. Unei zecimi i se da libertate personala si drepturi nelimitate asupra restului de noua zecimi. Acestia din urma isi vor pierde identitatea proprie si vor fi transformati intr-o turma, supunandu-se fara limita si printr-o serie de metamorfoze sa fie adusi la o stare de inocenta primara, un fel de paradis primordial – trebuind insa sa munceasca. Actiunile sugerate de Dostoievski de a lipsi noua zecimi de vointa proprie si de a-i transforma intr-o turma prin reeducarea unor intregi generatii, sunt absolute remarcabile fiind bazate pe realitate si sunt foarte logice. Si Rusia a avut o experienta directa a acestei logici de fier a tot felul de apostazii.
Dostoievski a fost un opponent active al teoriilor materialiste care pretindeau ca omul este “deformat de mediu” insa nu considera caracterele din cartile sale drept materialisti. Nu este intamplator ca a numit romanul sau “Demonii”. Teomahia demonica paraziteaza pe materialismul lipsit de orice etica. Nu poate sa se manifeste deschis pentru ca prin insasi teomachie va recunoaste pe Acela impotriva caruia se lupta – Dumnezeu.
Astfel leninismul este o combinatie dialectica intre ateismul extrem si un patos religios deosebit. Aceasta este obsesia satanismului si a teomachiei depline.
Leninismul este materialist din punct de vedere ideologic dar nu si ontologic. Materialismul si ateismul sunt sunt instrumentele luptei contra ceva care exista numai in afara structurii acestei ideologii. Scopul si ideia fundamentala a leninismului este construirea unei societati extreme de anti-crestini iar scopul ascuns este ne-existenta.
Teomachia este ideia dominanta de baza a leninismului. Dar teomachia necesita distrugerea universuluji creat de Dumnezeu si anihilarea chipului si asemanarii omului cu Dumnezeu. Acesta este motivul distrugerilor si genocidului fara precedent in istoria lumii, din timpul regimului marxist-leninist.
Astfel toate stagiile doctrinei marxist-leniniste sunt subordinate scopului major – construirea unei imparatii infernale pe pamant - sunt astfel descrise etapele successive si metodele folosite pentru a realiza acest imperiu.
Victor Aksiuchitz
30/12/03
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu