Avva Ilarion a plecat la cele veşnice cu aceste ultime cuvinte: "Rugaţi-vă la Maica Domnului!"
Când l-am văzut ultima oară, în chilia sa, cu puţin înaintea mutării la cele veşnice şi sfinte, pe părintele Ilarion Argatu (cu numele şi prenumele anume predestinate slujirii în bucurie şi sfântă ascultare!), ne-a strâns la piept cu o căldură deosebită a gestului, am zice sfinţitoare, i-am sărutat crucea, inima şi dreapta, ca de obicei, apoi ne-am sărutat creştineşte, cu multă recunoştinţă şi bucurie din partea noastră, cu multă dragoste părintească şi ocrotitoare grijă duhovnicească din partea sa, pentru că sfinţia sa a fost şi va rămâne unul dintre cei mai importanţi şi iscusiţi luminători şi călăuzitori ai creşterii vieţii noastre sufleteşti! Am fost, suntem şi vom fi mereu legaţi, prin Mila lui Dumnezeu, de sufletul nobil al cuvioşiei sale şi, de aceea, poate, ne-am bucurat ore întregi de darurile cu care Cel de Sus îl înzestrase din belşug, dintre care ne-au mişcat în mod deosebit trei: blândeţea unită cu bunătatea, smerenia pilduitoare şi îndelunga răbdare, într-o jertfire exemplară, ca în Pateric! Vorbirea sa era simplă, directă, deosebit de blândă (uneori, la nevoie, extrem de fermă!), fără nici o înfloritură inutilă, dar cu o coloratură specială a graiului moldovenesc, împletită, atunci când era cazul, cu vorbirea în dodii, atât de ziditoare dacă cei care o ascultă, înţeleg mesajul ei duhovnicesc tainic, învelit într-o smerenie nebiruită...
Bogaţii şi săracii, savanţii şi neştiutorii de carte, generalii şi soldaţii, artiştii şi sportivii, scriitorii cu har şi publicăreţii veleitari ("strategi" autoprogramaţi ai penultimelor interviuri), personalităţi proeminente autentice şi "maeştrii" închipuiţi şi umflaţi de pretenţii vulgare (pe aceştia din urmă avva Ilarion îi numea "înşelaţi", miluindu-i cu rugăciunile sale totdeauna ascultate, dar ferindu-se de viclenia lor ca de aluatul fariseilor!), ţăranii şi orăşenii, târgoveţii şi gospodinele, studenţii şi elevii, bătrânii şi copiii, părăsiţii şi neştiuţii, uitaţii şi urgisiţii, credincioşii şi îndoielnicii, umilnicii şi trufaşii, sănătoşii şi bolnavii, îmbisericiţii şi demonizaţii, înţelepţiţii şi nesocotiţii, frumoşii şi urâţii, blânzii şi mânioşii, neprihăniţii şi intriganţii, dezinteresaţii şi afaceriştii, "prostimea" şi "oficialii", "guguştiucii" şi securiştii, fidelii şi trădătorii, toţi veneau la sfinţia sa, împinşi de un necaz, durere sau interes oarecare, curat sau necurat, cinstit sau necinstit, sincer sau cu vicleşug, ascultându-i mai puţin cuvintele, uneori rostite cu greutate din pricina slăbiciunii sau oboselii venite cu vârsta şi mai mult rugăciunile de dezlegare, făcute cu o dragoste suprafirească şi cu o răbdare îngerească de zeci, sute şi mii de ori, într-o monodinie desăvârşită şi desăvârşitoare, care mişca şi cele mai împietrite inimi şi lumina, măcar pentru câteva clipe, chiar şi cele mai întunecate conştiinţe...
La flacăra iubirii sale covârşitoare, pline de compasiune pentru suferinţele şi necazurile "tălpii şi prostimii" ţării, pe care a iubi-t-o până la ultima sa suflare, cu o dăruire de sine atât de totală, încât, în cele din urmă, mulţi dintre cei mai apropiaţi ai săi care doreau să-l mai ocrotească, au înţeles că Părintele va pleca din lume înconjurat de credincioşii săi dragi, renunţând să-i mai zică ceva în acest sens! Părintele Ilarion asculta cu o atenţie concentrată şi binevoitoare pe fiecare dintre cei care băteau la poarta inimii sale generoase, de-o bunătate proverbială şi cu ajutorul harului deosebit pe care îl avea de la Dumnezeu, vădit şi adeverit, citea, de obicei dintr-o privire, adâncul durerii celor care îi cereau sfat duhovnicesc, şi cu multă delicateţe le dăruia şi leacul potrivit, încurajându-i să-şi ţină nădejdea trează!
O întâmplare revelatorie, din multele pe care le cunoaştem, ne arată la ce adâncime de smerenie insondabilă ajunsese: aflasem că, în urmă cu mulţi ani, avusese o neînţelegere de moment cu un monah, ajuns la rândul său la o treaptă de trăire duhovnicească mai adâncă, neînţelegere care lăsase o oarecare stinghereală între cei doi, dar ceea ce este mai important o piedică pentru o conştiinţă duhovnicească în drumul ei către desăvârşire şi sfinţenie... Am "intervenit" pe lângă avva Ilarion cel blând cu inima, rugându-l să-i scrie câteva rânduri de iertate creştinească şi frăţească celuilalt, deşi mai mult acela greşise... S-a rugat ca de obicei, a închis ochii într-o smerită cugetare, i-a redeschis mari şi luminoşi, ne-a privit cu dragoste şi apoi i-a scris câteva rânduri pline de căldură şi smerenie părintelui aceluia! Le-am dus personal rândurile respective şi bucuria sfinţitoare şi forţa smereniei au biruit iarăşi... Cei doi părinţi duhovniceşti au rămas în pace şi bucurie duhovnicească, constituind o pildă vie pentru noi, păcătoşii, care greu ne hotărâm să cerem scuze când greşim, dar să ne mai şi iertăm!
Părintele Ilarion, "Părintele" cum îi ziceau cu dragoste majoritatea credincioşilor, avea o adâncă şi întinsă experienţă duhovnicească şi de viaţă, pustnicise ascuns într-un pod ani de zile, se deprinsese cu postul aspru, privegherea şi rugăciunea cea de toată vremea, dormea câteva ceasuri în scaun, călcând pe urmele marilor nevoitori din Pateric, rămânând mereu zâmbitor şi binevoitor, plin de solicitudine şi compasiune pentru cei săraci şi obidiţi, pentru "cei mici" ai Domnului nostru Iisus Hristos, pe care i-a iubit până la uitarea de sine, căci de lepădat se lepădase demult de sinele său... A ctitorit Biserici, mânăstiri, a contribuit decisiv la restaurarea şi pictura multor Biserici, a dăruit sume mari Sfintei mânăstiri Cernica şi chiar Patriarhiei (care întotdeauna l-a preţuit duhovniceşte, răsplătindu-l fără o publicitate ieftină şi vulgară, aşa cum cei duhov-niceşti ştiu s-o facă, păstrând cu smerenie aurul etern şi aruncând aurul efemer ca pe un gunoi!), a cumpărat un teren la Ierihon pentru a ctitori o sfântă mânăstire ortodoxă ( misiune lăsată, ca testament, părintelui Alexandru, unul dintre copiii săi dragi, dar, ceea ce este cel mai important, a ajutat hotărâtor la naşterea duhovnicească a multor suflete, învăţându-le cu îndelungă răbdare cum să devină Biserici vii ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos, gonindu-l neobosit şi neînfricat pe cel rău din casele şi din vieţile oamenilor, a ajutat mulţi tineri să devină preoţi sau monahi, a sfătuit Episcopi şi chiar Patriarhi (toţi Patriarhii, chiar şi ai altor Biserici surori, l-au preţuit ca pe un bărbat cu viaţă sfinţită şi sfinţitoare!), a luminat oameni cu putere de decizie în stat să facă lucruri plăcute lui Dumnezeu, şi-a iubit vrăjmaşii, rugându-se pentru ei stăruitor; i-a iertat chiar şi pe acei sărmani pseudocreştini, duplicitari înrăiţi, puţini la număr, dar tenaci, amăgiţi şi amăgitori (care i-au înregistrat cuvintele de foc duhovnicesc, valorificându-le apoi substanţial, fără binecuvântarea sa, împă-unându-se histrionic cu această ispravă meschină, vrednică de milă!), biruind toate obstacolele şi ispitele (şi nu puţine au fost!) cu rugăciunea, postul, sfânta ascultare şi o înfricoşată smerenie pe care puţini au înţeles-o în reala ei sfinţenie lucrătoare, confundând-o cu o simplă respectare, oarecum recunoscută şi aceea, a voturilor monahale!
Numai cei care l-au cunoscut mai îndeaproape, bucurându-se de încrederea sa totală, simţeau sfinţenia neîntreruptă şi lucrătoare a vieţii sale cuminţi, înţelepte şi binefăcătoare până la limite greu de cuprins cu simpla înţelegere omenească... Pentru a ne apropia încă puţin de dimensiunea reală a acestei vieţi duhovniceşti de excepţie, trebuie să ne reamintim cuvintele avvei Cleopa, marele duhovnic al neamului nostru şi al tuturor duhovnicilor, care le zicea celor care veneau din Bucureşti la cuvioşia sa: "Ce căutaţi, mânca-v-ar Raiul, la moş putregai, nu ştiţi că aveţi acolo doi îngeri de pază ai lui Dumnezeu, părintele Ilarion Argatu şi părintele Sofian? Rugăciunile de dezlegare rânduite de Sfânta noastră Biserică i-au fost citite, cu sobor de preoţi şi călugări, de către Înalt Prea Sfinţitul Serafim şi sufletele credincioşilor s-au umplut de bucurie pentru această aleasă slujbă arhierească, căci Dumnezeu toate cu înţelepciune le hotărăşte pentru sfinţiţii slujitori ai Sfântului Său Altar, care "lupta cea bună au luptat" şi cu smerenia cea înfricoşată s-au încununat!
În iunie 1994 am fost oaspeţii săi într-o zi de înainteprăznuire (părintele nu acorda nimănui "interviuri", nici "ultime" , nici "penultime", ci dialoga duhovniceşte, cu smerenie şi frică de Dumnezeu, străin de toate vanităţile omeneşti!), care ne-a rămas în memoria afectivă pentru frumuseţea şi adâncimea ei duhovnicească. Am tăinuit multe în acea zi binecuvântată de Dumnezeu şi părintele Ilarion, plin de bucurie harică, ne-a scris aşa: "Fericirea lumii este dragostea adevărată a Mântuitorului Iisus Hristos şi a Prea Sfintei Maicii Sale, fapt pentru care zi şi noapte trebuie să mulţumim cu umilinţă sufletească şi zdrobire de inimă, rugându-ne neîncetat!" .Am stat o oră întreagă cu părintele, invitaţi la masă, într-o pace şi o bucurie suprafireşti, de negrăit, izvorâte prin smeritele sale rugăciuni şi revărsate din belşug şi asupra noastră, a păcătoşilor...
Avva Ilarion a trecut prin multe prigoane, ocări, nedreptăţi, lipsuri, lovituri de toate felurile (uneori chiar de la "fraţi" înşelători de credinţă, care îi răsplăteau binele cu rău!) şi chiar încercări ale unor neoameni, instrumente oarbe ale celui rău şi veşnic împotrivitor, de a-l elimina fizic (au fost mai multe astfel de tentative în vremurile de tristă amintire, unele le ştim şi noi în amănunţime, dar cu Mila lui Dumnezeu şi Acoperământul cel Sfânt al Maicii Domnului, Părintele a trăit până la aproape 86 de ani (ar fi împlinit vârsta pe 2 august 1999!) şi poate, în mod proniator, în ziua plecării sale era pomenit şi Sfântul Mucenic Acachie, vestit pentru ascultarea sa până la moarte mucenicească!
Avva Ilarion cel blând cu inima a dorit fierbinte moarte mucenicească, cu smerenie, dragoste, frică şi cutremur înaintea lui Dumnezeu, fără să realizeze, în neprihănirea sa bine cunoscută de acum, că prin jertfirea sa sufletească şi truda-i sfinţitoare zilnică, chiar şi atunci când boala muşca serios din trupul sfinţiei sale, că viaţă mucenicească a dus! În ziua plecării sale la cele veşnice şi sfinte i-a mărturisit unui preot care-l veghea, că dacă Mântuitorul nostru Hristos, cu rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioară Maria şi ale tuturor Sfinţilor Părinţilor noştri, îl va milui, va pleca în acea seară... și a plecat în acea zi, seara! Întotdeauna cei iubiţi de Dumnezeu ştiu, cu darul Său, ceasul plecării lor din această lume trecătoare! De fapt, în ultimii ani ai vieţii sale pe pământ o gravitate cerească şi o tainică bucurie se citeau pe faţa sa albă şi curată ca lumina; se împărtăşea săptămânal şi slavoslovea neîncetat şi neîntrerupt într-o bucurie harică pe care suferinţele trupeşti nu au putut s-o împiedice sau s-o umbrească cu ceva!
Pentru toţi fiii săi duhovniceşti, pentru toţi creştinii ortodocşi trăitori şi pentru tot neamul nostru creştinat din începuturile sale a lăsat un ultim îndemn duhovnicesc, cu valoare testamentară: "Rugaţi-vă neîncetat la Maica Domnului!". Un duhovnic atât de iubitor, văzător cu duhul, postitor şi rugător neîncetat şi neîntrerupt, cu viaţă duhovnicească sfinţită şi sfinţitoare, un vas ales şi un prieten al Adevărului, nu putea pleca fără un ultim sfat duhovnicesc, mântuitor pentru oile date în grija sa (nu şi cel din urmă, pentru că cei credincioşi şi rugători în duh şi adevăr vor simţi şi vor primi, tot în duh, mai departe, lumina sfaturilor şi rugăciunilor sale bine primite şi bine plăcute la Dumnezeu!). Într-adevăr, toţi cei care se roagă smerit, curat, sincer şi stăruitor Măicuţei Domnului trec altfel, aproape de negrăit, marea acestei vieţi!
Oare cui să i se potrivească atât de bine aceste sfinte rugăciuni, dacă nu avvei Ilarion, ca şi tuturor fiilor adevăraţi ai Luminii: "Cu sufletul şi cu trupul să mă sfinţesc, Stăpâne, să mă luminez, să mă mântuiesc, să-ţi fiu ţie locaş prin împărtăşirea Sfintelor Taine, avându-Te pe Tine locuitor întru mine, împreună cu Tatăl şi cu Duhul, Făcătorule de bine, mult milostive". Și, de asemenea: "Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău în pace; că au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel".
Trupul său sfinţit a fost înmormântat vremelnic la Boroaia (sau, poate, după iconomia lui Dumnezeu, până la Parusia!), cu slujbă arhierească (Înalt Prea Sfinţitul Pimen Suceveanul, Prea sfinţitul Gherasim Putneanul, iar din partea Patriarhiei, Prea Sfinţitul Teodosie Snagoveanul, Episcop vicar patriarhal). Slujba de înmormântare a adunat un sobor ales de preoţi, zeci de monahi şi monahii şi mii de credincioşi, care au dorit să-şi ia rămas bun de la avva Ilarion cel cu inima blândă, milostivă, iertătoare, odihnitoare şi, cu darul lui Dumnezeu, tămăduitoare până la margi-nea suprafirească şi sfinţitoare a sa, pe care o numim simplu, "minunile lui Dumnezeu!" .
Prea Sfinţitul Episcop Teodosie Snagoveanul, care s-a bucurat cu smerenie, în mod deosebit şi proniator, de dragostea şi preţuirea duhovnicească a acestui mare luminător şi stâlp al Sfintei noastre Biserici, sobornicească şi apostolească, slujitoare şi luptătoare, a rostit câteva cuvinte simple, adânci şi inspirate care au mişcat, au mângâiat şi au întărit pe toţi credincioşii prezenţi, dar şi pe cei care au urmărit ultima ediţie "Credo", în care duhul rugăciunilor de foc ale părintelui Ilarion a spulberat, măcar pentru un ceas, convenţionalismul, formalismul, artificialitatea, suficienţa şi slava deşartă instaurate cam de multicel la această emisiune, datorită faptului că, pe lângă oamenii duhovniceşti şi de bună credinţă invitaţi, sunt aduşi şi oameni fără frică de Dumnezeu şi fără nici o pricepere spirituală, ba chiar rătăciţi şi înşelaţi de părerea lor de sine! Să reţinem cuvintele acestea atât de vii şi învietoare, rostite de un arhiereu şi totodată un vas de slujire al lui Dumnezeu: "Atât de viu a fost în conştiinţa şi nădejdea credincioşilor, încât nu poate să se despartă de noi. Lasă în urma sa un stâlp de lumină, o nădejde a Învierii. A răspândit lumina prin ţară, prin fiii şi ucenicii lui. Cei care l-au cunoscut, de când a venit la Bucureşti, nu au văzut la sfinţia sa decât jertfă şi rugăciune. Viaţa sa a fost o flacără. Se ruga până adormea şi se trezea rugându-se. Cu rugăciunile s-a hrănit mai mult decât cu hrana trupească. Această lumină ce a strălucit la Boroaia nu s-a stins, ci se mută acum la ceruri" (N.n. - Aceeaşi lumină a strălucit şi la sfânta mânăstire Căldăruşani, şi la sfânta mânăstire Cernica, pe care le ţinea cu sfintele sale rugăciuni şi nu numai, căci, trăind într-o sărăcie a duhului şi o simplitate exemplare, dăruia stăreţiilor şi obştei monahale ale acestora, pe lângă ceea ce dăruia săracilor, sume importante ştiute doar de Dumnezeu şi de unii credincioşi mai jertfitori ai Bisericii!"). Veşnică pomenire şi Hristos a înviat, îţi cântăm cu umilinţă, prea iubite avvă, şi te rugăm, cu smerită metanie de suflet, inimă şi gând, dacă capeţi îndrăzneală la Tronul lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi toţi, păcătoşii! Amin.
Un fiu duhovnicesc
Sursa: aici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu