Nu mai este la modă să vorbeşti de cultura românească ci de cultura unei comunităţi. În cazul de faţă, a papionagiilor.
Viaţa ne oferă surprize. Cine şi-ar fi închipuit că un fizician care face pe filosoful poate deveni peste noapte un vajnic primar de comună suburbană care mobilizează gloata lui care cu sape, care cu topoare, la bătaie cu ,,a lu` Ponta,, pentru vaca de muls, adică ICR. In cazul de faţă cei din banda ,,a lu` Patapievici,, vor veni fiecare cu câtă cultură are, mai precis cu papionul, o fundiţă neagră legată la gât.
Dacă întâmplarea n-ar fi frizat absurdul, aş fi tăcut. Dar nu pot!
Despre trei lucruri vreau să vorbesc:
1) despre cultura fără rost;
2) despre cultura atârnată de trena politicului;
3) despre cum ICR a reuşit să cocoaţe cultura fără rost de pe trenă pe partea dorsală a politicului.
1) In perioada interbelică erau o mână de oameni de cultură. Cărţile lor sunt citite şi azi. Verticalitatea lor ne dă lecţii. Reuşiseră să treacă de la stadiul de profesionişti într-un domeniu la acela de oameni de cultură.
Cultura avea un rost. Astăzi sunt mii de profesionişti în diverse domenii ale culturii, însă puţini sunt aceia care reuşesc să coreleze diversitatea culturală într-o operă constructivă, care aduc ceva cu adevărat nou în gândirea românească. De pildă, în economie sunt mii de profesii, de la cei care fac floricele de porumb până la mari fermieri. Puţini sunt economiştii care concep sisteme economice capabile să coreleze eficient munca celorlalţi şi să o integreze societăţii la un anumit moment istoric.
Oamenii de cultură autentici sunt asemeni unor mari economişti, unor mari inventatori şi cercetători. Iar misiunea ICR era tocmai de a susţine mari proiecte reprezentative pentru cultura românească de azi şi din toate timpurile. Nu era misiunea lor de a susţine producători ambulanţi de prezervative prin expoziţii şi scrieri pronografice. Nu era misiunea lor să susţină opinii izolate contrare istoriei naţionale.
Prin urmare nu era misiunea lor de a susţine mici producători izolaţi pentru care există alte instituţii specializate, contra marilor concepte culturale naţionale.
ICR nu este trambulina micilor profesionişti din cultură aşa cum nici papionul nu ţine loc de cultură.
2) Cultura a atârnat mereu de trena politicului. In toate timpurile şi în tot locul. Şi mă refer aici la cultura instituţionalizată, nu la oameni de cultură autentici şi apolitici. Să fim serioşi! Şi cel din urmă directoraş de bilbiotecă e pus acolo pe simpatii politice. De unde ideea că ICR trecut sub controlul Senatului va fi politizat? Cine poate crede prostia că ICR a fost până acum apolitic? Consumatorii de produse ICR nu au decât să îşi pună papion, dar trebuie să ştie că şi cel mai ieftin terci era tratat politic.
3) Despre cum ICR a reuşit să cocoaţe cultura fără rost mai sus de trenă vorbesc de la sine o serie de proiecte care au scandalizat cultura românească în ultimii şapte ani. Expoziţii pornografice, cărţi fără valoare universală şi nici măcar românească, proiecte de-a dreptul antiromâneşti. Faptul că vor fi fost şi unele proiecte bune face parte din ordinea lucrurilor. Pe acelea erau datori să le facă. Prin urmare, să fim realişti! Dacă pică o muscă în ciorbă se aruncă toată farfuria. In oala ICR nu a picat doar o muscă ci un stol întreg şi nu o dată ci de multe ori.
Viaţa ne oferă surprize. Cine şi-ar fi închipuit că un fizician care face pe filosoful poate deveni peste noapte un vajnic primar de comună suburbană care mobilizează gloata lui care cu sape, care cu topoare, la bătaie cu ,,a lu` Ponta,, pentru vaca de muls, adică ICR. In cazul de faţă cei din banda ,,a lu` Patapievici,, vor veni fiecare cu câtă cultură are, mai precis cu papionul, o fundiţă neagră legată la gât.
Dacă întâmplarea n-ar fi frizat absurdul, aş fi tăcut. Dar nu pot!
Despre trei lucruri vreau să vorbesc:
1) despre cultura fără rost;
2) despre cultura atârnată de trena politicului;
3) despre cum ICR a reuşit să cocoaţe cultura fără rost de pe trenă pe partea dorsală a politicului.
1) In perioada interbelică erau o mână de oameni de cultură. Cărţile lor sunt citite şi azi. Verticalitatea lor ne dă lecţii. Reuşiseră să treacă de la stadiul de profesionişti într-un domeniu la acela de oameni de cultură.
Cultura avea un rost. Astăzi sunt mii de profesionişti în diverse domenii ale culturii, însă puţini sunt aceia care reuşesc să coreleze diversitatea culturală într-o operă constructivă, care aduc ceva cu adevărat nou în gândirea românească. De pildă, în economie sunt mii de profesii, de la cei care fac floricele de porumb până la mari fermieri. Puţini sunt economiştii care concep sisteme economice capabile să coreleze eficient munca celorlalţi şi să o integreze societăţii la un anumit moment istoric.
Oamenii de cultură autentici sunt asemeni unor mari economişti, unor mari inventatori şi cercetători. Iar misiunea ICR era tocmai de a susţine mari proiecte reprezentative pentru cultura românească de azi şi din toate timpurile. Nu era misiunea lor de a susţine producători ambulanţi de prezervative prin expoziţii şi scrieri pronografice. Nu era misiunea lor să susţină opinii izolate contrare istoriei naţionale.
Prin urmare nu era misiunea lor de a susţine mici producători izolaţi pentru care există alte instituţii specializate, contra marilor concepte culturale naţionale.
ICR nu este trambulina micilor profesionişti din cultură aşa cum nici papionul nu ţine loc de cultură.
2) Cultura a atârnat mereu de trena politicului. In toate timpurile şi în tot locul. Şi mă refer aici la cultura instituţionalizată, nu la oameni de cultură autentici şi apolitici. Să fim serioşi! Şi cel din urmă directoraş de bilbiotecă e pus acolo pe simpatii politice. De unde ideea că ICR trecut sub controlul Senatului va fi politizat? Cine poate crede prostia că ICR a fost până acum apolitic? Consumatorii de produse ICR nu au decât să îşi pună papion, dar trebuie să ştie că şi cel mai ieftin terci era tratat politic.
3) Despre cum ICR a reuşit să cocoaţe cultura fără rost mai sus de trenă vorbesc de la sine o serie de proiecte care au scandalizat cultura românească în ultimii şapte ani. Expoziţii pornografice, cărţi fără valoare universală şi nici măcar românească, proiecte de-a dreptul antiromâneşti. Faptul că vor fi fost şi unele proiecte bune face parte din ordinea lucrurilor. Pe acelea erau datori să le facă. Prin urmare, să fim realişti! Dacă pică o muscă în ciorbă se aruncă toată farfuria. In oala ICR nu a picat doar o muscă ci un stol întreg şi nu o dată ci de multe ori.
Sursa: Viata
fantastica
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu