Amendamentul 10 privind restituirea tezaurului românesc de către Rusia a
fost respins marți în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului
Europei. Amendamentul, elaborat de parlamentarii români Viorel Badea şi
Tudor Panţâru, a fost susţinut de 3 trei parlamentari moldoveni, Liliana
Palihovici, Valeriu Ghileţchi şi Ana Guţu, scrie NewsIn.
"Restituirea tezaurului românesc poate începe cu transferarea către
Banca Naţională a României, a unui lot de lingouri şi monede de aur, de
93,4 tone", se arată în amendament.
Tezaurul României, evacuat în Rusia în timpul Primului Război Mondial,
includea, pe lângă multe obiecte de patromoniu, 91,2 tone de aur,
nerecuperate până acum, şi care sunt evaluate în prezent la 3,2 miliarde
de euro. Din această cantitate, circa 90% erau monede de aur, iar 10%
aur fin, sub formă de lingouri. Toate acestea au fost transportate în
Rusia Ţaristă cu scopul de a le proteja de armata germană, care ocupase o
parte însemnată a României.
După Revoluţia bolşevică din Octombrie 1917, puterea sovietică a
sechestrat tezaurul și a refuzat restituirea integrală a acestuia. Cea
mai mare parte a rămas la Moscova, iar acest fapt rămâne un subiect
sensibil în relațiile diplomatice dintre Românie şi Rusia. "După ce am
fost numit Guvernator şi am vizitat Tezaurul, fostul Guvernator a intrat
în birou, a încuiat uşa, ceea ce m-a şi speriat puţin, a deschis seiful
personal şi a scos un dosar mai învechit. Era dosarul Tezaurului", a
povestit Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, în cadrul Forumului "România
Jună".
"În 1922 s-a întocmit acest dosar cu documentele originale, acordul
dintre Guvernul nostru şi cel ţarist. Vreau să vă spun că, din 1922, se
predă din mână în mână de la Guvernator la Guvernatorul următor, fiind
un jurământ că BNR nu va renunţa niciodată la Tezaur. Să vă aşteptaţi
ca, atunci când vi se va preda ştafeta, să primţi şi responsabilităţi", a
spus Mugur Isărescu.
Tezaurul României a fost trimis în Rusia în timpul Primului Război
Mondial, cu scopul de a fi adăpostite de armatele Puterilor Centrale,
care ocupaseră o parte însemnată a României, şi nu a mai fost niciodată
returnat în întregime. El includea tezaurul Băncii Naţionale a României,
valori aparţinând unor diverse bănci româneşti private, societăţi
comerciale, persoane particulare, colecţii de artă, bijuterii, arhive.
Sursa: Realitatea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu