Nimic nu
chinuie omul mai tare decât ideile greşite.
Dumneata trebuie să te împaci cu situaţia
sănătăţii mai puţine. A dori la
disperare o sănătate deplină poate duce până la sinucidere. A dori să lucrezi mai mult, a fi nemulţumită că nu
poţi să urci scările, că nu poţi aduce apă, spăla sau alte lucrări, duce la
stări sufleteşti în care blestemi părinţii, lumea şi poţi învinui şi pe
Dumnezeu. Ideile greşite ameninţă
să-ţi dărâme şi ultimul suport sufletesc: credinţa.
Dumneata
să fii recunoscătoare purtării de grijă a lui Dumnezeu, că ai cu cine te ajuta,
cine să te îngrijească şi celelalte. A cere o
minune e prea mult. Credinţa nu
implică numaidecât o tămăduire organică. Credinţa numai atât ne dă: „linişte sufletească" în orice
împrejurare ne-am găsi.
Viaţa cere şi răbdare. Răbdarea e o virtute şi o credinţă. Pe deasupra, liniştea
sufletească o mai asigură şi convingerea că suferinţele pe care le avem de dus,
inevitabil sunt cu un rost, pe care neînţelegându-l limpede, nu-l aprobăm cu
uşurinţă. Bine ar fi să fim atât
de creştini încât să răbdăm cu bucurie orice răstignire pe cruce, fie că toată
viaţa pământească a noastră, nu-i decât o agonie pe cruce. Suferinţa - mai ales cea inevitabilă - poate fi
întoarsă în favorul nostru, când o acceptăm. Cu asta se face dintr-o dată uşoară. Dacă suntem aşa de slabi în faţa suferinţei, aceasta
dovedeşte cât de slabi creştini suntem.
Creştinismul nu înlătură suferinţa, ci schimbă punctul de
vedere asupra ei. Suferinţa e singura condiţie de purificare a
sufletului. De aceea Iisus n-a
înlăturat toate suferinţele întâlnite, ci a corectat, prin pilda proprie, modul
de a le primi. Iisus n-a fugit de suferinţă, cum fugim noi... Deci nu putem
cere să-Şi schimbe învăţătura, fiindcă noi suntem prea slabi. Printre ideile
greşite, sunt bănuielile, prejudecăţile, care distrug.
(Din
caietul maicii Timoteia de la Prislop).
Sursa: P.S. Daniil Stoenescu, Ieromonah
Arsenie Boca, Părintele Arsenie - Omul
îmbrăcat în haină de in şi îngerul cu cădelniţă de aur, Editura
Charisma, Sinaia, 2009, ed. a II-a.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu