Sfantul Efrem Sirul: Nu se cade a ne necăji, în vremea ispitei, ci să ne trezim la rugăciuni şi la faceri de bine.

În vederea ispitirii, se arată iscusinta celui credincios. Şi nu se cade a ne necăji, în vremea ispitei, ci să ne trezim la rugăciuni şi la faceri de bine, aşa cum, cei ce plutesc pe mare, se trezesc, atunci când începe furtuna şi, mai mult, priveghează şi pe Domnul îl cheamă, după cum este scris la Proorocul Iona: „Corabia era gata să se sfarme. Corăbierii s-au înfricoşat şi au strigat fiecare, către dumnezeul său, şi au aruncat în mare încărcătura corăbiei” (Iona, 1, 4-5).

Că aceasta este o pildă, pentru lepădarea grijilor celor pământeşti. Se cade a defăima toate lucrurile lumeşti şi a ne gândi numai la viata cea veşnică. Iar, când ni se întâmplă nouă vreo ispită, să nu deznădăjduim.

Că, vedem pe Proorocul, care, şi în pântecele chitului fiind, nu ş-a deznădăjduit de a sa mântuire ci, rugându-se, a zis: „Strigat-am, către Domnul, în strâmtoarea mea, şi El m-a auzit; din pântecele locuintei mortilor, către El am strigat, şi El a luat aminte la glasul meu! Tu m-ai aruncat în adânc, în sânul mării, şi valurile m-au înconjurat.” (Iona 2,3-4).

Că nu întotdeauna este marea liniştită şi nu este cu putintă a înota, în viata aceasta, de acum, fără de ispită. Iar, dacă vom tine credinta Domnului, ca pe o cârmă, ea ne va duce pe noi la limanul vietii şi, lepădând osteneala, ne vom îmbrăca cu viata nestricăcioasă.

Frate, dacă te-ar supăra pe tine duhul mâhnirii, să nu te descurajezi, ci, roagă-te Domnului, şi-ti va da tie îndelungă-răbdare, şi, după rugăciune, şezând, adună-ti gândurile tale şi mângâie sufletul tău, ca acela ce a zis: „Pentru ce eşti mâhnit, suflete al meu, şi pentru ce mă tulburi? Nădăjduieşte în Dumnezeu, că-L voi lăuda pe El: mântuirea fetei mele este Dumnezeul meu.” (Ps. 41, 67).

Şi să zici, de ce te descurajezi suflete al meu, oare, totdeauna vom locui noi întru această viată? Auzi pe cel ce zice: „Străin sunt eu la Tine, străin, ca şi toti părintii mei.” (Ps. 38,17).

Gândeşte-te la cei ce mai înainte au locuit în mănăstire, unde trăieşti tu acum, şi cunoaşte şi vezi, că, după cum şi aceia s-au dus din viata aceasta, aşa şi noi, cei ce trăim acum, când va voi Domnul, ne vom duce. Că viata dreptilor, după sfârşit începe. De unde şi Proorocul, dorind viata ce va să fie, zice: „în ce chip doreşte cerbul, izvoarele apelor, aşa Te doreşte sufletul meu, pe Tine, Dumnezeule, când voi veni şi mă voi arăta fetei Tale, Dumnezeule” (Ps. 41, 1-2), de vreme ce, ca un răstimp de pregătire, trecător, socoteau Sfintii viata aceasta. Pentru care pricină, într-alt loc, zice: „Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace.” (Luca, 2, 29).

Aşa şi Apostolul poftea ca să se dezlege şi să fie împreună cu Hristos. Căruia este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.