Mîndria este sărăcia cea mai de
pe urmă a sufletului care îşi închipuieşte despre sine că e bogat, şi aflându-se
în întuneric socoteşte că e în lumină. 172-29
Trufia, pentru vindecare are
trebuinţă chiar de ajutorul lui Dumnezeu, cel omenesc e zadarnic. 172-37 Lupta
contra trufiei - prin smerenie, şi ocara de sine.
Treapta a XXIII-a - cine s-a
suit pe ea, dacă numai se va putea sui, acela va fi tare.
Hula - cuvintele nelegiuite,
nepătrunse şi de nelămurit, din lăuntrul nostru, nu le rosteşte sufletul nostru,
ci dracul cel ce urăşte pe Dumnezeu, care a şi fost aruncat din cer, pentru că
şi acolo a încercat să hulească pe Dumnezeu. 174-40
Cine încearcă să învingă pe
dracul fără Domnul acela ar fi asemenea celui ce ar încerca să prindă fulgerul cu mîna. 175-49
După cum cel care s-a închis în
casa aude cuvintele trecătorilor deşi el nu vorbeşte cu ei, astfel şi sufletul
care petrece în sine auzind hulele diavolului se tulbură numai prin faptul că
acela, trecînd alături de el, le rosteşte. 175-52
Cel ce vrea să învingă duhurile
prin cuvinte, e asemenea celui ce se sileşte să încuie vînturile. 176-53
Cine a biruit aceasta patimă
acela a îndepărtat trufia.
XXIV Despre blîndeţe, simplitate şi nerăutate,
care se cîştigă nu prin fire, ci prin stăruinţa şi
osteneli
şi despre viclenie
Înaintea soarelui merge lumina
cea de dimineaţă, iar mergătorul înainte al oricărei cugetări e smerite este
blîndeţea. Învăţaţi de la Mine, că blînd
sînt şi smerit cu inima. Mat 11, 29 177-1
Blîndeţea este o aşezare
neschimbată a minţii care şi în cinste şi în necinste rămîne aceeaşi. 177-2
Blîndeţea este maica dragostei,
începutul chibzuinţei duhovniceşti. Domnul
învaţă pe cei blînzi căile Sale 177-5
Viclenia tăinuieşte adevărul.
178-15
Făţărnicia este o aşezare
potrivnică şi trupului şi sufletului, împletită cu tot felul de socoteli.
178-16
Viclean este diavolul. 179-21
Dumnezeu se numeşte atît dragoste cît şi dreptate 179-23, bun şi drept,
Ps. 24, 9
Cea dintîi însuşire a vîrstei
copilăreşti e simplitatea, care nu face deosebiri, şi cîtă vreme Adam a avut-o
nu-şi vedea goliciunea sufletului său, şi nimic ruşinos în goliciunea trupului.
179-24
Domnul vrea ca sufletele care
vin la El să fie simple şi fără de răutate. 180-25
Cel viclean este un prooroc
mincinos, care socoteşte că din cuvinte, poate pricepe gîndurile altora şi după
faptele dinafară, aşezarea inimii. 180-26
Luptă-te şi stăruie să-ţi baţi
joc de înţelepciunea ta, şi vei afla pe Domnul 181-34
Treapta a XXIV-a - cine a biruit
pe această treaptă, să îndrăznească, fiindcă el, făcându-se urmaş al lui
Hristos, a aflat mîntuirea.
XXV Despre prea înalta cugetare smerită, desrădăcinătoare
patimilor, ce petrece întru simţire cea nevăzută
Cine ar fi dorit să lămurească
în chip simţit în amănunţime
- simţirea şi lucrarea dragostei lui Dumnezeu
- a sfintei cugetări smerite în chip cuvenit
- a fericitei curăţii, cu adevărat
- a luminării dumnezeieşti cu toată limpezimea
- a fricii de Dumnezeu, în chip nemincinos
- a încredinţării inimii în chip curat
- şi cine socoteşte să-i lumineze numai printr-o singură povestire a sa, şi să-i înveţe pe cei ce nu au gustat acest lucru prin faptă. Acela face ceva, asemenea unui om, care prin cuvinte şi pilde ar vrea să ne dea să înţelegem dulceaţa mierii pe care nu ai gustat-o niciodată 181-1, sau flecăreşte, sau suferă de slava deşartă.
Comoara în vase de lut - nici un
cuvînt nu poate lămuri această însuşire a ei. O singură inscripţie are această
comoară de nepătruns, fiindcă vine de sus, dincolo de orice cuvînt: sfînta
smerenie 182-2
Unul a zis: smerenia este
uitarea necontenită a isprăvilor sale
Altul a zis: smerenia este ca să
te socoţi mai de pe urmă şi cel mai păcătos dintre toţi
Smerenia este recunoaşterea cu
mintea a neputinţei şi a slăbiciunii sale.
Semnul smereniei este ca în caz
de supărare să-l preîntîmpini pe aproapele cu împăcarea.
Smerenia este cunoaşterea
harului şi îndurării lui Dumnezeu.
Smerenia este simţirea unui
suflet zdrobit şi lepădarea de voia sa. 182-3
Smerita cugetare este un har
fără de nume al sufletului, numele căruia este cunoscut numai acelora care au
cunoscut-o prin încercare proprie. Ea este o bogăţie nespusă. Domnul zice: învăţaţi de la Mine, adică de la
sălăşluirea, strălucirea şi lucrarea Mea cea din voi, că blînd sînt şi smerit cu inima, şi nu numai cu cugetele ci şi cu
felul de a gîndi, şi veţi afla odihnă
sufletelor voastre de la lupte, şi uşurare de gîndurile ce vă ispitesc. Mat
11, 29 182-4
Smerita cugetare este împărateasa
virtuţilor, corabia minţii, care nu mai poate fi furată. 182-5
Despre mulţimea acestei bogaţii
este cu neputinţă să vorbim, iar despre calităţile ei şi mai cu neputinţă.
Însuşirea ei vom încerca să spunem că pocăinţa sinceră este făina, plânsul
curăţit este aluatul, şi smerenia cuvioasă este pîinea coaptă. 184—7
Curcubeu împletit în trei,
smerita cugetare nu iscodeşte despre lucrurile neajunse de minte. 185-12
Pocăinţa îl ridică pe cel căzut,
plînsul loveşte la porţile cerului. Smerenia le deschide pe amîndouă. Iar eu
zicînd acestea mă închin Treimii în Unime şi Unii în Treime, căci fără smerenie
lucrările ne sînt zadarnice. 186-17
Pentru cel smerit nu mai este
lege.
Smerita cugetare este un acoperămînt
dumnezeiesc care nu ne îngăduie să vedem isprăvile noastre. 187-77
Semnul smereniei este cînd te
vei umple de negrăită lumină a dragostei faţă de rugăciune. 188-28
Smerenia se primeşte pe calea
minţii, de neexprimat. 190-41
Cel smerit pururi îşi urăşte voia
sa fiindcă păcătuieşte, şi nu se încrede în sine. 192-54
Arderile de tot sînt trupurile
care se topesc prin post. 193-60
Hrana prin cerşit smereşte.
194-66
Maică izvorului este adîncul,
iar izvorul desluşirii este smerenia.
XXVI Despre desluşirea gîndurilor şi a patimilor şi a
faptelor celor bune
Cel ce cu bună credinţă a doborât
pe cele trei patimi de la început dintre patimile cele mai de seamă:
îmbuibarea, slava deşartă şi iubirea de argint, acela le-a doborît şi pe cele
cinci de la urmă: curvia, mînia, întristarea, trîndăvia şi trufia. 195-3
Toate luptele drăceşti ne vin de
la trei pricini mai cu seamă: nepăsarea noastră, trufia, şi prin pizma
diavolului. Ticălos cel dintâi, întru tot ticălos cel de-al doilea şi al
treilea de trei ori fericit este. 196-6
În toate cazurile să avem
conştiinţa noastră după Dumnezeu drept ţintă şi dreptar şi îndrumare. 196-7
Dracii sapă pentru noi trei
gropi: oprirea de la fapta bună, apoi ca fapta să nu fie după voia
dumnezeiască, iar apoi ne fericesc ca pe cei ce vieţuim după placul lui
Dumnezeu, ca să ne slăvim în deşert.
Furatul este robie necunoscută a
sufletului. Uciderea este omorîrea minţii cuvîntătoare prin căderea în fapte
necuviincioase. Pierzarea sufletului este căderea în deznădejde după ce am
căzut în fărădelege. 197-11
Mintea care a ajuns la pricepere
duhovnicească, neapărat e îmbrăcată şi în simţire duhovnicească – cînd va veni
ea, toate simţurile de dinafară vor înceta să momească sufletul. Simţirea
dumnezeiască vei afla – Pilde 2, 5 200-2
Viaţă de monah în ce priveşte
faptele, cuvintele, gîndurile şi mişcările, trebuie petrecute în simţirea
inimii. 200-23
Una este iconomia lui Dumnezeu,
alta ajutorul, apoi păzirea, mila, şi mîngîierea.
Purtarea de grijă a lui Dumnezeu
cuprinde toată făptura. Ajutorul Lui se dă numai celor credincioşi. Păzirea Lui
este a celor credincioşi. De Mila Lui se învrednicesc numai cei care Îi
slujesc. De Mîngîierea Lui numai cei ce
Îl iubesc. 201-24
Povăţuirile din tinereţe ne
ajută la bătrîneţe. 202-30
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu