Patria acestui mare prooroc a fost ţara Galaadului, de cealaltă parte de Iordan care se mărgineşte cu Arabia şi cu cetatea Tezvi, după care s-a chemat şi Tesviteanul. Acest prooroc era din seminţia lui Aaron şi, încă de la naştere, s-a arătat că va sufla cu focul dumnezeirii şi va arde pe cei fără de lege cu foc. La naştere, tatăl său, cu numele de Sovac, a văzut nişte bărbaţi îmbrăcaţi în haine albe vorbind cu pruncul şi învelindu-l cu foc şi băgîndu-i foc în gură să mănînce.
Acestea văzîndu-le tatăl său, s-a dus la Ierusalim şi a spus preoţilor vedenia aceea, iar unul dintre preoţi, bărbat înainte văzător, i-a zis: "Nu te teme, omule, că vedenia pe care ai văzut-o pentru pruncul tău este spre slava lui Dumnezeu, căci acest prunc va fi locaş al luminii darului lui Dumnezeu şi cuvîntul lui va fi ca focul de puternic şi lucrător. Rîvna lui către Dumnezeu va fi fierbinte şi el va judeca pe Israel cu sabia şi cu focul". Deci, crescînd pruncul şi ajungînd în vîrsta desăvîrşită, a devenit un mare prooroc şi propovăduitor al dreptei credinţe în Dumnezeu şi un prea rîvnitor al poruncilor Lui.
Pe vremea aceea împărăţea peste Israel împăratul Ahab. Acesta, urmînd în răutate celorlalţi împăraţi închinători la idoli care au fost de la Ieroboam, a ascultat de soţia sa, Izabela, şi a silit poporul să se închine idolului Baal adus de ea din Sidon, nelăsîndu-l să se închine adevăratului Dumnezeu, în templul din Ierusalim. Văzînd Ilie atîta rătăcire de la credinţă a poporului Israel şi atîta orbire şi întunecare, umplîndu-se de rîvnă dumnezeiască, s-a dus înaintea lui Ahab şi, după ce l-a mustrat pentru nebunia şi idolatria lui, l-a ameninţat, atît pe el, cît şi pe tot poporul cel orbit şi înşelat de el, că vor fi pedepsiţi cu mare pedeapsă de Dumnezeu.
Apoi i-a zis: Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel înaintea Căruia slujesc eu; în aceşti ani nu va fi nici rouă, nici ploaie, decît numai cînd voi zice eu! (III Regi 17, 1). Acestea zicînd, a plecat dinaintea lui Ahab.
Dar, o dată cu cuvîntul proorocului, s-a încuiat cerul şi s-a făcut mare secetă, încît nici o picătură de ploaie sau de rouă n-a picat de sus pe pămînt, timp de trei ani şi jumătate. Apoi a urmat nerodirea pămîntului, lipsa de hrană şi foamete în tot poporul, încît sufereau şi oamenii şi animalele. S-a împlinit atunci cuvîntul marelui prooroc Moise către Israel, care zicea: "Va fi cerul deasupra capului tău de aramă şi pămîntul sub tine, de fier".
În timpul acestei cumplite secete Domnul a zis lui Ilie: Du-te de aici, îndreptează-te către răsărit şi te ascunde la pîrîul Cherit, care este în faţa Iordanului. Apă vei bea din acel pîrîu, iar mîncare am poruncit corbilor să-ţi aducă acolo (III Regi 17, 3-4). Domnul a făcut aceasta cu robul său cel iubit, pentru două lucruri: ca să-l păzească de răzbunarea Izabelei şi, pe de altă parte, ca să-l cruţe de foamete şi sete. Dar, Preabunul Dumnezeu care Se milostiveşte pururea spre cei păcătoşi şi nu voieşte să-i piardă, cînd s-a împlinit vremea pedepsei celei drepte, a început a-l trage pe Ilie rîvnitorul spre milă, ca să se roage Lui şi cu cuvîntul său să se deschidă cerul spre ploaie. Apoi a secat pîrîul din care bea apă Ilie şi corbii nu-i mai aduceau de mîncare. Văzîndu-se strîmtorat de foame şi de sete, a fost trimis de Dumnezeu la Sarepta Sidonului, la o femeie văduvă şi săracă, spre a cunoaşte cîtă lipsă este pe pămînt din cauza secetei, nu numai asupra celor bogaţi, ci şi asupra celor săraci şi astfel să-l întoarcă spre milă.
Proorocul şi rîvnitorul lui Dumnezeu, Ilie, ascultînd porunca, s-a dus la acea văduvă să-i ceară de mîncare. Şi fiind foarte flămînd şi însetat, a chemat-o şi i-a zis: Adu-mi puţină apă ca să beau! Apoi a strigat-o din nou şi i-a zis: Adu-mi şi o bucată de pîine să mănînc! Şi a răspuns femeia: Viu este Domnul Dumnezeul tău, n-am nici o fărîmitură de pîine, ci numai o mînă de făină, într-un vas şi puţin untdelemn într-un urcior. Şi iată, am adunat cîteva vreascuri şi mă duc să o gătesc pentru mine şi pentru fiul meu şi apoi să mîncăm şi să murim! Atunci i-a zis Ilie: Nu te teme, ci du-te şi fă cum ai zis; dar fă mai întîi de acolo o turtă pentru mine, şi adu-mi-o, iar pentru tine şi fiul tău vei face mai pe urmă. Căci aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Făina din vas nu va scădea şi untdelemnul din urcior nu se va împuţina, pînă în ziua cînd va da Domnul ploaie pe pămînt! Şi s-a dus ea şi a făcut aşa, cum i-a zis Ilie; şi s-a hrănit ea şi el şi casa ei o bucată de vreme. Deci s-a împlinit cuvîntul lui Ilie care l-a spus către văduvă: Căci făina din vas n-a scăzut şi untdelemnul din urcior nu s-a împuţinat, după cuvîntul Domnului grăit prin gura lui Ilie (III Regi 17, 10-16).
Apoi s-a îmbolnăvit copilul văduvei şi a murit. Şi a zis văduva către Ilie: Ce ai avut cu mine, omul lui Dumnezeu! Ai venit la mine ca să-mi pomeneşti păcatele mele şi să-mi omori fiul! Iar Ilie i-a zis: Dă-mi pe fiul tău! Şi l-a luat din braţele ei şi l-a suit în foişor unde şedea el şi l-a pus pe patul său. Apoi a strigat Ilie către Domnul şi a zis: Doamne Dumnezeul meu, să se întoarcă sufletul acestui copil în el! Şi suflînd de trei ori peste copil l-a înviat şi l-a dat mamei sale, zicînd: Iată, copilul tău este viu! (III Regi 17, 18-24).
Vedeţi, fraţilor, că şi moartea copilului văduvei la care găzduia Ilie era o rînduială plină de înţelepciune a lui Dumnezeu, ca să-l silească pe rîvnitorul Ilie spre milă şi să dezlege Cerul cu cuvîntul său, ca să dea Domnul ploaie pe pămînt. După aceea a zis Dumnezeu lui Ilie: Mergi şi spune lui Ahab că voi da ploaie pe pămînt. (III Regi 18, 1).
După ce Ahab s-a smerit din cauza mîniei Domnului, a fost trimis la el Ilie, pe care mustrîndu-l proorocul, i-a poruncit să adune pe cei 850 de prooroci mincinoşi ai Izabelei pe muntele Carmel, dimpreună cu tot poporul. Şi, stînd Sfîntul Ilie înaintea lor, le-a zis cu asprime: Pînă cînd veţi şchiopăta de amîndouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu urmaţi-I Lui, iar dacă este Baal, urmaţi acestuia! (III Regi 18, 21). Şi a poruncit Ilie să-i aducă doi viţei din care unul să fie jertfit de închinătorii lui Baal, iar celălalt să fie jertfit de Ilie adevăratului Dumnezeu. Deci, care dintre ei va reuşi să pogoare foc din cer peste jertfa sa, aceluia să se închine, că Dumnezeul Care va răspunde cu foc, Acela este Dumnezeu (III Regi 18, 24). Şi au făcut aşa.
Deci, mai întîi jertfind proorocii lui Baal, nu au putut pogorî foc pentru jertfa lor, căci ei se închinau la idoli şi nu credeau în adevăratul Dumnezeu. Apoi s-a pregătit Ilie să aducă jertfă. Deci a poruncit să-i aducă 12 pietre, din care a zidit altar Domnului Savaot. Peste el a pus lemne, iar deasupra, viţelul înjunghiat. Împrejurul altarului a săpat un şanţ ca de două măsuri de sămînţă. Apoi a poruncit să umple patru vase cu apă şi să le toarne peste jertfă, o dată, de două ori, pînă a treia oară, încît tot jertfelnicul s-a udat şi şanţul dimprejur s-a umplut cu apă pînă sus.
Altarul făcut de Sfîntul Ilie pe muntele Carmel închipuia altarul Bisericii creştine întemeiate de Hristos prin jertfa Sa de pe Golgota. Astfel, cele 12 pietre ale altarului simbolizau pe cei 12 Apostoli, care stau la temelia Bisericii. Lemnele de pe jertfelnic simbolizau mulţimea mucenicilor ucişi pentru Evanghelie. Viţelul de jertfă este Însuşi Hristos care se jertfeşte pe altarele sfintelor biserici în timpul Liturghiei pentru mîntuirea lumii. Şanţul săpat împrejurul altarului este valea acestei lumi în care încape sămînţa învăţăturii Vechiului şi Noului Testament. Cele patru vase în care se căra apă peste jertfelnic, sînt cei patru evanghelişti. Cele trei turnări arată cele trei persoane ale Preasfintei Treimi. Apa care a umplut şanţurile este învăţătura Evangheliei, iar focul ce s-a pogorît din cer şi a mistuit altarul şi jertfa, închipuieşte revărsarea Duhului Sfînt care sfinţeşte, luminează şi înnoieşte toate.
La urmă s-a rugat Ilie, zicînd: Auzi-mă, Doamne, auzi-mă acum cu foc, ca să cunoască astăzi poporul acesta că Tu singur eşti Dumnezeu în Israel şi că eu sînt slujitorul Tău (III Regi 18, 36). Deci, pogorîndu-se foc din cer, a mistuit toate: jertfa, pietrele şi apa, încît tot poporul căzînd la pămînt, a strigat: Domnul este Dumnezeul meu! Domnul este Dumnezeu! (III Regi 18, 39). Apoi poporul a prins pe proorocii mincinoşi şi i-a ucis la rîul Chişon. Iar Ilie, suindu-se pe vîrful muntelui Carmel, s-a rugat lui Dumnezeu să dea ploaie şi îndată a venit un vifor mare şi a plouat pe faţa a tot pămîntul.
Auzind Izabela de uciderea proorocilor ei, s-a mîniat foarte tare pe Ilie şi căuta să-l omoare, iar el de frică, căci şi el "era om neputincios", a fugit în Iudeea şi se ruga să-i trimită Dumnezeu moarte, ca să nu mai vadă fărădelegile poporului închinător de idoli. După ce a fost hrănit de un înger, a mers 40 de zile şi 40 de nopţi, pînă la muntele lui Dumnezeu, Horeb (III Regi 19, 8). Acolo i s-a arătat Domnul, în adiere de vînt subţire (III Regi 19, 12). Apoi a luat poruncă să se întoarcă şi să ungă pe Elisei prooroc în locul său.
Ascultînd Sfîntul Ilie pe Dumnezeu, s-a întors în Samaria, a uns pe Elisei prooroc în locul său, a mustrat din nou pe Ahab şi pe Izabela pentru că au omorît pe un om sărac, anume Nabot şi i-a luat via. A mustrat, de asemenea, pe Ohozia pentru închinarea la idoli, apoi, luînd pe Elisei, ucenicul său, s-a dus în părţile Iordanului şi, despărţind apa în două cu cojocul său, a trecut de cealaltă parte şi i-a zis lui Elisei: Cere de la mine ce să-ţi fac, înainte de a fi luat de la tine. Duhul care este în tine, să fie îndoit în mine, a răspuns Elisei. Şi, pe cînd vorbeau, iată, căruţă de foc şi cai de foc au răpit pe Ilie şi l-au ridicat spre cer. Iar Elisei, privind, a strigat: Părinte, părinte, caii şi căruţele lui Israel! (IV Regi 2, 12). Deci, luînd cojocul care căzuse de la Ilie, a despărţit Iordanul în două şi s-a dus către muntele Carmel.
Aşa s-a urcat dumnezeiescul Ilie cu trup cu tot la locaşurile cereşti, fără a gusta moartea, de unde apoi va fi trimis în vremea de pe urmă, să vestească lumii apropierea judecăţii de apoi şi va găti calea venirii lui Hristos la judecată, ca un al doilea Înaintemergător. Atunci va fi omorît Ilie de sabia lui Antihrist, împreună cu Enoh. Nu după mulţi ani ticălosul Ahab a murit într-un război, al cărui sînge i l-au lins cîinii. La fel şi femeia sa, Izabela, care de atîtea ori a voit să omoare pe marele prooroc, căzînd dintr-un turn, a murit, iar trupul ei i l-au mîncat cîinii înaintea cetăţii, după proorocia Sfîntului Ilie.
Aşa a făcut şi Sfîntul Ilie. A folosit toiagul secetei şi varga foametei ca să smerească pe cei răi şi închinători la idoli. Că este firesc la Dumnezeu să-i îmblînzească pe neascultători şi necredincioşi cu frîul foametei şi cu zăbala suferinţei. Astfel, după trei ani şi şase luni de secetă, s-a smerit Ahab şi s-a milostivit Dumnezeu spre poporul cel amăgit de el, dînd ploaie pe faţa pămîntului.
Vedeţi, fraţilor, rîvna lui Ilie pentru credinţă, pentru adevăr şi pentru mîntuirea oamenilor? Cine dintre noi are măcar o picătură din credinţa Sfîntului Ilie, din sfinţenia vieţii lui şi din rîvna lui pentru cele sfinte? Cine dintre noi are atîta rîvnă cît aveau părinţii şi sfinţii noştri pentru Biserică, pentru rugăciune, pentru cinstirea cărţilor sfinte şi pentru ajutorarea aproapelui? Să nu slăbim cu totul în credinţă şi rîvnă, că fără acestea nu ne putem mîntui. Dacă nu mergem mai des la biserică, să avem rîvnă măcar o dată pe săptămînă să luăm parte. Să avem rîvnă şi pentru dreapta credinţă, pentru buna creştere a copiilor şi pentru milostenie la cei lipsiţi. Dacă pierdem rîvna rugăciunii, îndată slăbim şi în credinţă, la biserică ne ducem tot mai rar şi lucrul nostru nu este cu spor, pentru că ne-am depărtat de calea pocăinţei. Deci să apărăm această virtute de sectanţii care caută să ne jefuiască rîvna pentru a deveni goi sufleteşte, plictisiţi la rugăciune, leneşi la biserică, greoi la citit şi fără spor la cele bune.
Să învăţăm astăzi de la Sfîntul Ilie cît de mare este puterea rugăciunii, precum şi puterea de a lega şi dezlega, dată de Dumnezeu oamenilor sfinţi şi preoţilor. Ilie a legat cerul să nu plouă, iar Dumnezeu nu voia să dezlege legătura proorocului, ci a respectat legătura şi canonul dat de el samarinenilor. Iar cînd Ilie a dezlegat norii pentru ploaie, prin cuvîntul gurii sale, îndată s-au adunat nori pe cer cu vifor mare şi a udat faţa pămîntului.
Vedeţi puterea cuvîntului la prooroc? Vedeţi cît de mare este puterea, pe care o avea Ilie, de a lega şi dezlega cerul? Însă proorocii Vechiului Testament aveau acest har prin voia lui Dumnezeu, dar pînă la Hristos nimeni nu putea să lege şi să dezlege păcatele oamenilor. Căci puterea de a dezlega păcatele este cu mult mai mare decît aceea de a dezlega cerul. Iată, deci, că mai mult decît Ilie este preotul Legii Noi, care leagă cerul şi adîncul şi dezleagă raiul şi iadul prin Taina Sfintei Spovedanii. Ilie leagă cerul să nu plouă, iar preotul leagă raiul ca să nu intre păcătoşii în el fără pocăinţă. Ilie dezleagă norii să plouă, iar preotul dezleagă, nu norii cerului, ci păcatele oamenilor, ca să poată intra în împărăţia lui Dumnezeu. Iată, deci, că mult mai mare este puterea şi harul dat preotului, decît puterea dată proorocului Ilie. Să ascultaţi, fraţilor, de preoţii şi duhovnicii voştri, că fără ei nimeni nu ne poate dezlega păcatele, nici chiar îngerii din cer. Primiţi canonul dat la spovedanie şi-l faceţi, ca să nu rămîneţi sub legătură nedezlegată. Dacă vă este canonul greu, cereţi altul mai uşor şi nimic să nu faceţi fără sfatul şi dezlegarea duhovnicului.
Aţi înţeles încă din predica de astăzi că Ilie a adus jertfă sîngeroasă pe muntele Carmel, ca semn de împăcare a samarinenilor cu Dumnezeu, adică a săvîrşit în chip simbolic liturghie de împăcare pe Carmel, ca să ne amintească nouă cît de mare este puterea Sfintei Liturghii. Să preţuim jertfa lui Hristos, adică dumnezeiasca Liturghie, pe care numai preoţii pot să o săvîrşească. Să nu uitaţi că nu este mîntuire pe pămînt fără Sfînta Liturghie. Ea a fost simbolizată chiar de la începutul creaţiei, prin jertfa lui Abel şi a lui Avraam, care a adus jertfă pe însuşi fiul său, Isaac, precum şi prin celelalte jertfe de mulţumire aduse de Moise, de Aaron, de Isus Navi, de David şi de toţi drepţii Legii Vechi.
Să preţuim Sfînta Liturghie, ascultînd-o cu mare evlavie, căci ea repetă jertfa Domnului de pe cruce şi ne menţine în strînsă legătură cu Dumnezeu prin Sfînta Împărtăşanie. De aceea, fără jertfă liturgică nimeni nu se poate mîntui. Cînd auzim clopotele bisericii să mergem la slujbă, că Hristos rămîne cu noi mai ales prin Sfînta Liturghie. Mare păcat fac acei creştini care stau sărbătoarea acasă şi nu vin la biserică să asculte Sfînta Liturghie.
Altă învăţătură folositoare de suflet ne dă Sfîntul Ilie astăzi prin cuvintele adresate poporului pe muntele Carmel, cînd le-a zis: Pînă cînd veţi şchiopăta cu amîndouă picioarele? (III Regi 18, 21). Care sînt cele două picioare cu care mergem la Dumnezeu? Sînt credinţa şi faptele bune. Şi precum nu putem merge într-un picior, tot aşa nu putem merge la Dumnezeu numai prin credinţă, fără fapte bune. Să ne silim a păstra cu sfinţenie dreapta credinţă şi a lucra după putere faptele bune. Una fără alta ne împiedică mîntuirea. Fără amîndouă, şchiopătăm de ambele picioare şi nu putem urca scara mîntuirii care ne duce la împărăţia lui Dumnezeu.
Aţi văzut apoi soarta proorocilor mincinoşi care au înşelat poporul şi l-au atras la închinarea de idoli? Pe toţi aceştia i-au prins oamenii şi i-au ucis pe Carmel. Iată soarta profeţilor şi învăţătorilor mincinoşi din zilele noastre, care caută să amăgească pe credincioşi, să-i rupă de Biserică, de Tradiţie, de icoane, de Maica Domnului, de Sfintele Taine, de dreapta credinţă şi de tot ce avem noi mai scump pe lume, răstălmăcind Sfînta Evanghelie după capul lor. Să nu-i ascultaţi, nici să-i primiţi în casă, nici să vă duceţi la adunările lor, ca să nu vă înşele şi să vă ajungă pedeapsa lui Dumnezeu.
Să rămînem în Biserică cu Hristos şi cu toţi sfinţii Lui. Aici este mîntuirea, bucuria, pacea şi speranţa noastră. Iar afară de Biserică, sînt cei căzuţi din credinţă, apostaţii, necredincioşii, ereticii, proorocii mincinoşi, trădătorii, beţivii, desfrînaţii şi toţi cei ce sînt stăpîniţi de patimi şi nu vor să se pocăiască. Soarta lor o aminteşte cel mai bine Sfîntul Apostol Pavel, care zice: Nu vă amăgiţi. Nici desfrînaţii, nici închinătorii la idoli (adică cei robiţi de patimi), nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici hulitorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu (I Corinteni 6, 9-10).
În ţara noastră Sfîntul Ilie este foarte cinstit de credincioşi. Avem biserici şi mînăstiri cu hramul lui şi creştini care-i poartă numele. Însă nu avem destui păstori, monahi şi credincioşi care să-i urmeze viaţa şi rîvna lui Ilie pentru Hristos şi pentru Evanghelie. Dar "întru smerenia noastră ne va pomeni şi pe noi Domnul".
Să-l rugăm pe Sfîntul Prooroc Ilie, să mijlocească înaintea lui Dumnezeu pentru noi şi pentru toată lumea, ca să ne dea Domnul pace, ploaie timpurie şi tîrzie, să sporească credinţa noastră, dragostea, rugăciunea şi rîvna noastră pentru Biserică şi pentru faptele bune, spre slava lui Dumnezeu şi mîntuirea sufletelor noastre. Amin.
Sursa: Pagini ortodoxe
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu