„Nu
fericiţi, aşadar, pe cei ce n-au necazuri în lumea aceasta. Căci,
cunoscându-i Dumnezeu că n-au minte să-l înţeleagă căile, nu le mai
rânduieşte o îndreptare prin încercări în lumea aceasta, ci osânda în
cealaltă. Iată de ce: Dumnezeu preamilostivul, chiar şi când osândeşte
la iad tot milostiv se dovedeşte şi ca un mai-nainte ştiutor din veci a
toate, nu le trimite necazuri pe potriva păcatelor lor, căci mândria lor
cea peste măsură de mare nu rabdă nicidecum umilirea încercărilor.
Dimpotrivă, încercarea lui Dumnezeu de a-i spăla prin necazurile cele
fără de voie, lor li s-ar întoarce tocmai pe dos. Căci ei, iubind mai
tare mândria şi slava deşartă a vieţii acesteia, decât smerenia şi
supunerea lui Dumnezeu, tocmirea nebună a minţii lor îi aruncă în
deznădejde, din care fac cel mai mare şi mai de pe urmă păcat în lumea
aceasta: sinuciderea, omorârea de sine. Ori toate celelalte păcate, ce
le-ar putea face omul, adunate la un loc, sunt mai mici decât acesta
singur. De aceea, din milostivire mai presus de înţelegere pentru
mulţimea neputinţei lor, nu-i bagă Dumnezeu în cuptorul smereniei, că nu
rabdă neghina o probă ca aceasta, ci vor merge în osândă, dar nu în
osânda cea mai mare, ca ucigaşii de sine. Deci
dacă cineva, păcătuind în chip vădit şi nepocăindu-se, n-a pătimit
nimic până la moarte, socoteşte că judecata lui va fi fără milă acolo." (Sfântul Marcu Ascetul, op. cit. Filocalia, ed. I, vol. 1, p. 242 si ed. II, vol. I, p. 240)
Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu