Pilda despre bogat şi Lazăr arată că aceia care nu au trăit cum se cuvine îşi vor da seama de greşeala lor, dar nu vor mai avea atunci putinţa de a se îndrepta. Ochii lor se vor deschide şi vor vedea limpede care e adevărul. Amintindu-şi că pe pământ sunt mulţi orbi asemenea lor, vor vrea ca vreunul dintre cei morţi să fie trimis la ei, pentru a-i încredinţa că trebuie să trăiască şi să vadă lucrurile doar după îndreptarul Descoperirii (Revelaţiei) Domnului. Nici aceasta însă nu li se va da, fiindcă Descoperirea este ea însăşi îndestulătoare mărturie pentru cei care vor să cunoască adevărul, iar pe cei ce nu doresc şi nu iubesc adevărul, nici învierea cuiva din morţi nu va putea să-i înduplece a crede. Simţămintele acelui bogat le încearcă, pesemne, toţi cei care se mută de aici. Prin urmare, potrivit încredinţării celor de dincolo, care va fi şi încredinţarea noastră a tuturor, singura noastră călăuză adevărată în calea vieţii este Descoperirea Domnului. Dincolo însă această încredinţare va fi pentru mulţi prea târzie; aici ar fi mai folositoare, dar n-o au toţi. Să credem, cel puţin, mărturiei celor de dincolo, punându-ne în locul lor. Cei care sunt în chinuri nu mint; părându-le rău pentru noi, ei vor ca ochii noştri să se deschidă, ca să nu ajungem în locul chinurilor lor. Despre aceste lucruri nu putem vorbi aşa cum vorbim adesea despre întâmplările obişnuite: „Ei, o să treacă într-un fel sau altul". Nu, asta n-o să treacă „aşa, cumva". Trebuie să avem la temelie credinţa cea bună, ca să nu nimerim în locul bogatului din pildă.
( Sfântul Teofan Zăvorâtul, „Tâlcuiri din Sfânta scriptură pentru fiecare zi din an”, Ed. Sofia)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu