Hall-înseamnă sfinti, umbre, cei ce nu mai sunt, iar ween înseamnă a învinge. Deci Halloween înseamnă a învinge fantomele (spiritele) celor ce nu mai sunt. Halloween-ul este o veche sărbătoare păgână, originile ei găsindu-se cu mii de ani în urmă. Se serbează anual şi derivă dintr-un amestec de idei păgâne, folclor şi religie. Este o noapte dedicată fantomelor şi vrăjitoarelor. Mulţi copii se îmbracă în vrăjitori, fantome, monştri, piraţi, animale, cărând în mâini plase din hârtie şi merg din casă în casă, bătând la uşi şi spunând: Ne trataţi sau vă bântuim? Persoanele care răspund la uşi le pun în plasă copiilor bomboane sau gumă de mestecat, încercând să afle cine este sub mască. Dacă nu primesc nimic, copiii le vor juca o farsă cum n-au mai văzut. Odinioară, în Beauce, avea loc un eveniment special. Grupuri de băieţi se plimbau din loc în loc pe câmpuri purtând cu ei dovleci iluminaţi. Aceşti dovleci erau fixaţi la capătul unor lungi bastoane. Văzuţi din depărtare, în noapte, semănau cu un defileu de suflete rătăcite. Dovlecii iluminaţi înăuntru sunt de asemenea simbolul Halloween-ului.
Măştile sunt acoperăminte faciale în strânsă legătură cu miturile, datinile şi riturile religioase primitive, ele fiind purtate într-un cadru ceremonial de şamani, vrăjitori, războinici şi dansatori rituali. Măştile au apărut probabil în perioada animismului, funcţia şi stilul lor simbolic, fiind influenţate de credinţele totemiste (Totem) şi fetişiste (Fetiş). La popoarele primitive exista o adevărată cultură a măştii, masca fiind duhul strămoşului, animal totemic al tribului. Dansurile cu măşti erau legate de riturile agrare, nupţial, iniţiatice şi funerare la care participau cei vii şi cei morţi (oare???), divinităţile tribului, masca fiind în concepţia lor o invitaţie imputrescibilă a strămoşului. Credeau că masca conţine o putere magică împotriva răului, dar în realitate ea produce groază celor din jur, impunându-le voinţa purtătorului măştii. De asemenea credeau că purtătorul măştii este pătruns de forta ei(???). Spuneau că măştile fură, spun adevărul, pedepsesc, fără a fi pedepsite. În realitate se întâmplă ca în toată lumea unii copii să-şi piardă viaţa în noaptea de Halloween. Şi totuşi noi, ca societate, sărbătorim, ne mascăm, mergem din poartă în poartă şi cerem bomboane(TRICK OR TREAT=NE DAŢI ORI VĂ BÂNTUIM!). Ironia soartei este că, în timp ce un grup de oameni nu vede în Halloween decât un prilej de distracţie, alt grup sacrifică o viată umană. PARE A FI UN ZID PE CARE NIMENI NU-L STRĂBATE PENTRU A VEDEA REALITATEA CARE SE AFLĂ DINCOLO DE EL! DACĂ OAMENII AR ÎNŢELEGE CĂ ÎN NOAPTEA DE HALLOWEEN SUNT COPII CARE ÎŞI PIERD VIAŢA NU AR MAI SERBA ŞI NU S-AR MAI MASCA, CĂCI DISTRACŢIA DESPRE CARE SE VORBEŞTE NU ESTE DECÂT PRAF ÎN OCHI!
În timp ce unii sunt prea ocupaţi de originea sărbătorii Halloween şi de accentul pus pe sânge, moarte, groază şi ocult, pentru milioane de adolescenţi aceasta este doar un prilej de distracţie cu gusturi îndoielnice. Este o ocazie de a îmbrăca cele mai năstruşnice costume, de a-ţi imagina că eşti vampir, fantomă, diavol sau ...colindător…Alţii vizionează proiecte maraton cu filme de groază şi case cu fantome. Cei mai îndrăzneţi: merg în cimitir noaptea, se joacă cu mesele de spiritism şi ţin şedinţe de ocultism pentru a lua legătura cu spiritele morţilor. În şcolile publice este acceptat Halloween-ul. În unele locuri se depun eforturi mai mari de a sărbători Halloween-ul, decât pentru sfintele sărbători cum ar fi Sfânta Înviere şi Naşterea Domnului. Se depun aceste eforturi pentru că de mulţi ani această sărbătoare înseamnă afaceri grozave. Un eveniment de asemenea proporţii aduce profituri de milioane de dolari, constituind o sursă importantă de afaceri şi pentru producătorii de filme de groază.
Fraţi creştini, am înţeles cu toţii că Halloween-ul este o sărbătoare păgână, a împărăţiei întunericului, oricât de inofensivă ar părea la prima vedere, oricât de multă bucurie ar aduce copiilor (fapt pentru care mulţi părinti sunt confuzi!!!). Mulţi spun: De ce să nu-mi împodobesc casa cât mai sinistru cu putinţă pentru a face o bucurie copilului meu? sau De ce să nu-l las să se deghizeze, să se mascheze, fiindcă nu face nimic rău, doar se distrează puţin împreună cu prietenii lui? Cei ce spun aşa nu ştiu că Diavolul este mincinos şi tatăl minciunii(Ioan 8:44), şi ne ademeneşte de multe ori prin practici care par inofensive: ghicirea în cărţi, în zaţ de cafea, în bobi, consultarea horoscopului, mers la vrăjitorie, celebrarea tradiţiei Halloween etc. Educatia duhovnicească a copiilor trebuie să fie ancorată în duhul Evangheliei şi în poruncile Mântuitorului Iisus Hristos. Părintii trebuie să-şi ducă copilaşii în fiecare duminică la Sfânta Liturghie, să se spovedească şi să se împărtăşească, să aiba casa plină cu icoane şi să facă sfeştanie cât mai des. Astfel, o familie creştin ortodoxă va fi un bastion de netrecut pentru duhurile răutăţii din văzduh şi binecuvântarea Lui Dumnezeu va fi la fiecare pas.
Prin urmare, conchidem că Halloween-ul este sărbătoarea naţională, a ţării unde a apărut, o fi şi internaţională, dar nu este a naţiunii noastre române şi ce este deosebit de important, NU ESTE BISERICEASCĂ! Halloween-ul nu este un amuzament, o simplă distracţie, un simplu carnaval, câtă vreme are o tentă religioasă. Subtilitatea este foarte mare pentru că este una din multiplele metode de amăgire folosite de diavol, şi este cea mai potrivită pentru inimile curate, dar neinstruite sau a căror vigilenţă spirituală este foarte scăzută. Când copiii noştri se deghizează şi se maschează acest lucru nu este o aplecare spre frumos ci spre hidos, spre chipul diavolului.
În timp ce în Vechiul Testament, vrăjitoarele erau omorâte cu pietre: Pe vrăjitori să nu-i lăsaţi să trăiască(Ieşire 22:18), noi le sărbătorim, ba chiar se editează reviste despre vrăjitoare(Magia Vrăjitoarelor). Mulţi oameni cumpără şi citesc această revistă, dar Biblia sau Vieţile Sfinţilor nu le citesc. Dacă ne deghizăm şi ne mascăm, practic Îl mâniem pe Dumnezeu pentru că schimbăm chipul pe care ni L-a dat cu un alt chip: Femeia să nu poarte veşminte bărbăteşti (pantaloni) nici bărbatul să nu îmbrace veşminte femeieşti, că tot cel ce face aceasta, urâciune este înaintea Domnului Dumnezeului Său(Deuteronom 22:5).
Copiii care urmăresc desene animate despre monştri, balauri, etc., devin mult mai vulnerabili la boli psihice, devin depresivi, au stari de frică, sunt dezechilibrţi, dezorientati şi chiar agresivi, devin influenţaţi de cel rău. Deci această sărbătoare este periculoasă pentru că ne duce cu gândul la întuneric, nu la lumină, la moarte, nu la viaţă, la Satan nu la Dumnezeu. Nu pot locui împreună lumina şi întunericul! Să ieşim din lume! Să ne îndrumăm copiii pe care ni i-a dat Dumnezeu în dreapta credinţă ortodoxă, şi să le descoperim că primejdia bate la uşa inimii noastre şi prin această sărbătoare diabolică: HALLOWEEN!
Sursa: ASCOR Brasov
aveti mare dreptate este doar o mare prostie
RăspundețiȘtergereAfara cu Halloweenul din scolile romanesti!
RăspundețiȘtergereMEMORIU ADRESAT MINISTERULUI EDUCAŢIEI,
CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI
Către Ministerul Educaţiei,
http://bucovinaprofunda.wordpress.com/2012/10/30/afara-cu-halloweenul-din-scolile-romanesti-memoriu-adresat-ministerului-educatiei-cercetarii-tineretului-si-sportului/