20.10.11

Declaraţie Vladimir Alexandrescu, director de comunicare la Institutul Naţional de Statistică: Nu va fi nimeni amendat dacă nu merge la comisia locală de recensământ şi nici dacă nu e găsit acasă de recenzor.

În cazul în care nu sunteţi de găsit în perioada 20-31 octombrie, nu veţi primi amendă. Vecinii şi preotul nu au voie să ofere recenzorului decât informaţii de bază.Astăzi începe Recensământul 2011 şi multă lume are încă dubii în privinţa colectării de date. Unii se tem că informaţiile lor personale vor fi folosite în alte scopuri decât cele statistice, alţii cred că vor fi amendaţi dacă recenzorul nu-i găseşte acasă.

Vladimir Alexandrescu, director de comunicare la Institutul Naţional de Statistică, răspunde la zece întrebări esenţiale despre Recensământ 2011.
1. Voi fi amendat dacă nu mă găseşte recenzorul acasă?
"Cei care nu sunt în localitate în perioada recensământului, vor fi recenzaţi în locul în care se află, inclusiv dacă stau la hoteluri ori pensiuni. Dacă nu îi găseşte recenzorul acolo, se pot prezenta la comisia locală de recensământ, din cadrul fiecărei primării", spune Alexandrescu.

El precizează că nu va fi nimeni amendat dacă nu merge la comisia respectivă şi nici dacă nu e găsit acasă de recenzor.

2. Ce mi se poate întâmpla dacă nu deschid uşa recenzorului?În cazul în care refuzaţi să participaţi la recensământ, dar nu îi comunicaţi acest lucru în mod expres recenzorului, nu vi se va întâmpla nimic. Dacă, însă, îi închideţi acestuia uşa în nas sau îi distrugeţi formularele, veţi fi amendat.

Răspunsuri posibile pentru persoanele nereligioase la Recensământ 2011


3. Nu sunt o persoană religioasă. Ce pot răspunde?

Reprezentantul Institutului Naţional de Statistică precizează că răspunsurile privind religia, etnia, limba maternă şi eventualele dizabilităţi sunt opţionale. O persoană care nu se consideră religiosă poate spune că este "atee", "fără religie", ori, pur şi simplu, poate refuza să răspundă.

4. "Nu vreau ca preotul sau vecinii să dea datele mele personale. Cum pot împiedica acest lucru?"

"De la vecini, administrator, preot, învăţător etc, se pot prelua doar date minimale. De exemplu, ei pot să spună că în casa cu numărul X locuieşte familia Popescu, alcătuită din patru membri. Administratorul mai poate preciza şi câte camere are locuinţa respectivă. Orice altă informaţie nu va fi consemnată de recenzor, deci în absenţa dumneavoastră străinii nu pot da informaţii despre studiile pe care le aveţi, religie, date despre gospodărie, etc", precizează Vladimir Alexandrescu.

Datele personale pot fi notate de recenzor doar dacă sunt oferite de unul dintre membrii familiei. Singura ocazie de a actualiza registrele oficiale

5. De ce trebuie să dau CNP-ul?

Această informaţie este necesară pentru a se evita dubla înregistrare a unei persoane.

Pe de altă parte, în registrele oficiale numărul CNP-urilor active este mai mare decât populaţia efectivă a României. "Aşa se face că la vot apar pe liste şi persoane decedate în urmă cu 15 ani, care nu au fost şterse de la Evidenţa Populaţiei. Este singura ocazie de a pune ordine în aceste registre", spune Alexandrescu.

6. Refuz să răspund la anumite întrebări, altele decât cele cu răspuns opţional. Ce mi se poate întâmpla?

Nu puteţi fi amendat în cazul în care refuzaţi să răspundeţi la anumite întrebări. "Este important ca oamenii să înţeleagă că datele acestea sunt foarte importante pentru întreaga societate. Nu sunt întrebări întâmplătoare", arată Vladimir Alexandrescu.

El explică, spre exemplu, de ce sunt importante informaţiile despre clădiri. "Nu ne interesează dacă ele au fost construite cu sau fără autorizaţie, ci vrem să ştim exact câte sunt. Când s-a făcut sectorizarea pentru recensământ, am constatat că există zeci de mii de clădiri care nu apar în documente. La fel, sunt multe străzi noi care nu apar în documentele primăriilor".

7. Mi-e teamă să las un străin în casă. Pot completa datele în altă parte?

Completarea chestionarelor se poate face la uşă, pe hol, în sediul administraţiei de bloc, în curte, etc. "Singurele condiţii sunt existenţa unei mese şi să nu plouă".

8. Ce se întâmplă dacă declar câinele capul gospodăriei?

"Dacă ştie să dea informaţii despre dumneavoastră, declaraţi-l", glumeşte reprezentantul INS. El precizează că răspunsurile aberante nu pot fi notate, şi că este important ca toate declaraţiile să fie oneste.

"Capul gospodăriei trebuie să fie o persoană adultă, prezentă la discuţie şi capabilă să ofere informaţii despre membrii familiei", explică Alexandrescu.

Adevărul nu se taxează

9. Mi-e teamă să spun adevărul. Dacă voi fi taxat ulterior?

Informaţiile oferite recenzorului nu se vor întoarce împotriva dumneavoastră. Reprezentanţii Institutului de Sta tistică şi cei ai poliţiei au spus, în repetate rânduri, că aceste informaţii sunt folosite exclusiv în scop statistic.

"Cine stă în palat nu trebuie să declare că stă în două camere de teama impozitelor, cine stă ilegal nu trebuie să se ascundă de recenzori", spune Alexandrescu, precizând că datele nu ajung la alte instituţii, şi vor fi ulterior disponibile doar în "agregate", adică totaluri care nu permit individualizări.

10. Vreau ca recenzorul să vină după ora 20.00. Se poate?
Teoretic, programul recenzorului se încheie la ora 20.00, însă, în cazul în care nu sunteţi disponibil decât după această oră, nu va fi o problemă. Comunicaţi- i recenzorului ora la care vă poate găsi.

1.500 de lei
este amenda minimă pe care o puteţi lua în cazul în care refuzaţi în mod direct să staţi de vorbă cu recenzorul. Nu primiţi însă nicio amendă dacă nu veţi fi găsit în perioada recensământului
EVZ.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts with Thumbnails