Existenţa lor e afirmată de Iisus; e confirmată de Biserică, şi împotriva lor s-au luptat toţi sfinţii. Demonii există real: sunt ceata îngerilor căzuţi în sfatul lui Lucifer, începătorul trufiei, vrând a fi el mai presus de Dumnezeu.
Dracii nu sunt idei sau sentimente neobişnuite, sau stări de nervi, căci acestor păreri le punem precis întrebarea: ce a intrat în turma de porci de s-a înnebunit toată şi s-a aruncat în mare? - Au intrat ideile, sentimentele sau vreo stare colectivă de nervi?!
Dacă admitem Noul Testament şi întreita mărturie a evangheliştilor sinoptici, atunci trebuie să admitem că ei sunt fiinţe spirituale decăzute şi antrenând decăderea. Ca fiinţe spirituale intră fără piedecă şi trec prin materia vie sau moartă a lumii văzute. Pot intra în oameni, şi încă legiuni de duhuri.
„Odihna" lor - cum zice Iisus, descriindu-i - nu şi-o găsesc prin pustii, ci în inima oamenilor, de unde fac să izvorască toate gândurile rele şi ucigaşe. „Duhul rău, odată intrat în om se multiplică într-o adevărată progresie geometrică: devine «legiune». El expropriază umanitatea din om în favoarea bestiei din el, face din om o caricatură, un monstru, un sub-om. Un suflet stăpânit de acest duh e ceva cu adevărat înfiorător. El îşi pierde îndată libertatea şi puterile ei de creaţiune şi desăvârşire. Raţiunea i se întunecă, instinctele de conservare i se atrofiază: umblă gol şi doarme prin morminte" (Gr. Cristescu). Aşa se „odihnesc" duhurile rele, dărâmând zidirea lui Dumnezeu.
Izbucnesc întrebările: cum îi lasă Dumnezeu să-şi facă de cap ?
La obârşie erau făpturi spirituale ale Cerului. Nu s-au întunecat cu totul, dovadă că cunosc şi recunosc următoarele două lucruri:
1. Dumnezeirea lui Iisus. „Demonii strigau şi ziceau: «Tu eşti Fiul lui Dumnezeu». Iisus, certându-i, nu-i lăsa să vorbească, fiindcă ştiau că El este Hristos" (Luca 4,41). (Iisus i-a oprit să spună adevărul, ca să nu fie crezuţi când vor spune minciuna.)
2. Pedeapsa lor. „Au început să strige şi să zică: «Ce este nouă şi Ţie Iisuse Fiul lui Dumnezeu ? Ai venit aici, mai înainte de vreme, ca să ne chinuieşti ?»" Ei ştiu prin urmare că-i aşteaptă o pedeapsă. Când Iisus îi scotea din „odihna" lor afară, lor li se părea că a venit judecata. Totuşi li se părea lor că nu e judecata aceea care îi aşteaptă, de vreme ce aceea nu e „aici", şi ca atare e înainte de vreme.
- Măcar aceste două lucruri de le-ar şti oamenii.
Cum intră?
1.- Prin oricare din cele şapte păcate de căpetenie. întâi ca momeală, pe urmă ca obsesie, apoi ca a doua natură pervertită.
2.- Prin neîncetata lor pomenire.
3.- Prin împărtăşania cu nevrednicie: furarea Sfintei împărtăşanii. Primul exemplu e Iuda, care avea obsesia vânzării lui Iisus (Luca 22,3; ICorinteni 11,27-30). 4.- Ca pedeapsă pentru răutăţi. Sfântul Pavel a dat satanei pe trei inşi. Pe doi, Imeneu şi Alexandru, ca să se înveţe să nu hulească; iar pe al treilea, „1-a dat Satanei spre pieirea trupului (- făcuse una mare -), ca sufletul să se mântuiască în ziua Domnului Iisus" (I Timotei 1,20; I Corinteni 5,5).
Cum ies?
1.- Prin post şi rugăciune - cu socoteală şi blagoslovenie, adică cu smerenie, care apără valoarea nevoinţelor.
2.- Cântă Biserica: „Armă asupra diavolului Crucea Ta ne-ai dat". Crucea îi arde. Şi orice suferinţă, primită cu mulţumire, acelaşi rost şi putere o are.
3.- Prin pocăinţă; prin Taina pocăinţei - spovedania.
4.- Smerenia văpaie le este.
5.- Pomenirea neîncetată a Preasfântului Nume al lui Iisus: „Armă în Cer şi pe pământ, mai tare ca Sfântul Nume al lui Iisus, nu este" (sfântul Ioan Scărarul). Aceeaşi putere o are şi pomenirea Maicii Domnului.
6.- îngerul păzitor îi alungă.
GADARENII ŞI SUFLETUL
Citind Evanghelia cu băgare de seamă vedem că Iisus n-a făcut nimic „la întâmplare". Astfel s-a suit în corabie cu scopul anumit de-a merge să dezlege un suflet din muncile unui „legheon" de demoni, care se chinuia în laturile Gadarenilor. Pe mare s-a stârnit fără veste o furtună suspectă, pe când Iisus dormea. Iisus a certat pe cine avea de certat din spatele vântului şi a valurilor apei şi s-a făcut linişte mare. De ceea parte a mării îl întâmpină pe Iisus altă furtună: într-un suflet, în care dracii stârniseră viforul celei mai de pe urmă pustiiri şi decăderi. Făcuseră dintr-un om o fiară, care rupea lanţurile, şi un criminal fioros, care pustiise acea lature a Gadarei.
Iată un om dezorganizat de draci: pe cea mai de pe urmă treaptă a decăderii. Omul în care nu mai străluceau însuşirile omeniei; în locul lor diavolii îi dăduseră fioroasa libertate de a fi drac între oameni.
Ei bine, omul acesta era totuşi un suflet.
Pentru el a trecut Iisus marea.
Iisus propoveduise în diferite rânduri că „sufletul e mai de preţ decât toată lumea", şi că „Ce va da omul în schimb pentru sufletul său ?" - Enunţări abstracte, care nu prea decid pe oameni să-şi aibă grija de suflet. De aceea, cu prilejul îndrăcitului din Gadara, Iisus o ia pe altă cale:
Arată cu minune preţul unui suflet.
A pus în cumpănă un suflet, al celui mai desfigurat dintre oameni, cu preţul, - deocamdată - al unei turme de două mii de porci, nu - încă - cu „toată lumea". Şi a dat pierzării turma de porci a Gadarenilor, pentru mântuirea unui suflet. Cumpăna aceasta, între preţul unui suflet în ochii lui Dumnezeu şi preţul turmei de porci în ochii Gadarenilor, a ieşit cu scandal. - Şi poate că tocmai scandalul ce a urmat pune mai plastic în cumpănă valoarea sufletului, întrucât Gadarenii au trebuit „să simtă" preţul sufletului, pe care îl pierduseră ei în porci. Răi de pagubă cum erau „Tot oraşul ieşi în întâmpinarea lui Iisus, şi văzându-L, îl rugară să se ducă din hotarele lor". (Matei 8,34; Luca 8,37). Cu alte cuvinte, pentru „paguba" ce le-a facut-o, L-au dat pe Dumnezeu afară din hotarele lor. Ei s-au declarat pentru porci, nu pentru suflet.
Iisus s-a conformat: „intrând în corabie s-a înapoiat". Atâta avea de făcut: gadarenilor le-a lăsat un misionar. Şi un fost îndrăcit nu e un misionar de rând. (Gr. Cristescu)
Prislop,I. 29.X.49 II. 4.III.50 Duminică XXIII Luca 8,26-39
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu