Zoltan Balczo a declarat, la lucrările celui de-al treilea Consiliu Naţional al Partidului Civic Maghiar, că formaţiunea pe care o reprezintă "va face totul" pentru ca naţiunea maghiară din Bazinul Carpatic să se unească.
Vicepresedintele Parlamentului Ungariei, Zoltan Balczo, care este şi vicepreşedintele Jobbik, a declarat astăzi, la lucrările celui de-al treilea Consiliu Naţional al Partidului Civic Maghiar, că formaţiunea pe care o reprezintă "va face totul" pentru ca naţiunea maghiară din Bazinul Carpatic să se unească.
"În numele Jobbik facem totul ca naţiunea maghiară din Bazinul Carpatic să se unească", a spus Balczo, care a precizat că reprezintă un Parlament care în ultimul an a început "să platească o datorie din 5 decembrie 2004 (când a fost respins referendumul pentru acordarea cetăţeniei ungare pentru maghiarii de peste hotare -n.red)", a declarat Zoltan Balczo, citat de Agerpres.
"Acesti ultimi ani au facut ca noi în Bazinul Carpatic să simţim că suntem membri ai aceleiaşi naţiuni. Aceasta s-a confirmat şi cu ocazia şedintei Consiliului Naţional Secuiesc de la Budapesta când pe Parlamentul Ungariei a fost arborat drapelul secuiesc. Atunci Casa Ţării (Parlamentul - n.r) a devenit Casa Naţiunii. Noi cei din Casa Ţării trebuie să facem mai multe pentru ca şi Casa Ţării să devină a Naţiunii", a mai spus vicepreşedintele Parlamentului Ungariei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu