Marele Dionisie Areopagitul, scriind
o scrisoare către monahul Demofil, care a izgonit un preot din biserică pentru
că îi învăţa pe credincioşi blîndeţea şi bunătatea, îi aduce aminte de un lucru
ca acesta: fiind eu în Crit, m-a primit în casa sa fericitul Carp, ucenicul
Sfîntului Apostol Pavel, om cu multă bunătate, care, pentru multă luminare a
minţii sale, era foarte lesnicios spre dumnezeiasca vedenie şi nu începea
săvîrşirea preacuratelor şi de viaţă făcătoarelor Taine mai înainte de a nu
vedea din cer arătîndu-se vreo dumnezeiască vedenie. Pe acest sfînt bărbat
(precum singur mi-a istorisit) l-a necăjit unul dintre cei necredincioşi, iar
pricina necazului a fost aceasta: acel necredincios a întors de la biserică pe
un om credincios şi l-a dus la păgînătatea sa şi pentru aceasta fericitul Carp
s-a mîhnit foarte tare. El avea trebuinţă să fie răbdător cu cei căzuţi din
credinţă şi să-i înveţe neîncetat cu cuvinte folositoare, iar pe cei
necredincioşi să-i biruiască cu bunătatea sa. Şi pentru amîndoi se ruga cu
toată osîrdia lui Dumnezeu, ca pe cel ce se abătuse de la dreapta credinţă
iarăşi să-l întoarcă la sfînta sa biserică, iar pe cel orbit cu necredinţă să-l
lumineze cu lumina credinţei; însă nu ştiu cum, atunci (de vreme ce mai înainte
de acestea niciodată nu s-a arătat nerăbdător) s-a amărît foarte tare în
sufletul său. Căci, tîrziu, după ce s-a înserat şi se apropia miezul nopţii,
s-a sculat ca să facă rugăciune, pentru că avea obiceiul ca întotdeauna la
miezul nopţii să se scoale şi să se roage. Stînd la rugăciune, foarte tare se
mîhnea pentru cei doi oameni, de care s-a pomenit şi zicea în sine că nu este
drept ca să vieţuiască pe pămînt oamenii cei fără de lege, care se răzvrătesc
împotriva căilor Domnului, care sînt drepte şi se rugă lui Dumnezeu să cadă
peste dînşii foc din cer care să sfîrşească cu ardere viaţa amîndurora.
Cînd se ruga el cu tot dinadinsul,
îndată s-a cutremurat casa în care stătea şi s-a desfăcut în două începînd de
la vîrf, încît lui i se părea că stă afară şi o văpaie luminoasă de foc s-a
coborît din cer înaintea lui şi, uitîndu-se în sus, a văzut cerul deschis şi pe
Iisus şezînd; iar înaintea lui stăteau în chip omenesc mulţime nenumărată de
îngeri. Şi se minuna
fericitul Carp văzînd în cer aceste minuni. Apoi, plecîndu-şi ochii în jos, a
văzut pămîntul desfăcîndu-se şi o prăpastie adîncă şi întunecoasă se deschidea
înaintea lui, iar la gura acelei prăpăstii stăteau cei doi oameni, asupra
cărora se mîniase şi le cerea de la Dumnezeu pieirea. Şi stăteau acei oameni cu
umilinţă, cu mare frică şi cutremur, căci acum erau gata să cadă în prăpastie,
iar în adîncul prăpastiei era un balaur care, trezindu-se, scrîşnea din dinţi. Erau
acolo şi nişte bărbaţi care îi băteau, îi împingeau şi îi trăgeau pe cei doi
spre acel înfricoşător balaur. Iar Carp, văzînd pe cei ce l-au mîhnit pe el că
erau gata să cadă în prăpastie şi să fie mîncaţi de balaur, se mîngîia şi nu
dorea atît să privească la cerul cel deschis şi la Iisus, care şedea acolo, cît
la pieirea celor doi păcătoşi. Dar iarăşi se întrista şi se mîhnea că încă nu
căzuseră şi din nou se ruga lui Dumnezeu ca să cadă şi să piară.
Apoi, abia şi-a
ridicat ochii spre cer, ca şi mai înainte şi a văzut pe Iisus sculîndu-Se de pe
cerescul Său scaun şi venind la acei oameni, care stăteau lîngă gura prăpastiei
şi le-a întins mîna Sa de ajutor. Iar îngerii, luînd pe oamenii aceia, îi
sprijineau de amîndouă părţile şi îi întăreau, ca apoi să-i scoată din
prăpastia aceea. Şi a grăit Iisus către Carp: "Bate-mă pe Mine de acum,
căci gata sînt, ca pentru mîntuirea oamenilor iarăşi să fiu răstignit; căci Îmi
este iubit acest lucru, numai oamenii de şi-ar urî păcatele lor; însă, vezi,
oare mai plăcut este a vieţui cu balaurul în prăpastie, decît cu Dumnezeu şi cu
îngerii Lui cei iubitori de oameni?" Această povestire a pus-o Sfîntul
Dionisie în scrisoarea sa către monahul Demofil, cel mai înainte pomenit şi nu
numai pe el, dar şi pe noi ne învaţă să nu ne arătăm aspri asupra celor ce
greşesc, ci mai ales să le dorim întoarcerea, iar nu pedeapsa; apoi să-i
învăţăm pe ei cu dragoste şi cu răbdare şi să aşteptăm pocăinţa lor; trebuie a
ne ruga cu tot dinadinsul pentru unii ca aceştia lui Dumnezeu, care nu voieşte
moartea păcătoşilor, ca singur, cu a Sa bunătate, să-i întoarcă şi să-i
miluiască, căci Domnul iubeşte pe cei drepţi şi pe cei păcătoşi miluieşte;
căruia i se cuvine slava în veci. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu