13.10.11

DIVORTUL EREDITAR – COPIII DIVORTATILOR

A trecut mai bine de un an de cind nu am mai dedicat o editie speciala divortului. Revenim astazi, fiind determinati sa o facem de aparitia in vara a unui bestseller, The Divorce Generation (“Generatia Divortului”), a lui Susan Gregory Thomas, fosta jurnalista la US News & World Report. Carti despre divort si efectul lui asupra copiilor apar des. Neobisnuit despre aceasta carte insa este autoarea si perspectiva din care scrie. Susan a fost ea insasi victima divortului parintilor ei cind era mica iar cind s-a casatorit a jurat ca nu va divorta nici o data. Si totusi a facut-o. Cartea ei e vocea copiilor celor divortati dar care la rindul lor au divortat si ei. Este o carte despre parintii victimizati in copilarie de divortul parintilor lor si care la rindul lor isi victimizeaza proprii copii tot prin divort. E vorba de divortul in lant, divortul ereditar cum il numesc sociologii, divortul care trece de la o generatie la alta la fel ca o boala ereditara. Despre aceasta categorie sociala scrie Thomas in Generatia Divortului, o generatie a divortului ereditar.
In mare parte, cartea descrie experientele de care a avut parte autoarea ca victima a divortului, apoi intemeierea unei familii proprii, copiii proveniti din casatorie, divortul pe care nu si l-a putut imagina nici o data, si impactul lui asupra propriilor ei copii. Cum de a ajuns Thomas, o victima a divortului, sa-si victimizeze proprii copii printr-un divort al ei?  
Thomas apartine Generatiei X, asa fiind numita de sociologi generatia nascuta intre 1965 si 1980 a carei parinti au divortat. Una din intrebarile inevitabile pentru cei nascuti in acea perioada e “cind au divortat parintii tai?”` Toti isi amintesc de parca ar fi fost ieri data exacta si circumstantele precise cind parintii le-au spus “divortam.” Iar efectul a fost acelasi pentru toti – devastant. Thomas este imaginea perfecta a consecintelor divortulului asupra Generatiei X. Tatal ei plecase de acasa cu secretara, lasindu-si in urma sotia, pe Susan si pe fratele ei. Asta a fost in 1981 cind ea avea doar 12 ani. In urmatorii ani, fara un tata in casa, Susan a luat-o razna si s-a aventurat in tot felul de stiluri de viata alternative in Philadelphia unde isi traise anii adolescentei. S-a apucat de fumat, apoi de droguri, a fost exmatriculata din scoala, a fost chiar si internata intr-un spital de boli mintale vreme de aproape un an. Fratele ei nu s-a lasat nici el mai prejos luind-o si el razna. 
Nomazi 
Susan si fratele ei insa nu erau exceptia cartierului in care locuiau. Erau regula. O multime de copii de virsta lor traiau doar cu un singur parinte, fie mama sau tata, si se comportau la fel. Formau grupuri sa-si tina companie unii altora si se deplasau in grupuri pentru ca le lipsea confidenta de sine. Se incurajau unii pe altii la lucruri rele si isi aminteau unii altora despre ziua cind parintii le-au spus ca divorteaza si sentimentele care le simtisera cind au primit vestea. O zi care nu puteau s-o uite. Susan si copiii din cartierul ei erau mereu pe duca. O saptamina cu mama, una cu tata. O vacanta aici, alta la sute sau chiar mii de kilometri departare. Psihologic trebuiau sa se ajusteze si sa se reajusteze mereu. Sa se obisnuiasca cu tati sau mame noi, frati si surori noi, obiceiuri si reguli de familie noi, rudenii noi, prieteni noi. Constant formau sau se dezlipeau de ceea ce sociologii numesc “blended families”, adica familii amestecate. Traiau, spune Susan, o viata de “nomazi”. Un baiat pe care Susan il cunoscuse in cartierul ei a fost pus de parintii lui sa locuiasca, singur, intr-un apartament la mijlocul distantei dintre parintii lui divortati. Parintii veneau sa-l viziteze, nu invers, cind doreau ei sau cind le era lor convenient. Nu a rezistat mult. A devenit betiv, a falimentat moral, nu a ajuns sa se casatoreasca si a murit, invins de betie, fara sa ajunga varsta de 30 de ani. 
Casatoria 
La o virsta mai tirzie Susan s-a casatorit si ea. In cei 16 ani de casnicie a avut copii, insistind ca nu va divorta nici o data. Pe vremea aceea statistica divortului in America incepuse sa de-a semne incurajatoare. Dupa ce si-a atins apogeul in jurul anului 1980, rata divortului in America a inceput sa scada lent. In 1990 77% dintre casatoritii americani trecusera cu succes de primii 10 ani de casnicie – un palmares namaintilnit in America de zeci de ani. Statisticile astea o incurajau pe Susan si-i dadeau confidenta ca nimic nu s-ar fi putut intimpla in familia ei sa o faca sa divorteze si sa-si treaca copiii prin aceasi tortura a divortului prin care a trecut ea. Perspectiva ei insa inca apartinea anilor 60 cind jumatate din femeile americane inca afirmau ca divortul nu se poate justifica sub nici o forma, oricit de rau ar merge lucrurile intre soti. Pina in 1980, insa, optica s-a schimbat radical, doar 20% dintre ele mai impartasind opinia asta.
Primul semn dupa casatorie care i-a amintit lui Susan cit de traumatizata a fost de divortul parintilor ei s-a ivit la 32 de ani cind a nascut primul copil, o fetita. Dintr-o data a intrat intr-o depresie, fetita neaducindu-i bucurie ci reamintindu-i de trauma suferita dupa divortul parintilor ei. Dupa citeva sesiuni de terapie doctorul i-a pronuntat sentinta. “Tu,” a spus el, “esti un orfan de razboi.” Al razboiul dintre parinti. Un orfan cu ambii parinti inca in viata. Un orfan al sufletului. Crescind fara ambii parinti in familie, spune Susan, ne face sa investim tot ce avem in copiii proprii, dorind sa le oferim, cu orice pret, un camin stabil si linistit. Curios, insa, relatiile cu propriile mame se deterioreaza. Mamele care provin din familii divortate nu-si privesc propriile mame ca modele de crescut copiii, ci ca pe niste femei falimentare. Ce ai de invatat de la ele, intreaba Susan? 
Divortul 
Cum a ajuns Susan sa divorteze? Invatase si ea de la altii ca o casatorie are mai multe sanse de reusita daca viitorii soti traiesc laolalta inainte de a-si spune reciproc “Da!” Dupa acest model a trait si ea cu viitorul ei sot opt ani inainte de casatorie. Nu au ascultat de parintii lui, amindoi crestini, care i-au sfatuit sa nu traiasca impreuna inainte de casatorie. Pentru o vreme lucrurile au mers bine. Amindoi cistigau bine. Susan devenise un jurnalist proeminent la o publicatie proeminenta americana. Viitorii soti erau “cei mai buni prieteni” si se conformasera din plin noilor doctrine ale casatoriei in voga atunci  care priveau normele traditionale ale casniciei ca “invechite”. Cei doi devenisera “parteneri” de viata, asa cum fusesera invatati pe bancile universitatii la cursurile moderne de sociologie si antropologie. Erau “egali”, lipsiti de “prejudecati” si viata era minutata. Viitorul sot era “perfect” si facea pe linga casa si in bucatarie mai multa treaba decit generatia de barbati de dinaintea lui. Susan era fericita. Avea un “partener” de viata perfect. 
Ceva insa a intervenit – adulterul, un virus cu care nici familia nici casatoria “moderna” nu se pot obisnui. Cum de au ajuns aici? Susan pune punctul pe “I”. Barbatii moderni sunt crescuti si invatati ca dragostea in relatii e secundara relatiilor sexuale. De aceea sunt in cautare de satisfactie sexuala iar infidelitatea si adulterul sunt consecinta acestei cautari. Infidelitatea si respingerea monogamiei devin cauzele tot mai des citate pentru divort. In timp, sotul Susanei si-a pierdut interesul in ea si a cautat sa-si satisfaca viata intima in alta parte. La rindul ei Susan si-a abandonat instinctele casnice, lasind pe altii sa spele rufele sau vasele, ori sa faca cumparaturi. Vreme de doi ani nu au mai dormit in aceasi camera, si au incetat sa mai vorbeasca. Comunicau doar cind copiii erau la masa, si doar de dragul lor, nu de dragul unuia fata de altul. Asa, durerea prin care Susan a trecut cind parintii ei au divortat a dat-o mai departe celor doi copii carora le-a dat viata. Asemenea unei boli ereditare. Concluzia lui Susan e zdrobitoare. In cuvintele proprii “I have yet to meet the divorced mother or father who feels like a good parent, who professes to being happy with how their children are now being raised. Many of us have ended up inflicting pain on our children, which we did everything to avoid.” (“Inca nu am intilnit o mama sau un tata divortat care sa se simta ca fiind un parinte bun, sau sa spuna ca sunt multumiti de cresterea copiilor lor. Multi dintre noi am ajuns sa cauzam durere in copiii nostri, un lucru care ne-am spus ca nu-l vom face nici o data.”) 
AFR Va Recomanda: Pe 9 iulie Wall Street Journal a publicat un capitol din cartea lui Thomas pe care-l puteti citi aici: http://online.wsj.com/article_email/SB10001424052702303544604576430341393583056-lMyQjAxMTAxMDEwNDExNDQyWj.html    
Iar aici va recomandam un studiu publicat in mai 2004 de fundatia americana The Heritage Foundation si intitulat The Impact of Marriage and Divorce on Children (“Impactul Casatoriei si a Divortului asupra Copiilor) http://www.heritage.org/research/testimony/the-impact-of-marriage-and-divorce-on-children 
Divortialitatea - un fenomen demografic cu implicatii majore in viata  societatii 
Tot pe tema divortului va recomandam si blogul urmator postat de dna Niculina Ciuperca, psiholog, membru AFR Bucuresti. Blogul poate fi citit in intregime aici: http://ciupercaniculina.blogspot.com/2008/11/divortialitatea-un-fenomen-demografic.html iar mai jos redam o versiune abreviata.
In calitate de consilier si psihoterapeut de familie, aceasta  tema mi s-a parut de o importanta majora. Si asta pentru faptul ca tot mai des vin cupluri la consiliere afirmand ca sunt la un pas de divort. Fie ca este un act unilateral sau bilateral, in ambele cazuri se produce un sindrom traumatic, care, in functie de robustetea psihica a persoanelor implicate, poate avea efecte majore. Divortul este o despartire de trecut, un fel de declaratie de razboi la adresa propriei memorii, este un moment de pierdere pentru fiecare din persoanele implicate.  
Incepand cu secolul al XIX–lea s-a constatat o sporire a ratei de divortialitate, mai cu seama dupa cel de-al doilea razboi mondial, continuind sa creasca pana in zilele noastre. Astfel in S.U.A., la 1000 de casatorii numarul de divorturi era in 1890 de 55,6 , in 1910 de 87,4, in 1930 de 173,9, in 1950 de 231,7, in 1959 de 259. Daca in 1960 la 1.500.000 de casatorii s-a ajuns la 350.000 de divorturi, din 1998 , jumatate din casatoriile din SUA ajungeau la divort. Numarul divorturilor a crescut considerabil si in Franta, Anglia, ca si in toate tarile Europei. In Romania, rata divortialitatii era de 1,8% inainte de 1960 , in 1960 de 2%, in 1965 de 1,1% si dupa 1975 peste 1,5%,  rata care cu  mici fluctuatii s-a mentinut aceiasi. In explicarea acestor procente trebuie sa se tina cont de faptul ca romanii sunt implicati in migratie definitiva si pendulatorie ce duce la micsorarea numarului casatoriilor si in consecinta a divorturilor, apoi sa se faca o analiza a structurii populatiei din punct de vedere demografic.
Desi divortul are implicatii psihosociale semnificative, mai ales atunci cand exista copii, in ultimii ani exista o facilitate a divortului la nivelul intregii planete (mai ales in occident) motivele ajungerii la divort fiind multiple: de la cauze « obiective » (adulter, boala psihica, inchisoare pe viata, etc ), din vina unuia dintre soti («nu se ocupa de gospodarie», «lipseste mult de acasa»,  «nu aduce bani», etc), din vina ambilor soti  (nu se mai inteleg ), culminand cu asa-numitul divort «fara vina», in care nu trebuie dovedita nici o vina de catre nici o parte. 
Divortul «fara vina» adoptat in SUA incepand cu 1970 desi este obiectul multor dispute este sustinut de sociologi si psihologi sociali  care argumenteaza  ca liberalizarea divortului  prin  neculpabilizarea nici unuia  dintre soti este un castig  social  si individual – uman datorita faptului ca scurteaza durata procesului,  economisindu-se astfel timp si bani si se elimina stresul celor doua parti care nu mai sunt nevoite sa-si dovedeasca reciproc vinovatia. Dezavantajele acestui tip de divort constau in faptul ca femeile pierd practic economic, deoarece sunt dezavantajate ca posibilitati materiale (centrarea pe viata casnica, in loc de cea profesionala, inegalitati la salarizare,  sanse mai mici la angajare dupa divort). 
Cauzele generale ale divorturilor 
Din materialele studiate si din sedintele de consiliere familiala, am ajuns la concluzia ca se ajunge la divort din urmatoarele cauze (le-am numit generale, pentru ca fiecare cuplu in parte poate avea si motivatii specifice, care tin numai de personalitatea lor, de nevoile lor, etc.): 
*          Pe cat ar parea de paradoxal, viata a dovedit ca in  situatia in care cineva se casatoreste din dragoste, fara alte interese, convietuirea nu poate continua cand aceasta a disparut. Sistemul marital fundamentat pe nevoi expresive conduce la o mai mare libertate de dizolvare a cuplurilor decat  cele bazate pe nevoi instrumentale (economico - productive, instruirea si profesionalizarea copiilor, etc). Schimbarile macro-sociale au dus la crearea independentei individului fata de familie, socializarea si educatia sunt asigurate acum de institutii publice, ca de altfel si sanatatea,  iar functia de suport emotional si afectivitate este preluata de grupuri de similaritate,  prieteni, colegi, cele necesare traiului nu se mai produc in gospodarie. 
*          Emanciparea economica a femeii constitue o cauza majora a ridicarii ratei divortialitatii. Femeile angajate in munca au venituri care le ofera mai mare independenta si drept urmare nu mai suporta orice de la sotii lor, iar atunci cand casnicia lor «nu mai merge», ea este cea care intenteaza divortul. Industrializarea, modernizarea si urbanizarea a oferit  ambilor parteneri posibilitati de a cunoste si alti indivizi si a stabili legaturi de afectiune, iar in tarile avansate a rezolvat si problema locuintei, care era un impediment  in divortialitate. 
*          Democratizarea si liberalizarea vietii sociale de ansamblu au dus la cresterea divortialitatii pentru ca in aceasta faza a avut loc scaderea influentei bisericii si a religiei, «indulcirea legislatiei», normele si obiceiurile traditionale  nu mai preseaza ca alta data. 
*          Mecanismul contaminarii: cuplurile divortate fiind un exemplu pentru ceilalti prin faptul ca si-au rezolvat dificultatile maritale prin despartire legala. Modelul suferintei intr-o casnicie nefericita este inlocuit cu cel de incepere a unei noi vieti dupa dizolvarea mariajului. In zilele noastre s-a schimbat mentalitatea despre divort, care nu mai este vazut ca un esec ci ca o solutie la o situatie critica. 
*          Marirea considerabila a sperantei de viata face ca partenerii sa se intrebe daca merita sa mai duca multi ani povara unei casnicii cu probleme. 
Factori explicativi specifici ai divortalitatii           
Variabile de ordin premarital: Scolaritatea: cand scolaritatea sotilor este egala decreste disolutia maritala. In cazul femeilor exista o legatura nonliniara intre scolaritate si divort: femeile cu studii superioare divorteaza in mai mare masura decat celelalte, dar si cele care nu au reusit sa termine un anumit nivel scolar au o posibilitate mare de divort. Statutul socio-economic ( in particular venitul ) si rata divortialitatii sunt invers proportionale. G. Becker (1991) explica acest  lucru prin faptul ca cei din clasele de mijloc si superioare se casatoresc mai tarziu, cand  isi fac o cariera. Satutul social al parintilor si mediul de provenienta influenteaza chiar daca cei doi au instructie egala, distanta dintre  medii sociale de provenienta producand instabilitate maritala. Varsta de casatorie: cu cat este mai mica, cu atat posibilitatea de divort este mai mare. Rasa si etnia: exista tendinta ca mariajele interetnice sa fie mai putin stabile. Religia: divortul in cadrul celor care frecventeaza aceste servicii, este diminuat. 
Efectul variabilelor de investitie. S-a constatat ca locuinta, bunurile, copiii si investitiile de ordin psihologic au influenta supra ratei divorturilor. Investitiile psihologice (atasament, sentimente, grija fata de ceilalti membri ai familiei) au mecanisme si efecte asemenatoare investitiilor economice. Pe cei care sunt anagajati mai mult intelectual si emotional ii costa mai mult despartirea, de aceea atunci cand se percep neintelegeri grave si o eventuala ruptura, cuplurile nu se angajeaza psihic in prea mare masura. Atitudinea fata de divort: cei cu atitudine negativa vor divorta mai greu. Atitudinea fata de divort este corelata cu religia si socializarea: de exemplu la americani rata divortialitatii este mai scazuta la catolici decat la protestanti. Factorii pietii (fortei de munca si maritale) sunt reflectate in statutul socio -economic al sotilor. Daca sotia este angajata in munca apar determinatii multiple: independenta data de castig, schimbarea rolurilor traditionale in familie, orele de munca ale sotiei pot afecta nivelul de satisfactie al sotului. In ceea ce priveste statul socio-economic al sotului, studiile  efectuate au relevat ca nu nivelul absolut al statutului afecteaza divortul, cat schimbarile lui rapide. Sunt predispuse la divort cuplurile in care sotul este somer sau castiga mai putin, castigurile mai mari ale acestuia consolidand familia. Integrarea sociala: vizeaza rezidenta, gradul de implicare in retelele de parentalitate (rude), de prieteni si colegi, in comunitate in general. Asupra indivizilor puternic integrati social se exercita presiuni sociale si morale in favoarea familiei integrate, franandu-se astfel divortialitatea. 
Consecinte ale divortialitatii  
Consecintele negative pot fi atat la nivelor celor doi parteneri, cat si asupra copiilor. La nivelul celor doi parteneri, acestea depind de mai multi factori: daca exista sau nu copii, de investitiile facute in casnicie, de cine si din ce motiv a fost intentat divortul, de valoarea partenerilor pe piata erotica si maritala, de densitatea retelei de rude si de prietenii celor doi soti. De obicei  prin divort copii raman la mama, costurile materiale fiind mai mari pentru aceasta, in timp ce costurile psihologice fiind mai mari pentru tata (cei care au un simt moral ridicat). Femeile ramase singure cu copiii dupa divort decad economic. Mama se simte mai totdeauna incarcata de responsabilitati, pentru ca rolul sau prescris social este sa fie prima persoana care sa dea socoteala de educatia si buna purtare a copiilor. Interesant este ca in acelasi registru al mentalitatii colective, tatal pare a nu avea prea multe responsabilitati,  atata vreme cat se admite ca pensia alimentara (atata cata este in raport cu salariul minim ) este suficienta pentru a-l suplini in responsabilitate. Am constatat cu durere comportamentul standard al parintilor: mama se sacrifica, tatal o tuleste spre urmatoarea halta a vietii sale. Mama nu are de ales, tatal alege mai totdeauna libertatea.  
Consecintele asupra copilului: Cele mai importante consecinte s-ar putea sintetiza in tendinta de stigmatizare a copilului cu parinti divortati (mai mare in societatile traditionale); efecte psihologice in legatura cu identificarea de rol de sex si formarea unor atitudini fata de familie si munca; fenomenul de supraprotectie materna la baiatul ramas cu mama. Investigand efectele divortului asupra copilului s-a ajuns la urmatoarele concluzii: In cazul in care dupa divort copilul continua sistematic si pozitiv sa interactioneze cu celalalt parinte nu exista diferente pentru  profilul psihocomportamental al copilului cu un parinte si cel din familia biparentala. Stima de sine a copilului este afectata mai mult (negativ) la familiile cu conflicte decat la cele comportamentale. Ca familia monoparentala sa functioneze bine, intre parintii divortati nu mai trebuie sa existe conflicte. Comportamentul social (antisocial) al copilului si performantele sale scolare nu sunt afectate radical de lipsa unui parinte, in particular a tatalui. Facand insa comparatie intre copii biparentali si monoparentali se observa ca ultimii au performante scolare mai slabe, in cazul lor existand si cazuri mai multe de devianta. 
Factori ce favorizeza stabilitatea cuplului: Diferenta de varsta dintre soti in limite normale – 4 ani. Perioada de cunostinta dinainte de casatorie, minim 2 ani. Prezenta copiilor  si un ajutor adecvat din partea statului ar duce la ameliorarea a doua probleme sociale: prabusirea natalitatii si cresterea divortialitatii. Interactiunea din cadrul cuplului, reprezinta un factor cheie al stabilitatii familiei. Abilitatea relationala permite sotilor sa gestioneze conflictele, fara a afecta stabilitatea familiei.  
Urmatorii factori predispun la  instabilitatea cuplului: Venituri mai mari obtinute de sotie, in comparatie cu sotul. Modelul familiei de origine -conflictual sau protector. Relatiile sexuale premaritale pot genera mai usor insatisfactie sexuala. Relatii tensionate cu familiile de origine. Primii doi ani de casatorie constituie o perioada de risc daca abilitatile relationale nu sunt consolidate. Recasatoririle au o probabilitate redusa de supravietuire. Standardul economic redus. Gelozia. Adulterul. Consumul exagerat de alcool. Distributia inechitabila a responsabilitatilor in gospodarie.  
Niculina Ciuperca, psiholog consilier Familie -Cuplu 
APARITIE EDITORIALA DESPRE DIVORT 
Editura si libraria Sofia din Bucuresti ne informeaza despre aparitia unei carti despre divort in limba romana: Divortul – Cum il prevenim – cum il depasim, o carte din Colectia Psihoterapia Ortodoxa, si ne transmite urmatorul anunt. Aflându-ne în Anul Omagial al Sfântului Botez şi Sfintei Cununii, continuăm seria lansărilor cu o carte care tratează un subiect despre care puţini dintre noi  îşi doresc să vorbească şi să-l alăture tainei sfintei cununii, ajuns, din păcate, deja obişnuit în societatea modernă: divorţul. Cartea pe care v-o aducem în atenţie cuprinde mărturii ale unor persoane care au trecut prin experienţa traumatizantă a divorţului. Acestea, deşi marcate mai mult sau mai puţin de slăbiciuni omeneşti şi subiectivisme, au însă în comun năzuinţa sinceră spre o în­­ţ­e­legere şi trăire ortodoxă a acestei experienţe şi a urmărilor ei. În cea de-a doua parte a ei, cartea reuneşte păreri şi sfaturi ale unor preoţi şi psihologi ortodocşi cu o bogată experienţă în domeniu. Materialele incluse în această lucrare au fost selectate în aşa fel încât să acopere un spectru cât mai larg de situaţii, probleme şi perspective, oferind soluţii concrete la diversele probleme particulare de care se lovesc cei care se confruntă, sub o formă sau alta, cu tragedia divorţului. Lansarea cartii a avut loc pe 6 octombrie, cu care prilej a vorbit părintele Tudor Ciocan, preot slujitor şi duhovnic la capela Spitalului de Ortopedie "Foişorul de foc", d-na dr. Livia Căciuloiu, consilier psihologic şi psihoterapeut, specializat în consilierea adulţilor, adolescenţilor şi familiilor cu diverse probleme.

Sursa: Alianta Familiilor din Romania

Un comentariu:

Related Posts with Thumbnails