1.Cum, privitor la orbul din nastere, evreii combatînd adevarul, îl fac sa straluceasca si mai mult.
2.Intrebat de farisei, orbul din nastere le raspunde cu curaj si da slava lui Dumnezeu.
3.Dezamagirea fariseilor: ei îl batjocoresc pe orb.
1.Nu trebuie sa ne oprim sa citim Scripturile în fuga, trebuie sa le meditati cu multa grija si atentie, de teama ca sa nu va aflati dintr-odata opriti. Spre exemplu, se poate pune aici în mod drept aceasta întrebare: cum evreii dupa ce au zis: “Acest om nu este trimis de Dumnezeu, fiindca nu tine sîmbata”, zic ei acum: “Tu ce zici despre El, ca ti-a deschis ochii?” Ei nu zic: si tu, ce spui despre omul acesta care calca sîmbata, ci pun justificarea în locul învinuirii.
Ce trebuie deci sa raspundem? Nu sînt aici aceiasi care ziceau: acest om nu este de la Dumnezeu, ci acestia sînt cei care, avînd un sentiment contrar, au zis: un om rau nu poate sa faca asemenea semne. Acestia voind sa le închida gura celorlalti, fara sa para ca iau apararea lui Iisus Hristos, fac sa fie adus omul care purta pe fata sa semnele puterii si ale virtutii medicului sau, si-l întreaba.
Remarcati deci, dragii mei ascultatori, întelepciunea acestui cersetor sarac, care a vorbit cu mai multa prudenta decît ei toti.
Mai întîi el zice: “Este un prooroc”, fara sa se înspaimînte de judecata pe care o vor avea despre el evreii, - care, împotrivindu-se din toate puterile lor si minunii si faimei sale, ziceau: “Cum poate sa fie trimis un om de la Dumnezeu care nu tine sîmbata?” dar el a zis: “Este un prooroc”.
Dar iudeii n-au crezut despre el ca era orb si a vazut, pîna ce n-au chemat pe parintii celui care vedea.”
Fiti atenti la toate smecheriile la care apeleaza ei pentru a acoperi si a face sa dispara minunea.
Dar adevarul este de asa natura ca el se fortifica si se întareste prin aceleasi arme cu care adversarul îl combate; si ca eforturile zadarnice pe care le face pentru a-l întuneca, nu slujesc decît pentru a-l face sa straluceasca mai mult.
Daca evreii n-ar fi facut toate lucrurile acestea, multi s-ar fi putut îndoi de minune: dar, iata ca ei lucreaza ca si cum n-ar avea în vedere decît sa descopere adevarul: ei n-ar fi fost luati altfel daca ar fi lucrat pentru Iisus Hristos.
In sfirsit, în intentia de a pierde, ei întreaba: “Cum ti-a deschis el ochii tai?” Adica, fara îndoiala, aceasta a facut-o prin ghicit si vrajitorie?
In sfîrsit, cu alta ocazie cînd ei nu mai au nimic de obiectat, ei se straduie sa-i batjocoreasca la început minunile si vindecarile, zicînd: “Acest om nu alunga demonii decît cu puterea lui Beelzebub” (Mt. 12, 24). Aici, la fel, neavînd nimic de obiectat, ei se napustesc asupra timpului si asupra calcarii sîmbetei; ei zic iarasi: Acest om este un pacatos.
Dar acest om, pe care invidia voastra nu poate sa-l sufere si a carui faima voi o sfasiati, acest om va dezarma zicîndu-va: “Cine dintre voi Ma vadeste de pacat?” (Ioan 8, 46). Si nimeni n-a raspuns, nimeni n-a zis: Tu te numesti fara pacat, tu hulesti: ori, daca ei ar fi avut sa-i faca cel mai mic repros, sigur ca n-ar fi pastrat tacerea, în sfîrsit, oamenii care au fost capabili sa arunce cu pietre în el, atunci cînd a zis ca era mai înainte de Avraam în lume (Ibid. 58), care negau ca El este Fiul lui Dumnezeu, atunci cînd se mîndreau ca sînt fii ai lui Dumnezeu, cu toate ca erau ucigasi de oameni, si care ziceau ca cel care facea atît de mari minuni, nu era trimis de Dumnezeu, fiindca el nu pazea sîmbata si aceia în urma unei vindecari: acesti oameni daca aveau sa-i faca cea mai mica mustrare, sigur ca n-ar fi oprit sa i-o faca.
Apoi, daca ei îl numesc pacatos, fiindca se parea ca nu pazeste sîmbata, învinuirea lor era ridicola si nepotrivita cu judecata însotitorilor lor care-i învinuiau pe ei însisi de rautate.
Evreii, vazîndu-se presati din toate partile, încearca un lucru si mai rusinos decît tot ceea ce au facut pîna atunci. Si ce? “Dar Iudeii n-au crezut despre el ca era orb si a vazut” zice evanghelistul.
Daca ei nu l-au crezut, pentru ce dar îl învinuiesc ei pe Iisus Hristos ca nu pazeste sîmbata?
Pentru ce nu credeti voi în ceea ce zice asa de mult popor, în ceea ce zic vecinii despre acest om, care-l cunosteau?
Dar, cum am spus-o, minciuna se contrazice în toate, si prin aceleasi arme cu care combate adevarul, ea piere si se distruge: si adevarul nu devine decît mai stralucitor si mai luminos.
Aceia s-a întîmplat atunci. Trebuia ca sa nu se poata spune ca vecinii si martorii n-au spus nimic exact, si ca ei au vorbit numai despre un om care semana cu acest orb: evreii fac sa vina tatal lui si mama sa, si prin aceia fac sa straluceasca adevarul în ciuda lor: caci tatal si mama îsi cunosteau bine felul lor mai bine decît toti ceilalti. Cum ei n-au putut sa-l , intimideze pe fiu, care vestea cu glas înalt slava binefacatorului sau, ei se lingusesc ca sa slabeasca minunea prin raspunsul pe care-l vor scoate de la parintii lui.
Remarcati rautatea cu care îi întreaba ei, caci ce fac ei? Facîndu-i sa intre în mijlocul adunarii pentru a-i înfricosa, ei îi întreaba, zicînd cu un ton aspru si furios si rapitor: “Acesta este fiul vostru despre care ziceti ca s-a nascut orb? Deci cum vede el acum?” (19). Si ei n-adauga: care era mai înainte orb; dar ce zic ei? “Care ziceti ca s-a nascut orb?” Ca si cum ei s-ar fi fatarnicit pentru a întari lucru lui Iisus Hristos.
O oameni netrebnici, si mai mult decît netrebnici! Care este tatal care s-ar fatarnici sa spuna ca fiul lui s-a nascut orb? Este ca si cum ei ar zice: Tu ai zis ca s-a nascut orb, ci chiar ai si raspîndit-o peste tot. “Deci cum vede el acum?”
O nebunie! tu esti acesta, zic ei, care ai scornit aceasta minciuna; tu esti cel ce ai inventat aceasta stare. Ei îi îndeamna în doua feluri sa-i nege faptul si cuvintele acestea: “Ce spuneti voi?”, si prin acestea: “Deci cum vede el acum?”.
2.Evreii pun trei întrebari tatalui si mamei orbului: daca acesta era fiul lor, daca el a fost orb, si cum si-a dobîndit vederea?
Tatal si mama nu raspund decît la primele doua, a treia-o lasa fara raspuns. Si ceea ce contribuie mai minunat sa confirme minunea ca adevarata, este ca nimeni altul decît orbul care si-a primit vederea, si care era vrednic de credinta, nu o dovedeste si nu vesteste felul în care l-a vindecat Iisus Hristos.
Cum ar fi vorbit tatal si mama lui prin favoare si lingusire, ei care de teama evreilor, au ascuns chiar cîteva lucruri pe care le stiau destul de bine? Caci ce raspund ei? “Stim ca acesta este fiul nostru si ca s-a nascut orb” (20).
“Dar cum vede el acum, noi nu stim: sau cine i-a deschis ochii lui, noi nu stim. Intrebati-l pe el; este în vîrsta sa vorbeasca singur despre sine” (21). Ei îl dau pe fiul lor drept vrednic de credinta, si prin aceia ei se scuza sa raspunda la a treia întrebare. “El nu este nici tînar, nici copil, zic ei, el poate sa marturiseasca despre sine însusi.”
“Acestea le-au spus parintii lui, pentru ca se temeau de Iudei. Caci Iudeii se sfatuisera ca, daca cineva va marturisi ca El este Hristos, sa fie dat afara din sinagoga” (22).
Vedeti, dragii mei frati cu cîta exactitate si grija descopera evanghelistul sentimentul si intentia lor.
Eu va fac aceasta remarca pentru ceia ce v-am spus putin mai sus, în una din vorbirile mele, prin acest cuvînt: “El se face egal cu Dumnezeu”. Eu sustin ca daca aceia n-ar fi fost decît o simpla parere a evreilor, si nu simtirea si învatatura lui Iisus Hristos, evanghelistul ar fi adaugat ceva corectura, si nu s-ar fi oprit sa spuna ca era parerea evreilor.
Tatal si mama trimitîndu-i pe evrei la marturia fiului lor care era orb înainte si si-a cîstigat vederea, evreii îl cheama pe acest om si a doua oara. Ei nu-i spun deschis si cu îndrazneala: neaga ca Iisus te-a vindecat; ci sub haina de evlavie ei vor sa-l însele prin adresarea daca ar putea.
“Da slava lui Dumnezeu. Noi stim ca Omul Acesta este pacatos” (24). Daca ei ar fi zis tatalui si mamei lui: Negati ca acesta este fiul vostru si ca el s-ar fi nascut orb, ei ar fi facut o propunere cu totul de rîs; si pe de alta parte sa i-o spuna fiului, aceia ar fi fost o nerusinare vadita: iata de ce pazesc ei sa vorbeasca asa; dar ei i-au alta cale, si-i întind cursa în alt fel.
“Da slava lui Dumnezeu”, adica, marturiseste ca nu Iisus Hristos te-a vindecat. “Noi stim ca Omul Acesta este un pacatos”. Pentru ce dar nu i-ati reprosat voi lui, atunci cînd va zicea: “Cine dintre voi ma vadeste de pacat?” (Ioan 8,46).
De unde o stiti voi ca el este un pacatos? Evreii îi zic deci acestui om: “Da slava lui Dumnezeu” si el nu le raspunde nimic. Iisus neîntîlnindu-l, l-a laudat, si nu l-a mustrat pentru ca n-a dat slava lui Dumnezeu: dar ce-i zice lui? “Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu”. Prin care ne învata ca aceia înseamna a da slava lui Dumnezeu. Dar precum cel ce cinsteste pe Fiul cinsteste si pe Tatal, deci cu dreptate nu-l mustra Iisus Hristos pe orb.
Atît cît se asteptau evreii ca tatal si mama sa se supuna vointei lor, si ca ei vor nega ceea ce doreau ei nu-i zic nimic fiului lor. Dar cînd vad ca n-au înaintat nimic din partea aceia, ei se întorc în cealalta, si-i zic orbului: Acest om este un pacatos.
“A raspuns deci acela: daca este pacatos, nu stiu. Un lucru stiu: ca eram orb si acum vad” (25).
Oare orbul se temea? Nu. Si pentru ce cel ce a zis: Este un prooroc, zice acum “Daca este pacatos, nu stiu”. El nici nu se gândea la asa ceva, nici n-o credea; dar raspunde asa fiindca voia sa-l apere de orice pacat chiar prin marturia faptei însasi pe care a fâcut-o Iisus, si nu prin cuvintele sale; si sa le arate o aparare vrednica de crezut în binefacerea vindecarii sale, care-i condamna si tot felul lor de a proceda.
Caci, daca dupa vorbiri frumoase, pentru ca s-a zis: daca acest om n-ar cinsti pe Dumnezeu, el n-ar putea sa faca asa de mari minuni; el a trezit asa de tare mînia lor, ca ei i-au raspuns: “Tu care te-ai nascut în pacate din pîntecele maicii tale, tu vrei sa ne înveti pe noi?” ce n-ar fi facut ei, ce n-ar fi zis ei daca el ar fi vorbit de la început cu aceste cuvinte?
“Daca este un pacatos, eu nu stiu” adica, acum eu nu raspund la acelea, si nu explic sentimentul meu; ceea ce stiu eu foarte bine, ceea ce as putea eu afirma acum, este ca daca acesta ar fi fost un pacatos, el n-ar fi facut asemenea semne.
Prin aceste cuvinte el înlatura orice banuiala si despre persoana sa si despre marturia sa, facînd sa se vada în mod clar ca a povestit în mod simplu faptul asa cum s-a petrecut, fara stricaciune, fara a adauga nimic prin lingusire sau din complacere.
Cum ei nu puteau deci sa întunece nici sa împiedice un lucru împlinit, ei revin sa cerceteze materia cu care s-a facut aceasta vindecare: si fac ca si un jucator care, cautînd pierduta de pe posta se întorc pe atîta într-o parte pe atîtea în alta.
Ei reiau primele raspunsuri si încearca sa le strice prin întrebari dese, ei îi zic orbului: “Ce ti-a facut? Cum ti-a deschis ochii?” (26).
Ce raspunde el? Fiindca i-a învins si i-a încurcat, el nu le mai vorbeste cu blîndete. Caci atîta cît a avut nevoie aceasta fapta de cercetare si de informare, el a povestit fapta cu multa retinere si cu modestie: dar dupa ce s-a facut stapîn, si dupa ce a dobîndit asupra lor o victorie stralucita, el îi ataca din partea sa cu curaj si cu îndrazneala, si le raspunde: “V-am spus cum si n-ati auzit? Ce voiti sa auziti iarasi? Nu cumva voiti si voi sa va faceti ucenici ai Lui?” (27).
Ati vazut-o, aceasta îndrazneala cu care un sarac cersetor le vorbeste carturarilor si fariseilor? atît este de puternic adevarul, minciuna este slaba si neputincioasa. Adevarul dintr-un om din rîndul poporului, face un personaj stralucit si mare; minciuna dimpotriva, coboara si din om mare îl face de nimic.
Apoi, iata ceea ce vrea sa spuna orbul: Voi n-ati fost atenti de loc la ceea ce v-am vorbit eu, pentru aceasta nu voi vorbi mai mult, si nu voi raspunde la întrebarile voastre mincinoase si zadarnice, pentru ca nu ma ascultati pentru a învata adevarul, ci pentru a ma surprinde din cuvintele mele. “Nu cumva si voi voiti sa va faceti ucenici ai Lui?”
Deja orbul se uneste cu ucenicii; caci acest cuvînt “si voi” arata ca el este ucenic al lui Iisus Hristos. El îi ataca apoi, si-i ocaraste destul de tare.
3.In sfîrsit, stiind ca nimic nu era mai capabil sa-i întepe în viu ca aceasta întrebare “Nu cumva voiti si voi”, el le-o adreseaza în mod expres pentru a-i învinge: în care acest orb arata un suflet ridicat, tare si curajos, care dispretuieste urîta lor amenintare; el face sa straluceasca prin încrederea sa slava lui Iisus Hristos; el face sa se vada ca cel pe care-l acopera ei cu o multime de batjocuri este un om minunat, caci injuriile lor nu pot sa-I darîme faima Lui; si ca aceste batjocuri nu slujesc decît sa-i arate slava Lui.
“Si l-au ocarit si i-au zis: Tu esti ucenic al Aceluia, iar noi sîntem ucenici ai lui Moise” (28).
Dar în ce? Voi vorbiti fara temei.
Voi nu mai sînteti ucenici ai lui Moise pe cît ucenici ai lui Iisus Hristos: daca voi ati fi ucenici ai lui Moise, ati fi la fel ucenici ai lui Iisus Hristos. Iata pentru ce le-a zis Mîntuitorul mai înainte: “Daca ati crede lui Moise, ati crede si în Mine, fiindca despre Mine a vorbit acela” (Ioan 5,46); ei aveau aceste cuvinte mereu pe buze: “Noi stim ca Dumnezeu i-a vorbit lui Moise” (29).
Dar cine v-a spus-o? Cine v-a învatat? Parintii nostri, raspund ei, ne-au învatat. Dar cel care a zis ca el era trimis de Dumnezeu, si vorbeste lucruri din cer, dovedind-o prin minuni, nu este mai vrednic de credinta decît parintii vostri? Si ei nu ziceau: Noi l-am auzit pe Dumnezeu vorbindu-i lui Moise, ci “noi stim”.
Ceea ce, stiti voi fiindca ati auzit spunîndu-se, o evreilor, voi o credeti, voi o asigurati si ceea ce vedeti cu ochii vostri, voi n-o credeti atîta de considerabil nici asa de vrednic de credinta!
Ceea ce va spune Moise, n-ati vazut-o, voi numai ati auzit spunîndu-se: dar “lucrurile lui Iisus Hristos” voi nu le cunoasteti pentru ca ati auzit vorbindu-se despre ele, ci fiindca le-ati vazut cu proprii vostri ochi.
Ce raspunde orbul? “Tocmai în aceasta sta minunea ca voi nu stiti de unde este si El mi-a deschis ochii!” (30), cel care face asemenea semne: este de mirare ca un om care nu se bucura de nici o demnitate printre voi, care nu este nici stralucit, nici celebru, poate sa faca asa de mari lucruri: în asa fel ca este vizibil ca acesta este un Dumnezeu care n-are nevoie de nici un ajutor omenesc.
“Si nou stim ca Dumnezeu nu asculta pe pacatosi” (31). Evreii spunînd mai înainte: “Cum poate un om pacatos sa faca asemenea minuni?” (16).. orbul se întareste pe judecata pe care au facut-o ei însisi, si le reaminteste lor cuvintele.
Aceasta credinta zice el, nu este comuna si mie si voua: ea este dreapta, ramîneti în ea. Remarcati bine prudenta lui; el are mereu minunea în gura sa, fiindca n-o putea nega; si pe aceasta îsi întareste judecata sa. Observati, dragii mei ascultatori, ca la început, cînd zice el: “Daca este un pacatos eu nu stiu”, el n-a spus-o pentru a arata o îndoiala reala? Departe de noi acest gînd; caci stia bine ca Iisus nu era . un pacatos.
Acum cînd timpul este potrivit si cînd poate sa vorbeasca în mod liber, vedeti în ce fel raspunde el: “Si noi stim ca Dumnezeu nu-i asculta pe pacatosi; ci de este cineva cinstitor de Dumnezeu si face voia Lui, pe acela îl asculta” (31).
Prin aceste cuvinte, nu numai el Il apara pe Iisus, si-L arata lipsit de orice pacat, ci el dovedeste ca el este placut lui Dumnezeu, si ca el face lucrurile lui Dumnezeu.
Cum evreii spuneau ca ei Il cinstesc pe Dumnezeu, chiar pentru aceia adauga el: “Si face voia Lui”.
Nu este destul, zice el, sa cunosti pe Dumnezeu, ci trebuie sa faci si ceea ce porunceste El. Apoi înalta zicînd: “Niciodata nu s-a auzit sa fi deschis cineva ochii unui orb din nastere” (32). Daca recunoasteti ca Dumnezeu nu-i asculta pe pacatosi, Iisus facînd o minune si o asa minune, ca nimeni niciodata n-a facut una asemanatoare din propria voastra dovada se vede ca este evident si aratat ca Iisus i-a întrecut pe toti în virtute, si ca puterea sa este mai mult decît omeneasca.
Ce-i raspund ei lui? “In pacate te-ai nascut tot si tu ne înveti pe noi? Si l-au dat afara” (34). Atît cît se puteau ei lingusi ca orbul va nega, ei l-au privit ca pe un om vrednic de credinta, ca sa-l poata face sa vina înaintea lor de doua ori. Caci daca voi nu-l credeti vrednic de crezut, pentru ce-l întrebati de doua ori? Dar acest om spunînd adevarul cu îndrazneala si fara teama, în loc sa-i admire mai mult, el chiar atunci îl condamna.
Dar ce înseamna aceste cuvinte: “în pacate te-ai nascut tot”? Ca ei îi reproseaza boala lui dinainte, ca si cum ei i-ar zice: “Tu te-ai nascut în pacate din primii tai ani”: si ei îi fac aceasta mustrare ca si cum pentru aceia s-ar fi nascut el orb: judecata cu totul contrara adevarului si totodata nedreapta.
Pentru care voind Iisus Hristos sa-l mîngîie, zice: “Spre judecata am venit în lumea aceasta, pentru ca cel care nu vad sa vada, iar cei care vad sa fie orbi” (39).
“In pacate te-ai nascut tot”. Si ce a raspuns el? A spus el o parere care-i era proprie si particulara? Sau mai scurt nu este acesta sentimentul comun pe care l-a aratat el, zicînd: “Noi stim ca Dumnezeu nu-i asculta pe pacatosi”. N-a spus el simplu ceea ce ati spus voi însiva? “Si l-au dat afara”.
L-ati auzit voi bine pe acest predicator al adevarului, si n-ati recunoscut ca saracia lui n-a ars filozofia lui?
Remarcati cum a suferit el de la început batjocurile si injuriile?
Remarcati voi în ce fel si cu cîta putere a dat el marturie pentru adevar prin cuvintele sale si prin faptele sale?
Daca acest orb care nu l-a vazut pe Iisus Hristos a aratat atîta curaj si noi sa aratam taria noastra si curajul.
din “Comentar la Evanghelia de la Ioan”, Sfantul Ioan Gura de Aur
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu