20.12.11

Scrisoarea unui student către elevii din România. Şcoala, între puşcărie şi Big Brother. Ce este de făcut?

În ultima vreme, mulţi români îşi îndreaptă atenţia spre noi, tinerii. Într-adevăr, suntem ultima speranţă a acestei ţări. Se cere de la noi putere şi curaj în a lupta împotriva răului social şi a pune temeliile unei Noi Românii.
Dar cum să se lupte studentul, tânărul, cu răul din societate, când el este crescut pe băncile şcolii cu pumnul în gură, cu o atitudine de obedienţă totală faţă de clasa politică actuală care conduce instituţia prin care se propagă cel mai mult rău în societate la momentul actual – Statul. Acelaşi stat care ar trebui să ne respecte drepturile şi libertăţile. Mai ales opinia!
Da, statul a dovedit în nenumărate rânduri cât de mult îi pasă de sistemul educaţional care formează viitorul ţării, şi nu doar prin Legea Educaţiei Naţionale despre care toată lumea a spus că este o prostie, nu doar prin acordarea a mai puţin de 6% din PIB pentru educaţie, nu doar prin ciuntirea salariilor profesorilor care a dus la demotivarea lor, nu doar prin monopolizarea manualelor şi a programei. Statului îi pasă foarte mult! Deoarece de 21 de ani, inspirată parcă din regimul anilor ’50, politica educaţională în România a fost una de extremă stânga, de uniformizare, pentru a crea roboţi, oameni fără personalitate, fără caracter, care pot fi uşor minţiţi, înregimentaţi social şi politic, transformaţi în masă de manevră şi forţă ieftină de muncă pentru piaţa europeană. Trăim câteodată cu senzaţia că Moscova de alaltăieri, este Bruxelles-ul de astăzi!
Şi peste toate ideile şi reformele educaţionale care nu au nimic în comun cu natura umană şi dezvoltarea pedagogică a elevului în spirit românesc, a apărut una care pune capac la toate: implementarea sistemelor de urmărire totală a elevilor, cu  scopul declarat de a reduce absenteismul şi de a creşte securitatea.
După cum bine ştiţi, deja se montează sisteme de acces pe bază de cartelă magnetică cu cod de bare sau sisteme biometrice pe bază de amprentă, alături de camere video şi senzori electromagnetici.
Cauza găsită de minister? Rezultatele de la examenul de bacalaureat de anul acesta, cu care s-a urmărit, prin evidenţierea celor mai slabe rezultate, descoperirea „adevăratei” cauze a eşecului învăţământului românesc, prin transformarea noastră în ţapi ispăşitori. Nu mai vorbim aici de neregulile în desfăşurarea examenului sau de faptul că unii profesori au corectat în bătaie de joc, dar când s-a ieşit la televiziunile naţionale sau internaţionale şi am fost făcuţi de râs, unde au fost olimpicii noştri naţionali sau internaţionali? Unde au fost elevii de vârf ai României? Aţi uitat de ei domnilor politicieni? Se pare că da…
Absenteismul nu este urmarea degenerării naturale, provenită din sufletul nostru, al generaţiei noastre. Este reacţia noastră la incapacitatea unui sistem educaţional de a-şi captiva elevii şi studenţii şi de a-i face să simtă cu adevărat că se pregătesc pentru viaţă, pentru un viitor românesc.
Incapacitatea de a ţine tinerii la ore şi de a-i face să participe activ este datorată pe de o parte proastei organizări a materiei, căreia îi cam lipseşte practica şi compatibilitatea cu profilul istorico-psihologic al românului, iar pe de altă parte, este datorată proastei pregătiri pedagogice a profesorilor şi a motivării financiare foarte slabe. Când statul român modern şi-a asumat după 1859 datoria educării tineretului, nu a păstrat statutul vocaţional al dascălului care era până atunci în biserici sau mănăstiri, ci a transformat profesorul în simplu funcţionar, de care poate dispune după bunul lui plac! Cu adânca noastră părere de rău, dacă profesorii noştri au devenit victime ale sistemului, asta nu înseamnă că trebuie să devenim şi noi asemenea.

Şcoala, între puşcărie şi Big Brother

România celor trei dictaturi (carlistă, antonesciană şi comunistă) a tranşat fizic o întreagă generaţie de intelectuali români (studenţi şi chiar elevi, profesori, medici, preoţi, avocaţi etc.), cunoscută sub numele de prestigioasa generaţie interbelică, care reprezintă axul central al culturii româneşti, lăsând în urmă mai bine de 250.000 de morţi, ca căror lipsă o mai putem suplini doar prin memoria vie a scrisului şi a faptelor lor. În România de astăzi, înafara instaurării unui regim de gulag intelectual prin corectitudine politică (acel politically corect), se încearcă instaurarea unui regim de detenţie şi urmărire fizică, de tip Big Brother.
În primul rând, acest sistem se implementează parţial pe banii elevilor, obligaţi prin frică să-l accepte. Nimeni, dar absolut nimeni, nu te poate obliga să dai bani pentru ceva ceea ce nu doreşti! În spate se ascund mari afaceri ale unor firme care doresc să deţină monopolul instalării acestor sisteme. Şi dacă statul dă vreun ban, ministerul ar face bine să nu mai cheltuiască bugetul pe investiţii ineficiente.
Aceste sisteme implică colectarea unor date biometrice (care ţin de viaţa noastră biologică, fizică, adică intimă). Autoritatea care reglementează modul de colectare al acestor date este ANSPDCP (Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal).
În ceea ce priveşte preluarea acestui tip de date, se încalcă Legea nr. 677/2001, în special prin art. 4, 5 şi 7, care prevăd necesitatea consimţamantului în scris al elevilor majori, iar în cazul minorilor, atât consimţământul minorului cât şi al părinţilor, întrucât prin Decizia nr. 11/2009 a ANSPDCP se constantă următoarele elementele de identificare care prezintă riscuri majore pentru drepturile şi libertăţile persoanelor: datele cu caracter personal legate de originea rasială sau etnică, de convingerile politice, religioase, filozofice ori de natură similară, de apartenenţa sindicală, de apartenenţă la un partid politic sau o organizaţie religioasă, a datelor cu caracter personal privind starea de sănătate sau viaţă sexuală, precum şi a datelor genetice, biometrice şi a datelor care permit localizarea geografică a persoanelor, inclusiv în scop de cercetare ştiinţifică.

 
În cazul acestor sisteme, datele biometrice sunt amprentele de la degetul mare, folosite în sistemele de identidicare pe bază de amprente, iar datele care permit localizarea geografică reprezintă simpla pontare prin cand magnetic sau RFID, conectat la un sistem online, cu acces la internet, prin care poziţionarea geografică şi temporală în incinta şcolii a elevului poate fi aflată de terţe persoane.
Din această cauză, ANSPDCP a hotărât interzicerea prelucrării datelor biometrice şi cu caracter geografic în sistemul de învăţământ şi nu numai, considerând că, prin implementarea acestui sistem de control, se încalcă principiul bunei credinţe, dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, fiind în disproporţie vădită cu scopul urmărit, adică reducerea absenteismului.
Mai mult decât atât, colectarea şi deţinerea amprentelor de la degete se face, în mod normal, doar acelora care sunt acuzaţi PENAL, prin sentinţă judecătorească. Dacă vi se iau amprentele, sunteţi transformaţi în fapt şi în drept în prezumtivi infractori, ca şi cum aţi fi acuzaţi penal, asemenea infractorilor, a celor ce sunt în afara legii. De parcă absentarea la ore ar fi rudă cu omorul, furtul şi violul. Se pune şi întrebarea: Ce face şcoala cu acele ampreunte după ce terminăn liceul? Iar mai mult decât atât, nimeni nu se poate atinge de trupurile noastre, fără consimţământul nostru. Legea ne arată clar că această acţiune este ilegală. Vrea cineva să se simtă infractor?
Unii ar spune: Bun, atunci să lăsăm doar cartele magnetice. Nici măcar atât! Pentru că existenţa sistemelor de pontaj cu cartele magnetice va deveni un precedent care poate asigura perfectarea unui astfel de sistem prin adăugarea de camere video şi alte minunăţii. Şi mai presus de toate aţi văzut: sunt ilegale!
Constituţional, se încalcă în primul rând  libertatea de conştiinţă şi de exprimare a credinţei şi convingerilor personale, consfinţită în Constituţia României prin art. 29, iar de asemenea şi dreptul la educaţie, prin art. 32. Aceste drepturi sunt consfinţite de asemenea prin tratate internaţionale şi ale Consiliului Europei.
În plan psiho-social, prin implementarea sistemelor, profesorul şi dirigintele sunt trataţi ca fiind incompetenţi, handicapaţi, participarea la ore nemaifiind evluată direct de către ei. Poţi lipsi 40 de minute, dar în restul de 10 cât are ora, să fii mai prezent decât toată şcoala la un loc! Calculatorul nurecunoaşte aceasta, dar profesorul da! Modul de notare al prezenţei la ore trebuie să revină fiecărui profesor în parte. El este cel mai în măsură să o facă, pentru că are o perspectivă umană, raţională, cu judecată, nu una creată de AI-ul (intelegenţa artificială) unui sistem computerizat.
Întrebaţi-vă profesorii dacă ar vrea ca ei să fie urmăriţi constant de directori şi să fie luaţi la întrebări pentru fiecare minut întârziat la oră sau pentru fiecare minut în care vă lasă liberi. Unde mai este intimitatea lor? În pauză poate sunt la toaletă sau trebuie să-şi termine mâncarea. Nu sunt şi ei oameni? Întrebaţi-i! Şi o să vedeţi cum se vor lumina la faţă, vor refuza sistemul şi vor trece de partea noastră!
De asemenea, se creează un gol relaţional imens între părinţi şi cadre didactice, deoarece părinţii nu se mai implică direct în procesul educaţional prin vizite la şcoală, pentru a se consulta cu dirigintele şi profesorii. Părinţii care au crescut elevi exemplari, poate au un motiv să stea acasă şi să vadă pe internet situaţia şcolară. Dar ceilalţi părinţi, care ştiu că nu au copii-model, să mă ierte, dar dau dovadă de crasă iresponsabilitate prin acceptarea acestui sistem. Iar mai grav decât atât este că dispare orice noţiune de încredere între elevi, părinţi şi profesori, ca şi cum am fi cu toţii o ţară de mincinoşi notorii. Aşadar, statul vrea să înlocuiască încrederea dintre oameni, sentiment nobil, de dăruire profundă prin respect, care reprezintă prin exerciţiu baza responsabilizării omului în societate, cu o amărâtă de tehnologie care se strică la o supratensionare pe reţeaua electrică sau la o cană de cafea scăpată din greşeală…
Să nu ne punem prea multă încredere în tehnologie. Cred oare iniţiatorii acestui sistem că nu se vor găsi tineri informaticieni talentaţi, hackeri care să-l spargă şi să şteargă toate absenţele? Iar după vor urma sisteme care ne vor îngrădi libertăţile şi mai mult… Nu mai bine renunţăm la toate ideile de genul? Timpul ne-a dovedit-o: Catalogul este sfânt! Şi dacă tot va face sistemul prezenţa… Cine va mai striga catalogul?
Şi până la urmă, dacă chiar vor securitate, să pună paznici la poartă şi să adauge o utilitate în plus carnetului de elev, înafara acelora de consemna note şi medii sau a primi reducere la biletele de tren.

Ce este de făcut?

Vă întrebaţi: Dar noi ce să facem? Suntem doar elevi!
Ştiu, vă este frică. Sunteţi ameninţaţi cu pedepse, chiar cu scăderea notei la purtare, cu exmatricularea. Vi se spune că dacă nu vă convine ceva, sunteţi liberi să vă transferaţi la altă şcoală. Dar îndrăzniţi! Opuneţi-vă în masă la ore profesorilor şi directorilor care vor să impună acest sistem ilegal de control asupra elevului! Mai ales acum, în prag de Sărbători, când lumea nu mai este atentă la ceea ce se întâmplă prin ţară. Strângeţi semnături, spuneţi-le clar tuturor că nu doriţi control poliţienesc. Să audă inspectorii şi oamenii de prin minister. Pentru că înainte de a fi elevi, sunteţi oameni! Oameni, nu animale! Fără voi, şcolile ar fi pustii. Cui i-ar mai preda profesorii? Parcă şcoala se numea templu de cultură, nu puşcărie cu funcţie educativă!
Şcoala are obligaţia de a forma conştiinţe, deprinderi motivante în acord cu principiile de corectitudine, respect, dragoste, muncă şi să acţioneze pe sistemul fricii şi al controlului poliţienesc. Şcoala ar trebui să reprezinte o chemare, cum a reprezentat odată pentru generaţiile demult trecute, mai ales cele din perioada interbelică, care au avut parte de o altfel de şcoală, care le respecta personalitatea şi încerca să le ofere cât mai multă putere întru înţelegerea societăţii şi a tot ceea ce ne înconjoară.
Noi, studenţii, dorim să transformăm Universitatea într-un spaţiu real de discuţii libere. Sunt şi aici destule probleme. Şi aici bântuie corectitudinea politică. Dar ne dorim, totuşi, ca un elev să aibă libertatea intelectuală de care are parte un student. Transformaţi Liceul în Universitate! Provocaţi-vă profesorii, puneţi-le întrebări, ataşaţi-vă în primul rând de profesorii care au ce să vă transmită. Întâlniţi-vă între voi şi discutaţi. Înfiinţaţi cluburi, grupuri de discuţie. Ţineţi legătura cu cei care acum sunt studenţi. Citiţi. Devoraţi biblioteci, pentru că omul fără cultură, care nu diferenţiază binele de rău, naturalul (ontologicul) de artificial, sufletul de materie, acela riscă să cadă din condiţia umană.
Cei care ne critică generaţia, uită să privească în oglindă şi să vadă cine a crescut-o! Şi mai uită că au fost şi ei, cândva, elevi şi studenţi.
Nu vom căuta să transformăm statul sau sistemul în ţap ispăşitor pentru eşecul generaţiei noastre. Trebuie să ne luăm educaţia şi viitorul în propriile noastre mâini, pentru că nu dorim un eşec, în ciuda tuturor împrejurărilor! Să ne educăm singuri, unii pe alţii, aşa cum putem noi mai bine şi să căutăm pe ici-colo câte un profesor sau frate mai mare care să ne susţină. Altfel, în ritmul acesta, nici nu vom mai avea copii care să ne acuze pentru că nu am mărturisit, punând piciorul în prag la timpul nostru.
Noi vă aşteptăm la facultate! Ca să putem înfăptui împreună! Pentru că Universitatea are nevoie de oameni liberi, nu de prezumtivi infractori! România nu trebuie să devină gulag, nu trebuie să devină stat poliţienesc! România are nevoie de un viitor, de tineri, de oameni noi, de o elită românească capabilă să o conducă în ziua de mâine, care, iată, astăzi ne bate la uşă! Chit că dinozaurii politici nu doresc aceasta şi din comoditate mulţi ar dori să fim conduşi de străini…
Numai prin efort comun exemplar coordonat România a fost, este şi va fi a noastră! Şi cu asta am spus tot!

POST SCRIPTUM: Răspândiţi acesti mesaj pe facebook, pe messenger şi prin mail. Să îl citească cât mai mulţi elevi! Mai jos aveţi un model de listă pentru a strânge semnături de la colegi. Vă rog să îmi scrieţi pe adresa mea de mail sau utilizând formularul de contact. Dacă aţi reuşit să opriţi implementarea unui astfel de sistem într-o şcoală, anunţaţi-mă.

http://dl.transfer.ro/transfer_ro-19dec-55700fe3584bf7b.zip

 

Sursa: http://silvianemanuel.net/2011/12/scrisoarea-unui-student-catre-elevii-din-romania/

Un comentariu:

  1. Anonim1/14/2012

    Of, cata dreptate si cata durere in acest mesaj... Sa dea Dumnezeu sa fie auzit

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails