Mărturie a lui Dumitru Opriş (Hurez), susţinător al luptătorilor împotriva comunismului din Munţii Făgăraşului. "Eu sunt mândru că sunt român şi aşa o să mor!"

foto: Marius Blana

"Sunt mandru ca sunt roman, sunt mandru ca m-am nascut in Tara Fagarasului si am imbatranit in Tara Fagarasului. " Astazi am dat o fuga pana in Hurez, la Dumitru Opris - batranul de 92 de ani, care a gazduit la el in sura aproape 5 saptamani (timp record)
luptatorii rezistentei din Muntii Fagarasului. A facut razboiul, inchisoare pentru partizanat, pastreaza de peste 60 de ani paiele pe care au dormit prietenii lui "banditii" si, din 1978, are grija ca in permanenta sa fie aprinsa in casa, "candela lu Mosu", in memoria alor lui, care s-au prapadit cu totii - unul cate unul... 

Am ajuns la Hurez intr-o dupa masa frumoasa de toamna. Batranul era la poarta... ne-a primit bucuros! Avea o curte ingrijita, era extrem de lucid, in putere si dornic in a depana amintiri. Mandru si smerit deopotriva. Ne-am asezat pe o bancuta de lemn, sub vie... Am auzit despre Dumnitru Opris de la Alex Boeriu, prietenul nostru, la fel de iubitor de Tara Fagarasului – cu locurile si oamenii ei, ca si noi. Ne-am dus la sigur, manati oarecum si de bucuria cu care ne povestea Alex despre batranul de 92 de ani. 

......................

Daaa, m-am nascut in Hurez! Mosul se tragea din Dridif, dar s-o insurat cu Buna aici, si aici ne-o ramas neamul, de trei generatii. Vreti sa va povestesc despre mine... pai as putea scrie un roman! Sa stiti un lucru, sa fim bine intelesi de la inceput: nu mi-o placut politica niciodata! Dar sunt roman, mai presus de toate! Sunt mandru ca sunt roman, sunt mandru ca m-am nascut in Tara Fagarasului si ca am imbatranit in Tara Fagarasului. Am facut tot ce am putut pentru neamul meu. De asta mi s-or legat si mi s-or intamplat toate in viata! (...)

Am fost pe front prima data: si eu (in aviatie) si mama (cu caruta, cara munitie) si sora mea (era infirmiera) si fratele meu... Tata a fost prin America. De doua ori chiar. Dar nu i-o placut, o vint acasa! Eu am fost pana catre Moscova... Inainte sa plec o cunoscusem pe Miluta, o fata buna, frumoasa si harnica. De pe front or vint vesti ca am murit si ai ei au maritat-o silit cu altul. Cand "am inviat" o fugit de la ala si o vint la mine. Am iubit-o mult, m-o iubit si am avut o viata frumoasa amandoi! Din cauza ei nu am plecat sa lupt cu pretenii mei in munti, impotriva comunismului.

I-am adapostit la noi in sura, intr-un cotet, mai bine de o luna.. Bunica nu stia... tata si nevasta stiau. Dumineca le dadeam drumul in casa. Ii bagam pe geam... erau fratii Hasu, Chiujdea, Novac de la Berivoi, Novac a lu profesoru din Fagaras, Metea. Nu-mi era frica. Cand m-o parat cineva ca adapostesc „banditii”, la doua zile m-or si ridicat! Am auzit ca vin dupa mine si m-am echipat sa plec cu ei (aveam si pistol, de la aviatie). Stam imbratisat, aici, in bucatarie, cu nevasta mea... vai, parca acuma o vaz si auz: ma omule, io te astept si un an  si 10 de o tribui, da nu te duce, ca nu vezi ca ii prinde si ii omaoara pe toti. Lasa sa te bage la puscarie, ca asa scapi cu viata si poti povesti grozaviile estea. Sa stiti ca am aruncat rucsacu in veceul din fundul curtii, i-am dus la Calbor pe baieti si m-am intors. Stiam ce o sa urmeze, dar m-am gandit ca gresisem legilor care erau atunci, plateam  - oricat de greu ar hi fost - si Dumnezau ma va ajuta sa ramai in viata, ca sa nu fac nacaz nici la muiere. N-am fost las! Am fost roman pana la capat! Am facut tot ce m-au tinut pe mine puterile! Pe altii poate i-o tinut mai mult. Io atata am putut sa fac! Am stat 3 ani inchis. Cand m-o ridicat din casa capitanul Carnu, mi-o rupt dintii din gura. Nevasta i-o adunat, i-o pus intr-un pahar si i-o pastrat. Aveam 45 de kg cand m am intors.  Ati cetit si dumneavoastra cat de greu o fost pe la Canal, prin inchisori, sunt multe marturii. Nu-mi mai vine sa povestesc. Atata va spui: nu o fost usor! Sa multamim lui Dumnezeu pentru tot ce avem acum. Nu i-am mai vazut nicioadata pe baieti. I-o prins si i-o omorat pe toti. Dar pastrez si acum paiele in coltul de sura unde au stat ei! Si tiu candela lu Mosu aprinsa mereu. Pentru ei, pentru Miluta care are 10 ani de cand s/o prapadit, pentru toti ai mei. E tot ce am putut sa fac eu, ca simplu cetatean. Ca roman. Pentru ca lupta asta din Muntii Fagarasului e cea mai adevarata mostenire a caracterului neamului nostru de fagaraseni. Dar ii dam cu picioru si strigam in gura mare ca ne e rusine ca suntem romani! Mie nu! Eu am invatat ca trebuie sa faci ceva ca sa poti fi mandru, nu sa nu faci nimic, ca atunci chiar n-ai de ce. Dar e vina ta, a nimanui altcuiva ! Eu sunt mandru ca sunt roman si asa o sa mor! Voi n-aveti decat sa stati cu mainile in san si sa va chinuiti cu gandul ca nu sunteti ca altii. Altii care ar da orice sa fie ca noi. Dar nu recunosc - ei zic doar ca sunt fericiti ca sunt ca ei. Si noi ii credem ca prostii, ii admiram si murim neimpacati si nemaifacand nimic pentru neamul asta al nostru de tarani care au rasturnat candva imperii.  

Dumitru Opris si sotia sa, Emilia.

Dumitru Opris - tatal 

Sa mai vedeti cum e soarta asta: eu m-am nascut in 8 noiembrie 1920. M-au arestat in 8 noiembrie 1951 si in 8 noiembrie 1954 am ajuns acasa. Mama a murit in noiembrie, Miluta in noiembrie. Iar se apropie noiembrie... Dar sa stiti ca mi-a placut viata, mi-a placut viata la tara, mi-a placut si imi place sa muncesc. Am fost intotdeauna dichisit, am curtea randuita si dulapul plin cu costume bune la dunga si palarii. Nu mi-e greu de batranete, dar mi-e urat de singuratate. M-am operat la un ochi si nu mai vaz cu el, asa ca nu prea ma uit la televizor, dar am si in camera mea si in bucatarie cate un radio, care merg non stop! Pentru ca mi-e urat de singuratate! E a naibii de grea. Mai rea ca o boala Atat, in rest... vine iar noiembrie!

Sursa: Jurnal de calatorie prin Tara Fagarasului