"O viaţă întreagă am fost obsedat de sentimentul singurătăţii, dar acum sunt cu adevărat copleşit de acest sentiment. Am rămas singurul supravieţuitor al Odiosului Masacru de la Ip, a cărui inimă încă mai bate.
Pe retina minţii mele nu s-a şters niciodată culoarea sângelui ţâşnit în urma glonţului tras asupra unor oameni nevinovaţi. În urechi simt golul amar lăsat de bubuitul armelor în miez de noapte.. Încă mai trăiesc pentru că sunt în măsură să rostesc cuvântul Ip.
Vă iert pe toţi, pentru toate!"
Gavril Butcovan, singurul supravieţuitor al Masacrului de la Ip, 13-14 Septembrie 1940, Noaptea Inălţarii Sfintei Cruci
"Documentele importante pentru elucidarea dramaticelor evenimente care s-au petrecut in comuna Ip de Ziua Crucii, in sângeroasa noapte de 13 spre 14 septembrie 1940 au fost descoperite in ultimele decenii in Arhiva Ministerului Apărării Naţionale a Republicii Ungare. Conform acestora se urmărea instaurarea terorii şi legalizarea ei împotriva populatiei româneşti din teritoriile ocupate prin Diktatul de Viena. Conform Decretului 6440/1940, trupele de ocupatie au organizat un scenariu care să justifice masacrul comis in satul Ip şi în localităţile din jur. Stârneşte profundă consternare un asemenea ordin militar dat in timp de pace pe un teritoriu cedat şi ocupat pe baza unui "arbitraj", impotriva unei populatii civile neînarmate. Este evidentă tenta de a instaura teroarea si spaima, de a inhiba şi nimici orice împotrivire in teritoriile ocupate."
Masacrul de la IP a fost plănuit de catre Statul Ungar a avea loc special in Noaptea Inălţarii Sfintei Cruci, sărbătoarea sfântă a neamului românesc: "Romaniei Mari i s-a cantat odata, in public, Vesnica pomenire. In 1940, dupa absurdul diktat de la Viena, trenurile care intrau in Romania din Ungaria aduceau cu ele afise mari, lipite de vagoane, unde, intr-un chenar de doliu, sub o cruce semnificand decesul, stateau scrise urmatoarele:
"In memoria dureroasei nedreptati comise la Trianon, aducem la cunostinta ca, prin fermitatea lui Horthy, a raposat intru Domnul, fiica, sora si ruda ROMANIA MARE.
Dupa 22 de ani de asuprire provocata altora, Doctorul Stalin, la 27 iunie 1940, ora 12,00 i-a amputat un brat. Dupa indelungate suferinte si chinuri, duhovnicii Hitler si Mussolini i-au dat sfanta impartasanie de veci, dupa care si-a dat duhul.
Agonia acelei vorbarete a inceput la Munchen si s-a incheiat la Viena, iar inhumarea va avea loc la 14 septembrie 1940. Oficierea parastasului va avea loc in Parlamentul de la Budapeste. Discursurile funerare vor fi tinute de catre primul-ministru, contele Teleki si de ministrul de externe Csaky.
Odihneste-te in pace!
Amintirea ta va ramane in istorie!
Regele Ferdinand, Regina Maria, sotie, si Carol al II-lea, parinti adoptivi
Cehoslovacia, Polonia, fosti decedati de aceeasi boala
Wilson, Benes, Chamberlain, unchi
Anglia, Franta, Turcia, Mica Atlanta si Liga Natiunilor de la Geneva, Indoliati"
Manifestul avea si o lozinca, evident, un text triumfalist: "Transilvanie! Chiar si pana acum ai fost a noastra si a noastra vei ramane pe veci!"" (Mihai UNGHEANU, Prefata la Complicitati sub paravanul "Revolutiei")
Românii din Transilvania - ucişi pentru vina de a fi "valahi"
(din mărturiile lui Gavril Butcovan, O pagină de istorie scrisă cu sânge. Mărturiile unui supravieţuitor al masacrului de la Ip, Ed. Silvana, Zalău, 2006):
" În vara anului 1940, când Basarabia şi Bucovina au fost ocupate de către Stalin, maghiarii locali au simţit o imensă bucurie, în timp ce noi, românii, ne-am dat seama că ne paşte un mare pericol. Într-o seară, tata s-a adresat mamei cu cuvintele: "Pentru români, a început dezastrul, mă tem că şi pe noi ne vor ocupa ungurii". Vremurile bune şi-au întors spatele pentru români"
Dupa cedarea Nordului Transilvaniei, prin odiosul Diktat de la Viena, din 30 August 1940, şi după retragerea Armatei Române, la 6 septembrie 1940, şovinismul maghiar - aprins de prevederile Tratatului de la Trianon şi întreţinut de ascensiunea lui Hitler si a lui Horthy - a izbucnit cu violenţă in satele ardelene. Nu numai cei cunoscuţi de multă vreme prin manifestările lor profund anti-româneşti, dar şi maghiari buni şi paşnici până atunci, mânaţi de ură, răzbunare, şovinism şi xenofobie s-au transformat in criminali şi torţionari odioşi ai vecinilor lor români.
Măcelul românilor din Ip a fost pus la cale de comandamentul militar maghiar, de comandamentul civil maghiar, de membrii Gărzii Zdrenţăroşilor (Rongyos Garda), de preotul reformat maghiar Kovacs Bela, de moşierul Farago Pişta, de învăţătorul Ujhelyi Adalbert şi de poştaşul satului - cel care, la 13 septembrie, a făcut un recensământ al tuturor românilor din sat. Conform scenariului, la miezul nopţii de 13 spre 14 Septembrie 1940, soldaţii şi civilii unguri au inceput să tragă cu pistoalele în aer strigând "valahii trag în maghiari", după care, 10 români consideraţi "vinovaţi" au fost aduşi la Comandamentul militar al companiei de honvezi unde, după schingiuri şi torturi bestiale, au fost împuşcaţi cu gloanţe dum-dum. A fost doar începutul: conducătorii maghiari ai comunei au hotărât ca toţi românii, fără exceptie, să fie executaţi prin împuşcare, in propriile locuinţe! Întreaga comună a fost încercuită de honvezi, apoi echipe mixte "compuse din 5-6 militari cu arme şi câte 2-3 civili purtând ochelari de motociclişti, pentru a nu fi recunoscuţi de către consătenii lor din Ip şi oamenii din satele vecine" s-au constituit în timp record; la orele 3 dimineaţa, in zorii praznicului Inălţarii Sfintei Cruci, a inceput masacrarea românilor; până dimineaţa, în râuri de sânge, 157 de români - născuţi sau incă nenăscuţi - au fost omorâţi cu o bestialitate ce depăşeşte limitele înţelegerii umane.
"Tată, ăştia îi împuşcă pe români!"
"In zorii zilei de 14 septembrie 1940, am fost trezit de zgomotul asurzitor al focurilor de armă ce răbufneau dinspre casele vecinilor noştri. Era intuneric, şi m-a cuprins o frică ce nu v-o pot descrie în cuvinte. Aveam doar 16 ani. In familie eram de toţi 10 suflete. Părinţii şi 8 copii. Locuinţa era compusă din două camere. Eu, părinţii şi alţi 5 fraţi dormeam într-o cameră, iar în camera mică, ceilalţi doi frăţiori. L-am trezit pe tata, Mihai Butcovan, şi i-am spus că sunt impuşcaţi românii. Tata nu putea vorbi de emoţie, pentru că bănuia ce ne aşteaptă. Mama o alăpta pe surioara Paulina de 11 luni, iar parcă focurile de arma se înteţeau cu fiecare minut ce trecea. Mama l-a rugat pe tata să se uite pe geam să vada ce se intamplă pe uliţă iar acesta i-a spus ca vede oameni care se plimbă agitaţi. Pentru o clipă mi-am aruncat şi eu ochii pe fereastră. Strada era plină de militari horthyşti şi consăteni maghiari, deveniţi părtaşi la masacru. Mama, dupa ce a aşezat-o pe fetiţă în leagan, i-a spus tatii să meargă să deschidă uşa, ca să nu bata soldaţii în poartă aşa cum au făcut la vecini. Pe când tata a vrut sa deschidă uşa, deja soldaţii erau în curtea noastră. Unul dintre criminalii horthyşti s-a răstit la el, spunându-i să iasă afară din casă. La câteva secunde am auzit cinci bubuituri de armă. Atunci am ştiut ca l-au împuşcat pe tata. Imediat au năvălit în casă trei soldaţi, îndreptând puştile spre noi. S-au răstit şi la noi, bineînţeles în ungureşte, să ieşim afară. Mama i-a intrebat, arătând spre leagan, că ce va întampla cu fetiţa, la care soldaţii i-au raspuns că o s-o crească ei. Când am ieşit l-am văzut pe tata, care zăcea cu faţa în jos lângă peretele casei. M-am indreptat înspre el, moment în care asasinii horthyşti au tras în mine. Cuprins de groază m-am prăbuşit lângă corpul neînsufleţit al tatălui meu. Mi-am dat seama că sunt în viaţă, simţind o arsură puternică. Inima îmi bătea tare pentru că în momentele următoare am văzut cum criminalii i-au executat pe fraţii mei. În faţa casei, la câţiva metri de mine, au ucis-o pe sora-mea, Maria, de 18 ani, care a fost impuşcată în piept cu cartuşe dum-dum. Fratele Mihai, de 8 ani, a fost împuşcat în burtă, iar surioara Ana, de 5 anişori, care, disperată, striga "Unde esti maică?!", a fost secerată de gloanţele criminalilor. Fratele Viorel, de 11 ani, a vrut sa fugă spre grădină, însă soldatul care-l urmărea l-a împuşcat în cap. Pe surioara Paulina, de doar 11 luni, "bravii" soldaţi unguri au sfârtecat-o cu baionetele în leagăn. Asupra mamei au tras, rănind-o, însă a apucat să se ascundă sub o căruţă. Cred şi astăzi că şansa mea a fost aceea că nu m-am ridicat de lângă tata şi am stat culcat cu faţa la pământ, în timp ce călăii erau preocupaţi cu uciderea celorlalţi membri ai familiei. Pe lângă mine şi mama au mai scăpat cei doi fraţi ai mei, Ioan, de 12 ani, si Floarea, de 6 ani, care au dormit în camera mică, unde criminalii nu au mai căutat. Bănuiesc că în sinea lor credeau ca au ucis întreaga familie după ce au tras în 7 persoane şi au străpuns-o cu baioneta pe surioara Paulina""
"Voi suprima pe fiecare valah ce-mi va ieşi în cale! Pe fiecare îl voi suprima! Nu va fi îndurare. Voi aprinde noaptea satele valahe! Voi trece prin sabie toată populaţia. Voi otrăvi toate fântânile şi voi ucide până şi copiii din leagăn! In germene voi distruge acest neam de hoti si ticălosi! Nu va fi pentru nimeni nici o milă! Nici pentru copiii de leagăn, nici pentru mama care va naste copil…" "Nincs kegyelem" (Fără îndurare) - Ducso Csaba, Budapesta, 1939
"Persoanele care n-au putut ieşi din case, bătrânii, bolnavii şi copiii au fost executaţi în interiorul locuinţelor, iar bărbaţii au fost împuşcaţi cu mai multe gloanţe în curtea gospodăriei proprii. Persoanele au fost împuşcate în cap, în piept şi în burtă, după care urma ciopârţirea cadavrelor cu baionetele."
Inainte de a fi executaţi, mulţi români au fost torturaţi, bătuţi, li s-au tăiat mîinile, nasul, urechile, limba, organele genitale, le-au fost scoşi ochii, femeilor le-au fost tăiaţi sânii, si gravidelor le-au fost scoşi feţii din burtă cu baionetele.
A doua zi, autorităţile au cercetat fiecare gospodărie pentru strângerea morţilor; au fost omorâţi 2 dintre cei 7 supravieţuitori răniţi rămaşi în viaţă, precum şi alţi câţiva români, negăsiţi acasă în timpul nopţii; ".. doi bătăuşi duceau într-o desagă capul copilului Dumitru Bogza, împuşcat cu cartuşe dum-dum pe claia de gunoi, până i-a fost secţionat gâtul".
Un ţigan "a fost trimis să vadă ce se află în casa vecinilor, iar la întoarcere a răspuns: "Nimic, în afară de un copil culcat în leagăn, care râde". La scurt timp s-au auzit două împuşcături, ca dovadă că soldaţii horthyşti trăgeau cu arma în orice li se părea românesc, fără pic de omenie şi milă"
"La câini nu le trebuie cruce"
"În dimineaţa zilei de 14 septembrie 1940, la orele 9, căruţele maghiarilor şi ale ţiganilor i-au adunat pe cei împuşcaţi, transportând cadavrele la cimitir pentru a fi înhumate într-o groapă comună, după ce peste corpurile neînsufleţite s-a aruncat var nestins."
"Mulţi erau mutilaţi înainte de a fi ucişi. Lui Dumitru Chiş i-au scos ochii, iar lui Dumitru Sârca i-au tăiat mâinile, criminalii motivând că acestea au purtat steagul românesc in zilele festive. Cu sadism, lui Pavel Sârca i-au smuls unghiile cu cleştele.
Cu barbarism, soldaţii au scos copilul cu baionetele din soţia lui Gheorghe Lontea, când aceasta se afla în durerile naşterii.
Ana Buboi, gravidă în luna a opta, a fost spintecată cu baioneta, la cimitir, pentru a vedea ce pui de valah poartă in pântec. Tot la cimitir, două persoane, Maria Sârca de 40 de ani şi Maria Olla de 15 au fost aruncate în groapă de vii, după cum spun martorii oculari.
Bietul meu tată, Mihai Butcovan a fost impins în groapă cu lopata de către ţigani, care evitau să pună mâna pe el motivând că a fost "mare valah". Morţii erau foarte mulţi, iar groapa insuficient de adâncă, de aceea cadavrele au fost aşezate unele cu capul spre apus, iar altele, cu capul spre răsărit, pe mai multe rânduri, grosimea stratului de pământ de deasupra groapei fiind doar de 50 centimetri.
Cu un gest creştinesc, Nagy Balint Senior, aflat la cimitir, a zis către cei prezenţi lângă groapa martirilor: "Să le spunem celor rămaşi in viaţă că le pot pune cruci celor morţi". La care, locotenentul Vasvari Zoltan a replicat tăios: "La câini nu le trebuie cruce"
"Faină clacă de gunoi s-a făcut"
"Aruncaţi de-a valma în groapa comună, morţii au fost înhumaţi sumar, cadavrele fiind împinse în groapă cu lopeţile de către ţigani. Unii maghiari din Ip, în timp ce se întorceau de la groapa comună a acelora pe care i-au masacrat, rosteau cinic şi dezgustător: "Faină clacă de gunoi s-a făcut.""
Trebuie spus că au existat si maghiari care nu au participat la masacru, mai mult, chiar au salvat familii de români.
"O să vezi tu ce păţeşti, pentru că te crezi mare valah"
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu