Avva Dorotei: Pentru săvârşirea şi alcătuirea faptelor celor bune ale sufletului

Zice Scriptura despre moasele acelea care dadeau viata copiilor evreiesti, ca avand moasele frica de Dumnezeu şi-au zidit casele lor. Oare e vorba despre case vazute? Şi ce cuvant are, ca sa-şi zideasca caselel lor pentru frica de Dumnezeu? Căci noi facem dimpotriva, pentru ca şi casele ce le avem ne invatam sa le lasam odata pentru frica lui Dumnezeu. Nu-i vorba deci de casa vazuta, ci de casa sufletului, pe care o zideste cineva cu paza poruncilor lui Dumnezeu, invatandu-ne Scriptura prin aceasta ca frica de Dumnezeu indeamna sufletul sa pazeasca poruncile Lui, şi cu aceste porunci se zideste casa sufletului.

Sa ne gandim şi noi, fratilor, ca se cade sa ne temem de Dumnezeu şi sa ne zidim casele noastre, ca sa aflam acoperamant in vremea iernii, in vreme de ploaie şi de fulgere şi de tunete: ca nesuferita este iarna la cel ce nu are casa.

Dar cum se zideste casa sufletului? Putem invata mestesugul lucrului de la casa cea vazuta. Cel ce vrea sa-şi zideasca, casa, trebuie sa o intareasca din toate partile, zidind deodata toti cei patru pereti ai casei, iar nu numai dinspre o parte sa zideasca, iar pe celelalte sa le lase, ca nimic nu foloseste, ci face numai osteneala şi cheltuiala in zadar.

Aşa-i şi cu sufletul. Cel ce vrea sa-şi zideasca casa sufletului, nu trebuie sa lase vreo parte din cele patru ale zidirii, ci toate partile trebuie sa le zideasca şi sa le faca drepte. Asta este ceea ce zice avva Ioan: "Voiesc pe om sa aiba impartasire cu toate faptele bune", iar nu cum fac unii ca tin numai o fapta buna şi silindu-se numai la aceea, nu poarta nici o grija de celelalte. Poate ca acea fapta buna o au din fire, fie deprinsa din obicei şi de aceea nu se ingreuiaza de patima cea impotriva ei şi fiind cuprinsi de alta patimi nu pun nici o silinta impotriva lor, ci se rezema numai pe acea fapta buna, socotind ca au un mare lucru. Acestia se aseamana cu cei ce zidesc numai un perete şi-l tot inalta, şi numai la inaltarea acelui zid se semeteste, socotind ca mare lucru face, nestiind ca de va sufla un vant tare, il surpa jos, fiindca sta singur şi nu-i legat cu altele. Însa nici acoperamant nu poate face deasupra lui, ca nu are sprijin pe ce se rezema. Deci, nu trebuie sa faca aşa ceva cel ce vrea sa-şi zideasca casa sufletului sau, ci mai vartos trebuie sa zideasca casa din toate cele patru parti şi sa o acopere. Cum se face aceasta? Mai intai, trebuie o temelia buna, care este credinta, căci fara credinta, precum zice Apostolul, nu este cu putinta sa inceapa a zidi. Şi de se va intampla sa aiba ascultare sa puna o piatra. De se va intampla tulburare vreunui frate, sa puna o piatra de suferire. S-a intamplat sa aiba infranare?, sa puna alta piatra. Şi aşa, din toata fapta cea buna ce se va intampla sa puna cate o piatra la zidire. Sa mearga cu zidirea imprejur ingradind, când cu cate o piatra de milostivire, când cu alta de taierea voii, cu alta cu blandete, şi cu altele asemenea. Peste toate acestea sa aiba rabdarea şi vitejia, ca acestea sunt colturile şi cu acestea se leaga zid de zid şi nu se darama, nici nu se povarneste un perete de celalalt: ca fara de acestea nu poate face cineva nici o fapta buna. Pentru ca de nu va avea rabdare şi barbatie in sufletul sau, nu poate face nimic. De aceea zice: "Întru rabdarea voastra, veti castiga sufletele voastre". De asemenea, cel ce zideste trebuie sa puna mortar la toata piatra; ca de va pune piatra pe piatra fara lut, cad pietrele şi de darama zidul. Mortarul este smerenia, pentru ca este jos pe pamant, sub picioarele tuturor. Deci, toata fapta buna, fara smerenie, nu este nimic, cum au zis batranii: "Precum nu-i cu putinta a se construi o corabie fara cuie, tot aşa nu-i cu putinta calugarului sa se mantuiasca fara smerenie". De aceea trebuie ca orice bine ar face cineva, sa-l faca cu smerenie, ca smerenia sa-i intareasca şi sporeasca ceea ce face. Zidul trebuie sa aiba şi barne, ceea ce este cumpana priceperii, adică a chibzui lucrul care intareste casa, uneste piatra cu piatra, strange zidirea şi-i da şi oarecare podoaba. Iar acoperamant este dragostea, care este savarsirea faptelor bune, dupa cum acoperamantul este savarsirea casei. Mai pe urma de acoperamant vine cea dimprejur incununare a podirii, precum scrie şi in lege: "De veti zidi case şi le veti podi, sa le intariti cu cea dimprejur incununare".  Incununarea este smerenia, căci aceasta incununeaza şi pazeste toate faptele bune. Dupa cum fiecare fapta buna trebuie sa fie pazita de smerenie (dupa cum am zis, ca toata piatra se pune cu mortar), tot aşa şi savarsirea faptelor bune are trebuinta de smerenie, care lucru cunoscand sfintii au marturisit ca pe masura ce sporeste fapta buna, se adauga şi smerenia.

V-am aratat şi noi, ca, cu cat se apropie cineva de Dumnezeu, cu atât se vede mai pacatos şi se smereste. Copiii pentru care scrie Legea sa nu cada de pe acoperamant, insemneaza gandurile ce se nasc in suflet, pe care trebuie sa le pazim cu smerenie, ca sa nu cada de pe acoperamant, care este, precum am zis, savarsirea faptelor bune. 

Iata ca s-a ispravit casa cu toate cele trebuincioase ale ei. Oare nu mai lipseste ceva? Inca am mai lasat una. Şi care este aceasta? Iscusinta mestesugului. Ca de nu va fi un mester bun sa lucreze bine şi drept, cat de putin stramb de va fi zidul, se pleaca şi cade casa. Mester destoinic este acela care face faptele bune cu intelepciune. Ca se intampla de face cineva o fapta buna, dar fiindca nu a facut-o cu cuget bun, o pierde, ba de multe ori nici nu o poate savarsi, ce zideste azi, surpa maine, puind o piatra şi scotand doua. Cum am zice de pilda: Vine un frate şi-ti zice cuvant de mahnire sau de tulburare, şi taci şi-i faci metanie: iata, ai pus o piatra. Apoi mergi şi spui altui frate: cutare m-a ocarat şi mi-a zis cutare cuvant, iar eu nu numai ca am tacut, dar i-am facut şi metanie. Iata ca ai pus o piatra, dar ai scos doua, căci te-ai falit. Sau face cineva metanie unui frate din fatarnicie. Inseamna ca pune o piatra şi iar a o scoate. Iar cel ce face metanie cu pricepere, convins ca el a gresit şi numai el este vinovat, zidirea acestuia este buna. Iarasi, altul are tacere dar nu pricepere, pentru ca se socoteste ca face bine. Iar cel ce se socoteste nevrednic sa graiasca, acela tace cu pricepere, precum au zis parintii. Un altul se socoteste pe sine intru nimic, însă cugeta ca face lucru mare, ca se smereste adică, nestiind ca nu este nimic aceasta, fiindca nu o face cu pricepere. Iar a se micsora pe sine cu pricepere, inseamna a se socoti mai misel decat toti, a se numi om de nimic, defaimandu-se ca nu este vrednic nici a se numara printre oameni. Precum a facut avva Moise Arapul zicandu-şi: "O, piele neagra şi incarbunita, tu nu esti om, de ce te amesteci cu oamenii?". Altul slujeste unui bolnav şi socoteste ca slujeste ca sa aiba plata. Iata nici aceasta nu este cu minte, pentru ca de i se va intampla vreo intristare, indata paraseste lucrul inainte de a-l fi terminat, fiindca o face cu o anumita socoteala. Iar cel ce slujeste cu minte, slujeste ca sa castige milosardie şi indurare de milostivire. Unul ca acesta, orice i s-ar intampla, fie din afara, fie ca insusi bolnavul s-ar porni spre dansul, sufera fara tulburare, avand multa luare aminte in cugetul sau, stiind ca mai mult ii foloseste lui bolnavul cu aceasta, decat el bolnavului. Şi cu aceasta buna cugetare se usureaza şi el de patimi, se izbaveste şi de razboi. Ca eu am vazut un frate ce se lupta foarte tare de pofte şi fiindca slujea cu pricepere unui bolnav de dizenterie, s-a mantuit de razboi. Spune şi Evagrie despre un bătrân mare ca a izbavit pe un frate de nalucirile ce vedea noaptea, poruncindu-i sa posteasca şi sa slujeasca unui bolnav. Fiind intrebat batranul despre aceasta, zicea ca acest fel de patimi nu se potoloesc cu altceva, decat cu milosardia. De se va pustnici cineva din trufie, sau un cuget inalt, ca adică face fapta buna, unul ca acesta nu se nevoieste cu pricepere. De aceea din te miri ce incepe a se scarbi asupra fratelui sau şi a-l ura, cugetand in sine ca este ceva. Acesta cu osandirea fratelui sau nu numai ca pune o piatra şi scoate doua, ci este in primejdie a surpa toata zidirea. Iar cel ce se osteneste cu stiinta, nu socoteste ca face o fapta buna, nici nu vrea sa fie laudat ca un sarguitor, ci se sileste prin infranare sa scape de patimi, şi, izbavindu-se de dansele se smereste mai mult, tamandu-se totdeauna de caderea un trufie. Pentru aceasta zis Parintii: "Calea smereniei sunt ostenelile trupesti, care se fac cu pricepere". In scurt, orice fapta buna nu trebuie facuta cu alt cuget, decat ca sa o castigi şi sa o deprinzi. Unul ca acesta poate fi socotit, precum am zis, mester şi zidar bun, care poate sa zideasca casa temeinica. Deci, cel ce vrea sa ajunga la aceasta buna stare, cu ajutorul lui Dumnezeu, nu trebuie sa zica: sunt mari faptele cele bune, cum putem sa le savarsim?, pentru ca cel ce zice aceastea, sau nu nadajduieste la ajutorul lui Dumnezeu, sau se leneveste a se ruga pentru vreun bine. Ce fapta buna vreti sa o cercetam, ca sa vedem ca de noi depinde dacă vrem s-o facem? Scris este sa iubesti pe aproapele tau ca insuti pe tine. Sa nu zici cum pot sa mă ingrijesc de scarbele lui ca de ale mele? Şi mai vartos de cele ascunse in inima lui, pe care nici nu le vad, nici nu le aud ca pe ale mele?

Nu-ti lasa mintea sa cugete la acestea, nici nu gandi ca fapta buna este grea şi cu anevoie de facut, ci cauta mai intai sa crezi in Dumnezeu şi pune inceput bun; descopere-ti cugetul şi silinta ta celui prea Inalt, şi vei vedea ajutorul lui Dumnezeu, spre lesnirea savarsirii acelei fapte bune. Însă lucrul peste putinta şi fara randuiala sa nu incerci nici a incepe. De pilda: de ar fi o scara cu un capat pe pamant şi cu celalalt in cer, iar tu stand in mijlocul ei ai zice: cum sa zbor de la pamant şi sa mă aflu tocmai in vraful scarii? Acest lucru nu-i cu putinta şi nici Dumnezeu nu-l cere de la tine. Ci deocamdata stai pe loc, silindu-te sa nu te pogori jos. Adică a nu face intai rau vecinului, nu-l ocara, nu-l grai de rau, nu te scarbi de el, nu-l necinsti şi dupa ce te vei deprinde cu acestea, incepe a-ti fie mila de dansul, a-l mangaia cu cuvantul, apoi sa-l şi ajutorezi la vreo lipsa ce va avea. In acest chip, cate o treapta suindu-te, ajungi cu ajutorul lui Dumnezeu la varful scarii. Ca ajutand vecinului tau cate putin, incepi sa iubesti şi binele lui ca şi cum ar fi al tau şi folosul lui ca al tau. Aşa se implineste porunca care zice: sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine.

Fratilor, de vom cerceta, aflam, şi de vom cere de la Dumnezeu, ne da luminare. Ca zice la Sfanta Evanghelie: "Cereti şi vi se va da, cautati şi veti afla, bateti şi vi se va deschide". Cereti insemneaza sa ne rugam şi prin rugaciune sa cerem; iar cautati insemneaza sa luam aminte cum vine aceasta fapta buna, ce lucru este cel ce o aduce şi ce trebuie sa facem ca sa o castigam. Dacă vom cerceta aşa in toata ziua, vom afla; iar bateti şi vi se va deschide inseamna sa facem poruncile lui Dumnezeu, ca tot cel ce va bate, cu mainile bate, iar mainile inchipuiesc lucrarea. Dumnezeu vrea nu numai sa cerem, ci sa şi cautam cu luare aminte şi apoi sa ne ostenim, nevoindu-ne a fi gata la tot lucrul bun, precum zice Apostolul. Iar sa fim gata, ce insemneaza? Când cineva vrea sa faca corabie, intai gateste toate cele trebuincioase, pana şi curele, smoala şi cel mai mic lucru, apoi incepe lucrarea. Aşa trebuie sa fim şi noi gatiti la toata fapta cea buna, sa avem toata gatirea spre a face voia lui Dumnezeu cu minte, cum vrea El şi-i place. Dar oare ce insemneaza ceea ce zice Apostolul: "Voia lui Dumnezeu cea buna, placuta şi deplina?" Toate cate se fac, se fac cu voia lui Dumnezeu, precum zice proorocul: "Eu, Domnul cel ce fac lumina şi zidesc intunericul", sau cu lasare, precum zice: "Nu este rautate in cetate, care sa nu o fi facut Domnul", rautate numind lucrurile cele intristatoare, care se fac pentru pedeapsa noastra, precum este: foametea, ciuma, seceta, bolile, razboaiele. Toate acestea nu se fac cu voia lui Dumnezeu, ci cu lasare, fiindca le lasa Dumnezeu sa ni se intample pentru folosul nostru. Pe acestea nu vrea Dumnezeu sa le voim, nici sa nu ne silim ca sa ne vina. Cum am zice de pilda: Prin slobozirea lui Dumnezeu o cetate este pradata, dar nu-i voia lui Dumnezeu ca noi insine sa-i dam foc s-o ardem, sau s-o daramam. Dumnezeu lasa sa vina asupra cuiva vreo boala sau scarba, dar nu voieste ca şi noi sa scarbim pe acela, sau sa zicem: "De vreme ce este voia lui Dumnezeu sa se imbolnaveasca, pentru ce sa-mi fie mila de dansul?". Sau insusi cel cu ispita sa nu zica in inima sa: "De vreme ce Dumnezeu vrea sa patimesc fie boala, fie scarba, pentru ce sa mă pazesc eu, sau pentru ce sa primesc mangaiere". Dumnezeu nu voieste nicidecum acest lucru de la noi. Dar ce voieste El sa vrem noi? Voia Lui cea buna se savarseste in cele ce se fac dupa poruncile Lui, adică: sa ne iubim unul pe altul, sa facem milostenie, şi altele asemenea. Aceasta este voia lui Dumnezeu cea buna. Dar cea placuta care este? Orice bine ar face cineva, nu poate sti dacă il face precum este placut Domnului. Se intampla sa gaseasca cineva o saraca frumoasa, fara parinti; ii place şi o ia şi o hraneste ca pe o saraca. Acesta bine a facut, pentru ca a implinit porunca lui Dumnezeu. Acest bine însă fiind cu oarecare patima omeneasca, nu este placut lui Dumnezeu. Placut este când face cineva milostenie fara nici un gand omenesc, cu numai din insasi bunatatea, din insasi milostivirea, atunci când este placut. Iar desavarsirea este când face cineva milostenie sau orice alta fapta buna, fara indoiala, fara pregetare, fara greutate, ci din toata puterea, cu toata voia şi cu atâta dragoste, incat socoteste ca el se foloseste din acea facere de bine şi nu ca pe altul foloseste, iar dand milostenie se bucura ca şi când ar lua, iar nu ar da el. Atunci se socoteste ca face voia lui Dumnezeu cea buna, placuta şi deplina. Aceasta insemna a face poruncile lui Dumnezeu cu pricepere. Negresit, nu este fapta mai buna ca milostenia, căci aceasta singura poate mantui pe om, precum zice poroorocul: "Mantuirea sufletului este bogatia omului". Şi iarăşi in alt loc: "Cu milostenia sterget-ti pacatele tale". Insusi Domnul a zis: "Fiti milostivi, precum şi Tatal vostru cel ceresc este milostiv". N-a zis: postiti, precum posteste şi Tatal vostru cel ceresc; nici n-a zis: fiti curati, precum şi Tatal vostru este curat, ci zice: "Fiti milostivi, precum şi Tatal vostru cel ceresc este milostiv". Pentru ca numai aceasta fapta buna se aseamana cu Dumnezeu. Inca şi in Sfanta Evanghelie unde arata despre a doua venire a Domnului, numai pentru milostenie şi nemilostivire arata. Cu toate acestea, şi aceasta se cuvine sa o facem cu pricepere, ca scopul milosteniei este de multe feluri. Unul face milostenie ca sa i se indestuleze tarina cu bogata roada şi Dumnezeu ii blagosloveste tarina, şi nu iese din scopul lui; altul face milostenie ca sa nu i se primejduiasca corabia, şi Dumnezeu o pazeste; altul pentru sanatatea copiilor lui, şi Dumnezeu ii indeplineste cererea; altul face numai ca sa fie slavit şi Dumnezeu nu-i trece cu vederea facerea lui de bine, şi-l cinsteste. Şi orice voieste fiecare ii da (când ştie ca nu i se pagubeste sufletul din aceasta). Dar acestia toti şi-au luat plata lor şi cu nimic nu le este dator Dumnezeu, fiindca şi scopul lor n-a fost pentru folosul ce viitor al sufletului, ci pentru acest vremelnic şi fiindca fiecare din cei de mai sus şi-au luat plata pentru milostenia facuta, Dumnezeu nu le mai este cu nimic dator. Este şi unul care face milostenie numai ca sa scape din munca vesnica. Acesta numai pentru sufletul sau a facut binele, însă nu este precum vrea Dumnezeu, căci inca se afla in starea fiului, ci ca un argat slujeste stapanului sau ca sa ia simbrie şi sa castige. Aşa face şi acesta, ca sa ia plata de la Dumnezeu. Căci trei sunt starile din care facem binele, precum zice Marele Vasile, dupa cum v-am spus şi alta data: starea slugilor, când facem bunatatea temandu-ne de Dumnezeu şi de munca; starea argatilor când o facem cu nadejde de plata; sau când o facem pentru insusi binele şi pentru dragostea de Dumnezeu; atunci suntem in starea fiilor, căci fiul nu face voia parintelui sau de frica, şi nici ca sa aiba plata de la el, ci iubindu-l se sileste sa-l cinsteasca şi sa-l odihneasca pentru ca sa-l veseleasca. Asadar, suntem datori sa facem milostenie pentru insusi acest bine, fiindu-ne mila unul de altul, ca de niste madulare ale noastre; sa facem bine altuia ca şi cum noi insine am fi ajutati de el, şi aşa sa dam ca şi cum noi am lua de la acela.  Aceasta este milostenia ce se face cu pricepere. Atunci ne aflam in starea fiului precum am zis. Sa nu zica cineva ca eu sunt sarac şi n-am cu ce sa fac milostenie; ca de nu poti da cat bogatii aceia de care scrie Sfanta Evanghelie, da macar doi banuti, ca femeia aceea vaduva şi saraca, şi Dumnezeu ii primeste de la tine mai mult decat darurile acelora, iar de nu ai nici atât, milostiveste-te spre vecinul tau, şi-l ajuta macar cu lucrul. Nu poti nici aceasta? Mangaie pe fratele tau cu cuvantul. Nu poti nici cu aceasta sa-l ajuti? Cel putin când se va tulbura fratele tau asupra ta şi se va mania, fa mila cu dansul şi sufera mania lui, vazandu-l suparat de vrajmasul. In loc sa-i zici un cuvant ca sa-l tulburi mai mult, taci, şi cu aceasta miluiesti şi sufletul lui şi-l scoti de la vrajmasul. Asemenea, de-ti va gresi fratele, milostiveste-te şi-i iarta greseala, ca sa iei şi tu iertare de la Dumnezeu, care zice: "Iertati şi vi se va ierta!". Şi cu aceasta, faci mila sufletului fratelui tau, iertandu-i greseala cu care ti-a gresit; căci ni s-a dat putere sa iertam unul pe altul la gresale. Iata, neavand nimic cu care sa miluiesti trupul, de vei vrea, poti sa miluiesti sufletul şi faci mai mare mila; căci cu cat sufletul este mai cinstit decat trupul, cu atât şi mila facuta de el este mai mare decat cea facuta trupului. In scurt, nimeni nu poate sa zica ca nu poate sa faca milostenie, căci, fiecare, dupa puterea lui şi dupa starea lui poate face binele, numai sa se sileasca ca ceea ce face sa faca cu pricepere, precum am zis, ca cel ce lucreaza cu pricepere este mester iscusit şi zideste casa lui cu temei. Drept aceea zice şi Evanghelia, ca intelepciunea zideste casa ei pe piatra şi nu o poate misca nici un vant potrivnic.

Iubitorul de oameni Dumnezeu, sa ne dea sa intelegem şi sa facem cele ce auzim, ca sa nu fie spre osanda cuvintele acestea in ziua judecatii.
        Ca Lui i se cuvine slava in veci,

Amin!