14.6.12

Fotografia care zdruncină lumea. Legea care îngenunchează 1 MILIARD de oameni





Dacă în filmul lui Mungiu, "4 luni, 3 săptămâni şi două zile", avorturile se făceau pe ascuns, nu cumva ca autorităţile să afle despre asta, în una din cele mai puternice ţări din lume, avortul este obligatoriu prin lege.

Pentru că populaţia este deja foarte numeroasă, conducătorii statului au dat o lege prin care o familie nu are voie să facă mai mult decât un copil. Dacă vor să facă mai mulţi, trebuie să plătească nişte taxe colosale, pe care oamenii de rând nu şi le pot permite.

Însă această imagine a şocat întreaga lume: pe un pat de spital, o femeie priveşte neputincioasă spre copilul ei, avortat forţat. Întinsă pe o folie de plastic lângă mamă, fetiţa care mai avea două luni până să fie născută la termen, a fost avortată spontan pe 3 iunie.

Feng Jianmei a făcut imprudenţa de a mai rămâne însărcinată cu al doilea copil, deşi legea chineză interzice acest lucru. Autorităţile i-au cerut să plătească o amendă de peste 6.000 de dolari, sumă mult prea mare pentru posibilităţile chinezilor de rând.

Pentru că femeia nu a avut de unde să strângă banii, autorităţile au obligat-o pe Jianmei să semneze un act prin care era de acord cu avortul. În momentul în care Jianmei a refuzat, autorităţile au intrat în casa femeii, au luat-o cu forţa şi au băgat-o într-o dubă. Acolo, Jianmei a fost lovită cu picioarele în burtă, apoi fătului i s-au injectat intra-uternin toxine în creier.

"Am simţit cum copilul se zbate în burta mea. După două zile nu s-a mai mişcat. L-am născut mort....", a fost declaraţia plină de durere a femeii.

Guvernul chinez a declarat deja că nu va schimba legea planningului familial.

Sursa, autor: Antena 3

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts with Thumbnails