Cine distruge familia?

Acum doar 10 ani un astfel de titlu pentru un comentariu parea ireal, dar la finele lui 2012 este cit se poate de real. In lumea occidentala casatoria ca institutie sociala si umana e pe moarte. Si aparent fara ca multora sa le pese ori sa-i duca lipsa. Si cu toate ca peste tot oamenii de buna credinta atrag atentia asupra eforturilor deliberate pe care parlamentarii, acedemicienii, sociologii, judecatorii, mass media, marile corporatii multinationale, si marile vedete o fac in tarile occidentale sa desfinteze cea mai veche si importanta institutie umana – familia si casatoria. Doar duminica sute de mii de francezi au demonstrat in intreaga Franta impotriva acestor eforturi, scadind ca Franta are nevoie de „familie,” adica de „tata + mama + copil”. Au protestat impotriva planurilor socialistilor francezi de a redefini casatoria naturala barbat-femeie si de a o face „neutra” din punct de vedere al sexului sotilor. Au demonstrat impotriva planurilor de a permite homosexualilor sa adopte copii si de a elimina din actele oficiale franceze cuvintele „mama si tata” cind e vorba de parinti.  

 

Stanga distruge familia 

 

Dar realitatea aceasta nu se limiteaza doar la Franta socialista. Peste tot in lume socialistii, si in general stinga, cer cu agresivitate desfintarea celor mai vechi instituii umane. Socialistii europeni deja au facut-o in Suedia, Spania, Olanda, Daneramca, Belgia, Portugalia. Socialistii argentinieni au facut-o in Argentina, iar socialistii mexicani in Mexico City, capitala Mexicului. Cei din Uruguay se pregatesc sa faca la fel. Democratii americani, si ei de orientare de stinga, au legalizat casatoriile unisex in mai multe state americane. Iar pe 6 noiembrie cetatenii americani au validat referenduri legislative care au legiferat casatoriile homosexuale in Maryland, Maine si Washington. 

 

Companiile distrug familia 

 

Sume enorme de bani sunt investite in promovarea unei culturi anti-familie si anti-casatorie. In referendul de redefinire a casatoriei in statul Washington promotorii casatoriilor homosexuale au investit 9.5 milioane de dolari si au folosit 4.000 de voluntari care au mers de la casa la casa sa convinga oamenii sa voteze pentru casatoriile homosexuale. Au mobilizat si sindicatele. In contrast, crestinii au investit doar 2.1 milioane de dolari pentru pastrarea familiei traditionale. Unul din fondatorii lui Amazon.com, Jeff Bezos si sotia lui, au sprijinit demersurile de redefinire a casatoriei cu 2.5 milioane de dolari. Brad Pitt a donat si el $100.000. Din nefericire chiar si unele grupuri protestante si iudaice au sprijint acest efort. Companii internationale bine cunoscute chiar si in Romania au sprijinit si ele efortul de destramare a familiei, printre ele Starbucks si Hard Rock Cafe. 

 

Criza economica mondiala a distorsionat prioritatile societatilor occidentale. Ce ar trebui sa dea de gindit legiuitorilor si parlamentarilor este declinul vertiginos al institutiei familiei si casatoriei. Acest declin are consecinte sociale inestimabile, cu mult mai mari si drastice decit declinul economic. Declinul familiei si declinul social nu figureaza in dezbaterile parlamentare, nici in campaniile electorale ale celor care doresc sa ne reprezinte in Parlament. Destramarea familiei nu figureaza in preocuparile politicienilor. Declinul familiei inseamna declinul clasei mijlocii, atit de vitala progresului social si economic al oricarei societati. In contrast, divortul inseamna alunecarea instantanee a ambilor soti din clasa mijlocie in clasa saracilor. Studiile sociologice si economice arata ca de fapt casatoria imbogateste pe soti si familia, pe cind divortul ii saraceste pe ambii soti si pe copiii lor. Statul asistential, cu care stanga politica ne ademeneste mereu, a fost dovedit ca un factor de destramare, nu edificare, a familiei si casatoriei. 

 

O ideologie care distruge familia 

 

Suntem deci confruntati cu „moartea institutiei casatoriei”? E prea devreme sa raspundem acestei intrebari afirmativ. Putem spune insa, cu certitudine, ca pe orizont deja se reliefeaza aceasta posibilitate. Editoriale, comentarii, proiecte legislative tot mai numeroase vorbesc explicit despre „moartea casatoriei.” Unele cu semnul intrebarii iar altele fara.  Apar cu tot mai multa frecventa in marile ziare nord-americane (Toronto Sun, New York Times, Los Angeles Times, the Dallas Morning News) si cele europene (The Telegraph, Le Monde, Le Figaro, International Herald Tribune, The Financial Times). Sunt scrise, poate nu surprinzator, de autori mai tineri, majoritatea necasatoriti, ori fosti casatoriti, feministe, exponenti ai miscarii homosexuale radicale. Si toate au in comun atacuri acerbe la adresa casatoriei naturale. Doresc sa-i vada si sa-i celebreze moartea, cit mai curind. Pe 4 noiembrie New York Times a publicat comentariul de peste 4 pagini a lui Laurie Shrage, The End of Marriage, („Sfirsitul casatoriei”). Profesoara de filosofie si studii feministe (philosophy and women’s studies) la Florida International University, teza ei e una deja la moda – casatoria traditionala promoveaza sexismul, heteronormativitatea, procrearea, inegalitatea intre soti, dependenta sotilor unul de altul, in loc de independenta lor, patriarhatul, exploatarea femeii de catre barbat, etc. In consecinta, relatiile de casatorie si familie, zice ea, si cei care gindesc ca ea, trebuie „reformate” pentru a impune egalitate intre soti si a asigura emanciparea femeii de sub tutela acestei institutii sociale care ii ingradeste libertatea – casatoria si familia. [Nota AFR: comentariul poate fi citit aici: http://opinionator.blogs.nytimes.com/2012/11/04/the-end-of-marriage/?src=rechp] 

 

 

Iar recentele aparitii editoriale fac la fel – insista asupra abolirii casatoriei. Ori daca nu chiar abolirea ei, atunci relegarea ei la un rang inferior in ierarhia valorilor sociale. Recent Oxford University Press a publicat o carte tocmai pe aceasta tema, cartea lui Elizabeth Brake, Minimazing Marriage („Minimalizarea casatoriei”), o carte pe care nadajduim sa o recenzam pentru dtra dupa anul nou. Feminista si profesoara de relatii de familie la Arizona State University, Brake provine dintr-o familie traditionala si crestina din sudul Statelor Unite. In cele peste 200 de pagini ale cartii ei, ea ataca fara mila familia si casatoria. Nu sugereaza abolirea casatoriei, ci doar „minimalizarea” rolului ei in societate, si transformarea ei intr-o institutie cu idealuri mai putin obligatorii si sublime. [Nota AFR: o recenzie in engleza a cartii o puteti citi aici: http://www.thepublicdiscourse.com/2012/10/6203/?utm_source=RTA] 

 

In final, insa, ideile au consecinte. Ideile anti-casatorie si familie care au fost semanate in anii 50 si 60 ai secolului trecut acum devin legi, politici de guvernare, si fundamentele ideologice ale unei epoci noi in lumea occidentala. O epoca in care pentru prima data in istoria omenirii societatea doreste sa progreseze, si crede ca va progresa, fara a avea ca si fundament social familia si casatoria. Perspectiva aceasta infricosaza, deoarece e mult mai probabil ca in absenta lor societatea va regresa nu inainta. 

 

Statul asistential distruge familia 

 

Astazi ne focalizam asupra experientei statului asistential. O perspectiva unica si putin observata ori discutata, cel putin in Romania, este ca statul asistential cauzeaza colapsul familiei si al casatoriei. La inceput intentiile aistentei sociale („welfare assistance”) au fost bune – ajutorarea tinerelor necasatorite cu minori. In timp, insa, asistenta sociala a generat o intreaga subclasa sociala care in loc sa iasa din saracie a intrat si mai adinc in ea. Asistenta publica a diluat dorinta de casatorie la tineri iar statul s-a substituit casatoriei ca garantor al  bunstarii economice a familiei. In loc de progres, statul asistential a cauzat, de fapt, chiar feminizarea saraciei in America, majoritatea covirsitoare a clasei sarace americane fiind constituita din tinere necasatorite cu copii, ori cupluri tinere cu copii care traiesc in concubinaj. Concluzia, insa, este logica si doar una: in timp statul asistential se va prabusi din lipsa de bani si va cauza, ironic spun sociologii, restaurarea casatoriei si familiei traditonale. Dar pina atunci va mai trece mult timp si societatea va avea de suferit. 

 

Asupra acestei perspective unice am depistat un comentariu publicat pe 9 octombrie de Wilfred M. McClay, profesor la University of Chattanooga din Tennessee. A fost tradus de parintele Emil Ember, AFR Baia – Mare. Textul englez al articolului se afla aici: http://americanexperiment.org/publications/commentaries/free-societies-as-schools-of-the-soul 

 

Moartea institutiei casatoriei

de Winfred M. McCay, 9 octombrie 2012 

 

Viziunea mea personala asupra acestui subiect este atat pesimista cat si optimista – pesimista pe termen scurt, dar precaut optimista pe termen lung. Mai intai despre pesimism. Viitorul familiei este de o importanta enorma si trainicia, sanatatea si integritatea casatoriei si a vietii de familie constituie o conditie primordiala, absoluta si esentiala pentru binele social, economic si politic. Familia in America s-a dovedit a fi o institutie foarte durabila, supravietuind numeroaselor lovituri venite din partea revolutiilor culturale si economice din ultimii 50 de ani, fara ca sa sucumbe in intregime. De fiecare data, insa , a platit un pret si s-a erodat constant. Autoritatea si coeziunea familiei a fost profund slabita de schimbarile in comportament si valori – schimbari care se consolideaza reciproc si da doar cateva semne convingatoare de revenire la normal. 

 

Familiei i se schimba infatisarea, dar nimic nu o poate inlocui. Nici un sistem educational, oricat de bine sustinut financiar ar fi el, nici o multime de agentii de servicii sociale, oricat de compatimitoare si de intelegatoare ar fi ele, nici un sistem de aplicare a legii, oricat de constiincios si disciplinat ar fi el, nici o reforma a mass mediei, oricat de inteligenta sau senzitiva din punct de vedere moral ar fi ea, si nici o legislatie emanta de la Washington sau de la St. Paul [Nota AFR: St. Paul este capitala statului american Minnesota] nu poate sa inlocuiasca familia ca fundatie moral obligatorie pentru o societate libera. Ca atare, nimeni nu poate repara stricaciunile pe care le-am vazut sau sa ne salveze de ploile grele care vor veni. 

 

Deci, da, vedem slabe perspective in viitorul apropiat pentru cei cu venituri mici. Nu mai este niciun mister privind relatia intre familiile intacte cu doi parinti si realizarea academica, cum nu mai este niciun mister privind relatia dintre realizarea academica si perspectivele de angajare si, in consecinta, mobilitatea personala. Nu exista scapare de consecintele acestor realitati, care au fost demult pregatite prin programe sociale. Daca politica noastra pare urata acum, asteptati pana cand guvernele locale si de stat vor incepe sa renegocieze multe din cele mai elementare angajamente ale lor, dupa cum cu siguranta o vor face.

 

Clasa mijlocie 

 

Pentru clasa de mijloc situatia a fost foarte bine descrisa de Charles Murray in noua sa carte Coming Apart.  Paradoxal, argumenteaza el, aceasta este clasa care traieste un joc mai bun decat vorbeste, aratand mult mai putine disfunctionalitati care mutileaza clasele mai vulnerabile din societatea noastra, dar lipsindu-le convingerea de a afirma explicit si public atuurile si obisnuintele care ii calauzesc in viata.  Aceasta clasa nu este dispusa sa se comporte ca o elita reala sau sa declare ca normative valorile care sustin ordinea vietii lor – valori care sunt toate esentiale acelora care cauta sa se ridice si care trebuie sa faca fata unui set de circumstante ori conditii neiertatoare.  Cultura noastra populara – una din aleile prin care elita curenta ar putea sa se comporte ca o adevarata elita – este, in schimb, incompetenta in transmiterea mesajelor potrivite tinerei generatii privind casatoria si familia. Institutiile care ar putea emite asemenea mesaje, de exemplu formele traditionale de religie organizata, au fost slabite si au ajuns sa valoreze putin in acest domeniu.  

 

Deci ce este de facut? Clar, exista pasi concreti care pot fi urmati in arena politicii publice pentru a transforma divortul, nelegitimitatea si destramarea familiei. Reformele sistemului de asistenta sociala ale anilor 90 au fost cele mai admirabile si efective etape de urmat in trecutul recent. Asemenea masuri pot fi decisive pentru a face divortul si fragmentarea familiei mai dificile. Dar totusi, pachetul acesta atent orchestrat de stimulente si masuri disuasive nu poate inlocui cecea ce e necesar - un profund consens despre demnitatea si necesitatea fundamentala a familiei si a obligatiilor sacre pe care apartenenta noastra la familii le plaseaza in dreptul fiecaruia dintre noi.  

 

Si atunci de unde vine optimismul meu? Din faptul ca am facut greseli serioase si vom plati pretul pentru ele. Aceasta este o perspectiva sumbra, dar platind acel pret, vom fi obligati sa recuperam un sens al lucrurilor pe care l-am sacrificat voluntar, si care este poate cel mai necesar lucru. Cand spun ca nimic nu poate lua locul familiei, afirmatia asta trebuie luata la adevarata ei valoare.  Sunt din aceia care se tem ca „despotismul” statului asistential va altera insasi natura umana toropindu-ne in pasivitate. Asemenea observatori se tem ca nu exista cale de intoarcere dintr-un asemenea declin. Eu nu cred asta. Starea de bine nu va putea sa se mentina pentru mult timp, pentru ca nu va avea echilibrul necesar. O societate libera in care fiecare este considerat responsabil de faptele sale se va dovedi a fi, in timp, o scoala a sufletului – un context in care virtutile pierdute pot fi regenerate. Oamenii vor recupera semnificatia familiei incercand dar esuand sa traiasca fara ea. In masura in care noi reusim sa restauram libertatea si responsabilitatea in societate, familia va reveni la viata. Se va dovedi din nou ca cel mai bun si natural vehicul pentru implinirea celor mai inalte cerinte ale naturii noastre morale ca fiinte create pentru a fi fericite si implinite prin bucurie si munca de daruire. 

Sursa: Alianţa Familiilor din România