UPDATE (Joi, 9 Mai, ora 18):
Părintele Justin a trecut cu bine prin
intervenţia chirurgicală. Momentan starea sa este stabilă şi s-a trezit
din anestezie, deşi efectele acesteia vor trece abia peste 24 de ore. În
numele sfinţiei sale vă mulţumim pentru rugăciuni, care se cuvine să nu
înceteze, pentru uşurarea suferinţei, pînă la stabilizarea completă a
sănătăţii părintelui.
Vom reveni cu informaţii privind starea de sănătate a Părintelui Justin. Hristos a înviat!
Mâine dimineaţă, Joi, 9 Mai 2013,
Părintele Arhimandrit Justin Pârvu va trece printr-o intervenţie
chirurgicală şi îi roagă pe toţi cei ce i-au trecut pragul să îl
pomenească la rugăciune, îndemnându-ne să fim uniţi în rugăciunile
noastre către Dumnezeu, cerând mijlocirile Prea-sfintei Născătoare de
Dumnezeu, ale Sfinţilor Arhangheli, ale Sfinţilor închisorilor, ale
Sfântului Haralambie şi ale Sfinţilor tămăduitori,
doctorii-fără-de-arginţi ai Bisericii Ortodoxe. Părintele Justin le mulţumeşte tuturor credincioşilor pentru dragostea
ce i-au arătat în ultimele săptămîni, şi mai ales pentru împărăteasa
faptelor bune, rugăciunea cea cu inimă smerită şi zdrobită. Rugămintea
sfinţiei sale se adresează în special celor ce vor putea mîine dimineaţă
să meargă la Sfînta Liturghie sau vor putea să petreacă în rugăciune
cele trei ceasuri.
Vom reveni cu informaţii privind starea de sănătate a Părintelui Justin.
Obştile Mănăstirilor Petru Vodă şi Paltin
Sursa: petruvoda.ro, atitudini.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu