“O
alta moarte clinica avea sa-l astepte pe parintele multi ani mai
tarziu, la Stalingrad. Plecase voluntar pe front si, plin de viforul
tineretii, dorea recastigarea Basarabiei. Tot voluntar s-a prezentat la
generalul Dragalina (Cornel,+ 1949, fiul eroului Ioan A. Dragalina, n.
n.,) oferindu-se pentru o actiune plina de primejdii si nu a mai
revenit la unitate. Din nou, viata lui a ramas suspendata de un
iluzoriu fir. Explozia unui srapnel l-a ranit grav. Era plin de sange
si toata falca de jos abia se mai tinea intr-un rest de cartilaj. Era
desfigurat si cu greu mai respira din cauza hemoragiei. Medicii ii
dadeau doua-trei ore de supravietuire. Nu aveau cum sa-l ajute. Nu
aveau cu ce. Singura sansa erau un spital si un chirurg priceput.
Acolo, in camp deschis, nu se putea face nimic. Atunci, s-a petrecut
minunea. In aer s-a auzit un zgomot intrerupt, de motor cu probleme si,
cateva secunde mai tarziu, un avion nemtesc de vanatoare a aterizat,
oprind chiar langa parintele. Avionul nu mai putea zbura. Avea o
defectiune la rezervorul de benzina. Nu era ceva grav, caci neamtul a
surubarit o vreme pe sub burta avionului si motorul a pornit. Vazand ca
vrea sa plece, un ofiter roman, Ciurea (maramuresean), l-a rugat pe
pilot sa ia ranitul, sa-l duca la un spital. Neamtul a refuzat. Nici un
regulament din lume - nici omenesc, nici militar - nu-l putea obliga
sa transporte un ranit. Era un avion de doua locuri (pentru pilot si
observator) si orice kilogram in plus reprezenta o catastrofa. Atunci,
fara sa mai stea pe ganduri, ofiterul Ciurea a scos pistolul si l-a pus
la tampla aviatorului. Ori il lua si pe parintele, ori il impusca.
Situatia era pe muchie de cutit. Cei doi nemti s-au tras deoparte si
s-au sfatuit. Voiau sa suie ranitul in cabina, sa ruleze cateva sute de
metri si apoi sa-l arunce din mers. Intr-adevar, ranitul a fost urcat
cu chiu cu vai in carlinga, observatorul s-a chircit (numai el stie
cum) pe scaunul din dreapta si avionul a pornit. Dupa cateva minute,
parintele l-a auzit pe observator spunandu-i pilotului sa nu-l mai
abandoneze pe camp. Avionul isi recastigase stabilitatea si motorul
functiona bine. Zborul a decurs fara probleme. In doua ore, avionul a
parcurs 600 de kilometri, dupa care ranitul a fost dus repede la un
spital, unde astepta deja pregatita sala de operatie si toate cele
necesare. „In tot acest timp, m-am gandit la multe”, isi aminteste
parintele. „Mi-am revazut viata, mi-am pus intrebari. Nu era vorba de
frica mortii, de durere fizica sau altceva. Era vorba de Dumnezeu.
Mi-am dat seama ca si daca as fi fost imparat sau celebru sef de stat,
nimeni nu m-ar fi putut salva in pustietatea campiei ruse. Aceasta
intamplare mi-a schimbat viata din temelii. Dupa ce am iesit din
spital, in concediu fiind, primul meu drum a fost la Putna, unde in
fata altarului mi-am inchinat viata lui Dumnezeu, salvatorul meu”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu