11.7.12

Dan Tanasă, preşedinte PC Spania: ”Demisionez din Partidul Conservator în semn de protest față de atitudinea duplicitară a USL în chestiunea românilor din Covasna și Harghita”

Dan Tanasă, preşedinte PC Spania: ”Demisionez din Partidul Conservator în semn de protest față de atitudinea duplicitară a USL în chestiunea românilor din Covasna și Harghita”

Constat cu mâhnire faptul că la aproape trei luni de la instalarea Guvernului Victor Ponta discursul USL față de soarta românilor din Covasna și Harghita începe să semene izbitor de mult cu cel al Guvernului Emil Boc sau Mihai Răzvan Ungureanu.

Deși în martie 2010 președintele PSD Victor Ponta afirma la Toplița, în prezența IPS Ioan Selejan, Episcopul Covasnei și Harghitei, că “PSD nu va mai merge niciodată alături de cei care se manifestă împotriva Constituției României și nu va accepta niciodată autonomia teritorială pe criterii etnice și o altă limbă oficială decât limba română”, USL face jocurile UDMR în Covasna și Harghita.

În cursul zilei de azi Regia Autonomă – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPA) a refuzat să execute silit Consiliul Județean Covasna, condus de UDMR-istul Tamas Sandor, care refuză să cedeze un imobil pe care îl ocupă în mod abuziv în ciuda unor sentințe definitive și irevocabile care atestă faptul că proprietarul imobilului este Episcopia Ortodoxă a Covasnei și Harghitei. Reprezentanții RAAPPS prezenți azi la Sfântu Gheorghe nu au pus în mișcare executarea silită a CJ Covasna, ba mai mult, au încheiat un proces verbal fără să indice o dată la care se va face executarea silită.

Nici după opt ani de procese în instanțele din România în care a avut câștig de cauză Episcopia Ortodoxă a Covasnei și Harghitei nu poate pune în aplicare o sentință definitivă și irevocabilă din cauza unor jocuri politice mizerabile în care sunt implicați USL și UDMR.

Față de această complicitate a USL cu acțiunile ilegale ale UDMR înțeleg să îmi dau demisia din Partidul Conservator, membru al USL.

Trag pe această cale un semnal de alarmă cu privire la perpetuarea aceleiași politici, dusă de acestă dată de USL, de sacrificare a românilor din Covasna și Harghita, supuși epurării etnice de către UDMR. 

Madrid, 10 iulie 2012

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts with Thumbnails